Evitarea obstacolelor şi menţinerea siguranţei

Evitarea lucrurilor periculoase pentru motociclişti

Motociclismul este o pasiune, aşa că Şcoala moto AMI vine în ajutorul tău cu sfaturi care îţi vor amplifica plăcerea fiecărei plimbări şi îţi vor face viaţa mai frumoasă şi mai uşoară.

Este bine să ştii că e importantă evitarea următoarelor lucruri pe drum:

Crengi, pietre, gunoaie

Acestea în mod normal nu au ce căuta pe asfalt, dar şansele sunt foarte mari să apară. Molozul rutier este în topul cauzelor accidentelor moto, reprezentând un real pericol.

Cu toţii am fost bombardaţi măcar o dată cu pietricele mici, aruncate de maşina din faţă. Acum imaginează-ţi că pietricelele ar avea cinci centimetri fiecare. Aproximativ 87% din motociclişti spun că au întâlnit astfel de probleme pe străzi mai ales dimineaţa.

Pantalonii de Yoga

Da, îi ştii şi tu, ei sunt cei care generează lungi crize de visare cu ochii deschişi pe motocicletă, mai ales la bărbaţi. Da, vorbim despre cum aceştia îi distrag pe motociclişti, prin toate formele lor glorioase.

Anumite lucruri pe sau lângă drum pot fi atât de periculoase pentru un motociclist, pe cât de inofensive ar părea, prin simplul fapt că distrag atenţia. Nu contează cât de îngustă este motocicleta, dacă într-un asemenea “derapaj” al privirii şi atenţiei eşti prea distras ca să poţi manevra motocicleta.

Asfalt lucios

Fluidele vitale pentru funcţionarea motorului pot fi câteodată fatale pentru tine. Ce e de făcut? Încearcă să rămâi pe o porţiune de asfalt uscată atunci când le zăreşti din timp.

În cazul în care te-a luat prin surprindere, evitarea este cheia: încearcă să te menţii într-o linie dreaptă. Dacă drumul sau traficul nu îţi permite să ocoleşti porţiunile sau să mergi în linie dreaptă, încearcă pe cât posibil să încetineşti, ajutându-te de frâna spate.

Adrenalina

Urmând un motociclist mai experimentat, în anumite circumstanţe te ajută să îţi dezvolţi abilităţile. Cu toate acestea, lupta pentru a putea urmări un motociclist mai rapid este ceea ce am descrie ca fiind un dezastru cu încetinitorul şi evitarea acestuia este foarte importantă.

Ceea ce se întâmplă în mod frecvent este că motociclistul din urmă este dus într-un punct prea îndepărtat vitezei căreia îi poate face acesta faţă, urmând exact atunci şi o curbă, care îl surprinde.

Biciclişti

Sunt şi am fost şi noi biciclişti, să nu ne înţelegem greşit. În plus, mulţi profesionişti recunosc că, la un moment dat, s-au antrenat pe biciclete pentru performanţă şi forţă.

Cu toate acestea, chiar dacă bicicliştii au la fel de multe drepturi ca noi de a utiliza drumurile de orice fel, ei încă reprezintă un pericol pentru noi (şi noi pentru ei).

Sâcâiri din trafic

Te deranjează un şofer în trafic. Poţi lovi cu piciorul şi merge mai departe, să le dai flashuri şi să pleci, în timp ce ei rămân blocaţi în trafic. Dar ar trebui să faci asta? Nu, sigur că nu!

Ce ar trebui să faci când te confrunţi cu furia altui şofer sau motociclist din trafic este să nu te angajezi în conflict. Foloseşte rapiditatea şi capacitatea de a ocupa mai puţin spaţiu pentru a pleca de acolo.

Marcaje pe asfalt

Viaţa unui motociclist ar fi atât de simplă şi de lungă dacă am avea numai piste de curse… Substanţele utilizate pentru acestea sunt foarte aderente, chiar şi atunci când sunt ude.

Cu toate acestea, ne aflăm încă în lumea reală şi sunt şanse ca orice linie de pe asfalt să îţi înlăture aderenţa, iar dacă acestea sunt şi ude, efectul este sigur… Ar trebui să încerci să tai aceste linii la un unghi cât mai apropiat de 90 de grade.

Pentru a-ţi spori siguranţa şi a învăţa să conduci devensiv după obţinerea permisului, Şcoala AMI te încurajează să mergi şi la cursurile şi plimbările Asociaţiei Moto Începători și cursurile de perfecționare BMW Rider Academy

Cuvinte relevante: evitare, obstacole, siguranta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Siguranţa rutieră a motocicliştilor

Ca motociclist, trebuie să ştii să ai grijă de siguranţa ta şi să ştii de ce să te fereşti

Există o singură regulă care te poate ajuta să scapi 100% de riscurile motociclismului: să stai acasă. Dar cum acest sfat nu multumeşte pe nimeni, iată câteva, să le zicem, reguli care te pot ajută să eviţi situaţiile riscante din trafic şi să îţi sporeşti siguranţa.

Consideră-te invizibil

Presupune întotdeauna că nu poţi fi văzut. Nici tu şi nici motocicleta. Din cauza suprafeţei frontale mici, motocicletele sunt mai greu de reperat în trafic, mai ales în oglinzile retrovizoare. Astfel, vei fi întotdeauna obligat să te fereşti singur.

Patrează-ţi “spaţiul vital”

Pastrează întotdeauna suficient spaţiu faţă de celelalte vehicule. Fie că stai în spatele unei maşini, fie că o depăşeşti, păstrează suficient spaţiu de manevră pentru a putea evita orice situaţie periculoasă. Acest spatiu trebuie să crească proporţional cu viteza de deplasare.

Anticipează

Încearcă să prevezi din timp ce vor face ceilalţi participanţi la trafic. Astfel, un şofer care intenţionează să vireze la dreapta în faţa ta, chiar dacă nu va semnaliza, tot va arunca o privire în direcţia în care doreşte să meargă. Dacă vei reuşi să identifici această intenţie eşti ca şi salvat.

Depăşirea

Conform codului rutier, depăşirea se efectuează numai pe partea stângă. Este o regulă veche şi, de aceea, cel pe care îl depăşeşti nu se aşteaptă să fie depăşit prin dreapta. Nu depăşi niciodată înainte de a fi sigur că cel pe care vrei să îl depăşesti nu îţi ştie intenţia.

Vezi-ţi de drum

Nu te lăsa condus de grup. Este într-o oarecare măsură ruşinos să nu te poţi ţine de colegii tăi (care probabil au mai multă experienţă decât tine care abia ai luat permisul), însă îţi poţi depăşi limitele doar cât te simţi tu în siguranţă. Orice grup ar trebui să menţină ritmul celui mai încet membru.

Curbele

Nu forţa o curbă a cărei ieşire nu o poţi vedea, chiar dacă ştii configuraţia drumului. Nu ştii dacă la ieşirea din curbă nu vei întâlni un camion parcat aiurea, o maşină care taie curba pe sensul tău, o groapă sau o pată de ulei.

Stăpânirea de sine

Nu ceda impusurilor de moment. Dacă vei fi şicanat de cineva şi vei avea tendinţa să i-o plăteşti, gândeşte-te că ai putea cădea în plasa propriilor nervi. Cel mai probabil, motocicleta ta nu va ieşi cu bine dintr-o altercaţie cu un SUV.

Nopţile de weekend

Sâmbătă noaptea, şoselele sunt mai libere şi te îmbie să deschizi gazul mai mult decât de obicei, în schimb ascund un pericol foarte mare: şoferii care vin de la petreceri. Fie că au băut ceva, că sunt atenţi la pasagera din dreapta, sau doar sunt obosiţi, aceştia nu sunt întotdeauna atenţi la trafic, mai ales că nici nu sunt ţinuţi în priză de un trafic intens.

Sună trist, dar nu eşti Valentino Rossi

Aici poţi vedea un ghid detaliat despre cum să îţi alegi motocicleta.

Echipamentul

Ultimul, dar nu cel din urmă, echipamentul. Ai nevoie de el ca de aer şi am mai vorbit despre el. Afli mai multe despre alegerea echipamentului moto, echipament moto pentru vreme rece şi materialul echipamentului moto.

Desigur, există multe sfaturi utile pe care le poţi primi. Niciunul dintre acestea însă nu îţi va fi util dacă îl uiţi în momentul în care ai pus casca în cap şi ai răsucit cheia în contact. Nu te înspăimânta, motociclismul nu înseamnă condamnare la moarte şi nu dăunează vieţii, ba chiar din contră, noi am spune că aşa se trăieşte.

Pentru a-ţi spori siguranţa şi a învăţa să conduci devensiv după obţinerea permisului, Şcoala AMI te încurajează să mergi şi la cursurile şi plimbările Asociaţiei Moto Începători și cursurile de perfecționare BMW Rider Academy.

Cuvinte relevante: siguranta, siguranta motociclisti, siguranta trafic, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Căderea corectă cu motocicleta

Căderea cu motocicleta – ghid practic pentru începători

De obicei noi, în calitate de instructori de la Şcoala AMI, ne străduim să îţi dăm sfaturi despre cum să nu cazi.

Dacă vrei să devii cascador atunci te vom sfătui să te duci la o școală de cascadori pentru că acolo căderea, deși pare foarte periculoasă, este controlată. Dacă nu vrei să fii cascador atunci cel mai bine este să nu cazi. Simplu, nu?

Și ce se întâmplă dacă totuși cazi?

Sincer? Nimeni nu știe să-ți răspundă la întrebarea asta. Căzăturile nu se întâmplă ca în filme. Nu se întâmplă în slow motion și nu sunt reluări.

De fapt, totul se întâmplă atât de rapid încât n-ai timp să faci nimic. Acum ai căzut și în clipa următoare te trezești la spital. Sau mă rog, mai puţin dramatic, în clipa următoare te scoli de jos, fără să știi prea bine ce s-a întâmplat cu tine și cum ai ajuns acolo.

Singurul lucru pe care poți să-l faci este să porți mereu echipamentul de protecție. Îți vor crește foarte mult șansele să scapi nevătămat sau cu răni ușoare.

Și totuși…

Câteodată ai timp să reacționezi. Dacă motocicleta te-a aruncat în aer ai câteva fracțiuni de secundă în care să te gândești cum să aterizezi. Dacă ai căzut la viteză mare și continui să aluneci pe asfalt după ce ai căzut, ai câteva fracțiuni de secundă în care să te gândești cum să te oprești.

La aterizare e bine să încerci să amortizezi șocurile cu membrele (mâini sau picioare), dar să nu te proptești în ele, pentru că îţi vei rupe oasele. În momentul în care ai atins solul cu mâinile sau picioarele încearcă să le flexezi și pe urmă să te rostogolești în continuare.

Rostogolirea

Dacă te rostogolești încearcă să te ghemuiești cât mai mult – bărbia în piept, brațele încrucișate la piept, picioarele apropiate cu genunghii tot la piept. Altfel sunt mari șanse să te alegi cu fracturi.

Dacă aluneci fără să te rostogolești, cel mai bine îți întinzi cât mai mult mâinile și picioarele. Cu cât suprafața de frecare cu solul e mai mare cu atât te vei opri mai repede.

Repetă. Cel mai bun sfat pe care ți-l pot da este să nu cazi. Ceea ce am spus mai sus este mai mult teoretic. În realitate e greu de crezut că ai timp să reacționezi.

Există concepția greșită că atunci când prevezi căderea să culci singur motocicleta și să cazi controlat. Nu există așa ceva. Dacă ai culcat motocicleta înseamnă că ai făcut deja accident, nu? Scopul e să eviți accidentele nu să le provoci.

Dacă ai căzut, nu mai ai niciun control. Ești în control doar atâta timp cât ești în șa, ții bine ghidonul și motocicleta e pe roțile ei. Când ești pe jos ce control mai ai? Să nu faci niciodată prostia asta. Să nu culci niciodată motocicleta pe jos în mod intenționat.

Cât timp motocicleta este pe roțile ei încă mai poți frâna sau poți face o manevră de evitare. Dacă ești pe jos te vei duce ca o sanie și tu și motocicleta. Dacă știi să frânezi eficient vei opri motocicleta mult mai repede când e pe roți decât te-ai putea opri dacă aluneci pe asfalt.

Chiar dacă nu poți opri în siguranță, chiar dacă îți dai seama că vei face accident, tot mai bine e să rămâi pe motocicletă și să frânezi cât poți până în ultimul moment. Măcar așa căderea va fi cu o viteză mult mai mică.

Exemplu: frânezi până ajungi pe la 50-60km/h și îți dai seama că mai ai 10 metri până să te lovești de obstacolul din fața ta. Dacă frânezi până în ultimul moment vei lovi obstacolul cu 20km/h. În schimb, dacă te arunci de pe motocicletă și parcurgi ultimii 10 metri în alunecare vei lovi obstacolul cu 40km/h.

La ce viteză crezi că e mai bine să lovești obstacolul? Așa ne gândeam și noi.

Şcoala moto AMI susţine inovaţia şi, pentru un plus de siguranţă, îţi recomandăm să încerci un echipament moto cât mai performant, cum sunt geci şi veste cu airbag.

Cuvinte relevante: cadere, cadere moto, cadere motocicleta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Accidente des întâlnite şi cum le evităm

Cele mai des întâlnite accidente şi modul de a le evita

Siguranţa pe motocicletă nu se “întâmplă” din greşeală şi dacă vrei să fii stâpân pe situaţie trebuie să te educi. Acest articol nu se referă la motocicleta pe care o vei avea sau o ai în stăpânire, ci despre cum să conduci acea motocicletă în siguranţă.

Maşina îţi taie calea prin viraj

Poţi da vina pentru accidente pe neatenţie sau unghuri moarte: un şofer care se uită după o maşină, percepe că nu este nicio maşină, nu caută prezenţa unei motociclete. Dezastrul poate fi evitat simplu. Cum?

Când te apropii de o situație nesigură, încetineşte, pentru a avea mai mult timp să înțelegi ce se întâmplă. Ține două degete pe maneta de frână.

Ca motociclist, trebuie să îţi dezvolţi al şaselea simţ, acela de a prevedea: maşina care aşteaptă la intersecţie pentru a face la stânga, orice spaţiul gol ce poate fi considerat o cale de acces de către alte maşini etc.

Schimbarea benzii la semafor

Cel mai bun exerciţiu pentru a fi pregătit în asftel de situaţii este jocul “ce ar fi dacă?”. Ce ar fi dacă acea maşină iese din coloană fix în faţa mea? Odată ce ai indentificat potenţialul pericol, poţi determina ce decizie poţi lua.

Uită-te la roţile maşinilor în ce direcţie sunt îndreptate, nu la şofer, acestea îţi vor indica direcţia maşinii. În tot acest timp, trebuie să fii atent şi la traficul din spate şi cel lateral pentru a şti ce rută poţi alege în caz de urgenţă.

Capcanele din interiorul curbei

Ai învăţat să frânezi înainte de curbă, să înclini motocicleta, aplicând presiunea pe partea din interior a ghidonului, să accelerezi pentru a menţine viteza.

Simţi că despre asta este motociclismul. Dar nu ştii că, în curbă, dintr-o basculantă a căzut pietriş. Înainte să îţi dai seama, roata faţă îţi fuge instantaneu.

Scanează tot timpul schimbări ale suprafeţei pe care rulezi, şinele de tramvai, dungile albe de vopsea sau petele de ulei. Nu te lăsa surprins și nu te baza că ție nu ți se poate întâmpla.

Schimbarea direcţiei de mers pe bandă

Este o situaţie des întâlnită, deoarece motocicleta intră cu uşurinţă în unghiul mort al maşinii. Nu uita! Dacă nu poţi vedea capul şoferului, înseamnă că nici el nu te poate vedea.

Cum poţi evita? Fii vizibil cât de mult poţi şi nu sta foarte mult în unghiul mort al maşinilor, pentru a evita eventuale accidente. Fii atent dacă traficul de pe o bandă este aglomerat şi pe celalată mai liber, şoferii vor vrea să meargă pe acolo. Fii atent la semnalizări şi la şoferi.

Maşina intră în spatele tău

Ai ajuns la o intersecţie unde trebuie să frânezi. Nu se intamplă des, dar câteodată, şoferii care vin în urma ta nu sunt atenţi şi intră în tine. Poate fi foarte periculos.

Cum evităm? Ai în faţă o maşină? Oprește la distanță de o motocicletă. Dacă ai nevoie, poți ocoli mașina şi o poți folosi ca scut. Nu este nicio maşină? Mai sigur este să stai mai în marginea drumului decât în mijloc. Stai cu mâna pregătită pe frână şi nu scoate din viteză până nu te asiguri că mașina ce vine în spatele tău încetineşte.

Ai blocat frâna faţă

Trebuie să opreşti brusc. Strângi foarte tare frâna față şi în următoarea secundă te uiţi la motocicletă cum alunecă pe asfalt.

Învaţă să foloseşti frâna faţă combinată cu frâna spate. Dacă viteza este de 100 km/h, învaţă să frânezi de la acea viteză. Găseşte o parcare goală şi exersează frânarea începând cu viteze mici, continuând până la viteze mai mari şi vezi exact ce distanţă este necesară până la oprire folosind frânarea combinată.

Portiere deschise în faţă

Legislația prevede că motocicliștii și bicicliștii au voie să circule ”între parcare sau bordură și mașinile de pe banda 1 oprite în coloană la semafor – dacă spațiul permite”. Asta înseamnă că între banda 1 și banda 2 nu ai voie, când e coloană la trecere de pietori sau la cale ferată, nu ai voie.

Cu toate astea, este cea mai periculoasă zona. Din cauza uşilor deschise, dar şi a pietenonilor care pot sări dintre mașini, au fost multe accidente. Mergi pe lângă coloana oprită și dintr-o dată, se deschide o uşă in faţa ta.

Cum poţi evita? Când depăşeşti pe partea dreaptă, mergi încet. 20 km/h NU e încet.

Cel mai des accident

Conform statisticilor, cauza cea mai des întâlnită într-un studiu al accidentelor de motociclete, a fost alcoolul.
Ce e de făcut? Nu consuma alcool atunci când mergi cu motorul!

Cuvinte relevante: accidente, accident moto, evitare accident, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Echipament moto pentru vreme rece

Echipament special pentru vreme rece, de la A la Z

Ca începător, este foarte important să nu îţi distragă nimic atenţia de la condus. Dacă ai degetele îngheţate, nu mai simţi bine cum acţionezi comenzile. Dacă tremuri, nu mai eşti la fel de atent la ce se întâmplă în jurul tău. Dacă ţi se abureşte viziera, nu mai vezi ce se întâmplă în trafic.

Cât costă?

Cu toţi știm că echipamentele de motor nu sunt deloc ieftine. Dar sunt unele echipamente speciale de vreme rece, care sunt impermeabile și păstrează căldură. Şi îşi merită din plin preţul.

Majoritatea vin cu dubluri interioare, cu care poţi merge şi la drum întins fără să îngheți și au protecţii complete, atât la jachetă, cât și la pantaloni.

Ce conţine echipamentul de vreme rece?

Niciodată să nu mergi cu motorul fără un echipament special! Pentru că gecile de vară nu sunt bune dacă ninge afară. Sau dacă plouă. Nu degeaba le zice de vară, pentru că sunt din material subțire, că să te aerisești, așa că mai bine folosești un echipament din piele sau textil, care să aibă eventual și mesadă.

De preferat, echipamentul pentru vreme rece este izolat, eventual cu fermoar între pantaloni și geacă, pentru a nu permite aerului rece să intre.

Mănușile groase sunt la fel de importante, dar și ghetele speciale, înalte.

Pentru un plus de confort, alege haine termice, mesadă şi cagulă groasă, termică.

Chiar dacă ţi se va părea că ai o cagulă suficient de lungă încât să îţi protejeze şi gâtul de frig şi curent, te sfătuim să ai la tine şi un windstopper pentru gât.

Alege mănuşi cu lamă pentru şters viziera de sus în jos şi nu din stânga în dreapta, pentru că în al doilea caz creează microfisuri, care nu mai permit degajarea apei peste casca.

Nu intră în categoria echipament, dar manşoanele încălzite vin în ajutorul mănuşilor şi te pot salva din a-ţi amorţi degetele de frig.

În plus, alege o cască dotată cu pin lock. Acest sistem îl poţi găsi chiar şi la preţuri scăzute şi previne aburirea vizierei, pentru ca tu să te poţi concentra la drum.

Caută în magazinele de echipamente sportive şosete termice. De obicei, le găseşti la raionul de drumeţii montane (denumit şi hiking).

Dacă ţii la confortul tău chiar mai mult de atât, îţi poţi achiziţiona şosete şi branţuri cu încălzire electrică.

Dacă tot am vorbit despre echipament cu încălzire electrică, poţi să te interesezi chiar şi de pantaloni sau chiar un combinezon întreg cu o astfel de opţiune.

Mai multe sfaturi folositoare pentru mersul cu motocicleta în sezonul rece oferite de Asociaţia Moto Începători, găseşti aici.

Sperăm să îţi fie utile aceste sfaturi şi îți dorim, pe cât posibil, asfalt uscat!

Cuvinte relevante: echipament moto iarna, vreme rece, echipament vreme rece, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Libertate şi fericire pe motociclete

Descoperă puterea de a fi liber şi fericit

Libertate. Distracţie. Adrenalină. O minte limpede şi o conştiinţă curată. Toate acestea sunt motive pentru a veni şi a rămâne în şa. Dar un adevăr şi mai simplu despre motociclism te face să te întorci pentru mai mult: întotdeauna te simţi mai bine după ce ai făcut o plimbare cu motocicleta.

Descoperă puterea de a fi liber

Scoala moto AMI te ajută să îţi îndeplineşti visul şi să devii mai fericit, mai ceva ca o “fabrică de vise”. Motocicliştii sunt uniţi şi, chiar şi dacă faci pană sau rămâi fără benzină, sigur îţi vei face măcar un prieten.

Motocicliştii se salută în trafic şi se ajută, organizează campanii de binefacere şi de conştientizare în trafic. Sunt mândri şi fericiţi.

La cursurile moto, atât în poligon, cât şi în trafic, instructorii noştri experimentaţi te vor ajuta să îţi cunoşti limitele şi să le depaşeşti în deplină siguranţă, dar şi în tiparele legii.

Libertate motocicleta

De ce iubim motocicletele?

Comparat cu şofatul, mersul pe motocicletă oferă libertatea ce este constrânsă de caroseria şi de cele patru roţi ale maşinilor.

Acest lucru poate nu este destul de convingătoare, dar dacă nu ai experimentat ambele moduri de condus, nu poţi înţelege încă. Nu-i nimic. Pentru asta, Şcoala moto AMI îţi vine în ajutor cu prima şedinţă de test gratuită.

Odată eliberat din cuşca de metal a maşinii, eşti într-o lume în care experimentezi o nouă graniţă. Corpul tău va simţi impactul cu sutele de picături de ploaie şi va absorbi adierea vântului. Nu vei mai fi ghemuit în spatele unui volan, deconectat de la natură şi mediu.

Trebuie totuşi să fii conştient că această libertate nu vine fără un preţ. În primul rând, trebuie să înveţi să conduci. Cu o atitudine pozitivă şi cu un antrenament potrivit, abilităţile pot fi dobândite de către oricine.

Studii de caz

Studiul numărul 1

Aproximativ 60,200 de persoane au răspuns la întrebările propuse de către organizatorii studiului de caz asupra fericirii şi satisfacţiei de viaţă.

Întrebările adresate au fost în număr de patru:
– În ansamblu, cât de mulţumit eşti de viaţa ta de zi cu zi?
– În ansamblu, în ce măsură crezi că lucrurile pe care le faci în viaţa ta sunt meritorii?
– În ansamblu, cât de fericit te-ai simţit ieri?
– În ansamblu, cât de îngrijorat te-ai simţit ieri?

Subiecţii au trebuit să răspundă la întrebări pe o scară de la 0-10, unde 0 semnifică “deloc”, iar 10 “complet”. Cele mai nemulţumite persone au fost acelea care folosesc taxi-ul ca mijloc de deplasare pentru a ajunge la serviciu, dar cei mai fericiţi subiecţi au fost cei care folosesc motocicleta.

Libertate motocicleta

Studiul numărul 2

A mai fost efectuat un studiu de cei de la Harley-Davidson în parteneriat cu Kelton, în care 1,013 motocicliste împreună cu 1,016 non-motocicliste au fost intervievate asupra stărilor de psihic predominante.

În acest studiu s-a observat faptul că:
37% din motocicliste se simt întotdeauna fericite, în timp ce în celălalt grup doar 16% au spus asta
27% din motocicliste au spus că se simt atrăgătoare, faţă de 7% dintre non-motocicliste

Şi, nu în ultimul rând, au vorbit şi despre încrederea asupra lor, motociclistele răspunzând în procent de 35% că sunt încrezătoare, iar non-motociclistele doar 17%.

Claudia Garber, din partea Harley-Davidson a spus: “Conducând o motocicletă obţii ultima formă de libertate şi auto-exprimare, ceea ce ajută o motociclistă să devină mai fericită, atrăgătoare şi puternică prin forţele sale proprii.”

Conform studiului, 53% din femeile ce conduc o motocicletă spun că aceasta a devenit cheia de succes în viaţa lor de zi cu zi, pe când 74% spun că şi-au găsit marea iubire de când şi-au cumpărat o motocicletă.

După ce îţi iei permisul, vino să te perfecţionezi şi să înveţi să conduci defensiv la cursurile de perfectionare organizate de Rider Academy sau de Asociatia Moto Incepatori .

Cuvinte relevante: libertate, libertate motocicleta, fericire motocicleta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Echipament moto – alegerea şi importanţa acestuia

Totul despre alegerea echipamentului moto

Experienţele unui motociclist la început de drum devin mai târziu amintiri de neuitat. Pentru că entuziasmul tău ca proaspăt motociclist este foarte mare, s-ar putea să îţi scape anumite lucruri esenţiale. Aşadar, nu uita sub nicio formă de echipament şi de importanţa acestuia!

Poate părea aproape imposibil să alegi corect din prima tot ce îţi trebuie, de la alegerea motocicletei în sine şi până la genuncherele confortabile.

Importanţa echipamentului moto

La Şcoala Moto AMI îţi asigurăm în timpul cursurilor un echipament complet, tocmai pentru a te obişnui cu ideea că acesta îţi va fi cel mai bun prieten când vei deveni motociclist.

Echipamentul are o importanţă deosebită în cazul conducătorilor de vehicule pe două roţi, pentru că poate face diferenţa dintre viaţă şi… mai rău. În plus, alegerea corectă a echipamentului potrivit în funcţie de tipul plimbărilor sau de tipul motocicletei este vitală.

În mod obligatoriu, echipamentul moto trebuie să fie compus din:
– cască;
– geacă (prevăzută cu protecţii) sau armură;
– mănuşi;
– pantaloni (prevăzuţi cu protecţii) sau genunchere;
– ghete moto sau orice alte ghete comode, care să îţi acopere gleznele.

Alegere echipament moto

Casca

Într-adevăr, o cască moto bună costă destul de mult, dar este o investiţie bine făcută. Nu cumpăra casca moto online; mergi în magazin şi probeaz-o! Circumferinţa capului joacă cel mai important rol în alegerea căştii, iar măsurarea acestei dimensiuni se face în zona frunţii.

Important: casca trebuie schimbată după orice impact sau dupa 3-5 ani de utilizare.

Geaca

Putem alege geci moto din textil sau piele, sau chiar armuri cu protecţii şi plasă. În ultimul timp, gecile fabricate din material textil câştigă teren, având în vedere: versatilitatea lor, nivelul ridicat de protecţie în caz de accident, greutatea mai mică şi faptul că “respiră” mai bine la temperaturi ridicate.

Combinezonul

Combinezonul de piele este obligatoriu pentru cei care folosesc motocicleta pe circuit. Bugetul alocat pentru această piesă de echipament pleacă de la 50 de euro şi poate depăşi suma de 500 de euro. Evident, trebuie văzut raportul calitate-preţ.

Pantalonii

Oferă protecţie sporită faţă de orice pantalon normal şi ajută în caz de accident sau pe termen lung în protejarea genunchilor. Este important ca pantalonii să aibă incluse protecţii sau să aibă prevăzute buzunare interioare speciale pentru montarea acestora.

Ghetele

Orice am alege în acest segment, este important să alegem încălţăminte înaltă, care oferă protecţie sporită gleznei, în caz de căzături, loviri sau atingeri de evacuare.

Mănuşile

Un element din cadrul echipamentului moto, care de multe ori tinde să fie omis. Indiferent că sunt fabricate din material textil sau din piele, mănuşile moto oferă protecţie în cazul căzăturilor (fiind ranforsate în anumite puncte specifice), împotriva curenţilor de aer (calzi sau reci) şi oferă un ajutor suplimentar în controlul manșonului de acceleraţie sau a manetelor de frână/ambreiaj.

Acum că ai ales corect echipamentul, Şcoala Moto AMI îţi urează asfalt uscat!

Cuvinte relevante: echipament, echipament moto, alegere echipament, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Gratuit! Prima sedinta de test.

La Scoala de Soferi AMI faci prima sedinta de test Gratuit

Iți dorești să conduci mașina sau motocicleta, dar nu știi dacă ai aptitudini, dacă îți place sau dacă te vei întelege cu ”dascălul”?

Descoperă puterea de a fi liber!

Instructorii AMI te invită la un test auto sau moto în poligon. Aceștia îți vor preda comenzile și îți vor explica manevrele de bază.

La sfârșitul ședintei de test, vei putea hotarî în cunoștință de cauză dacă îți place și dacă vrei să te înscrii la școala de șoferi. De asemenea, vei primi și evaluarea sinceră a instructorului, care îți va spune dacă ai aptitudinile necesare sau dacă este nevoie să mai lucrezi în particular la diverse aspecte.

Ne poti contacta pentru programari la numarul de telefon

0728225933

gratuit prima sedinta auto moto la scoala de soferi ami
După ce îţi iei permisul de moto, vei avea reducere 10% la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy și vei putea participa la cursurile Asociaţiei Moto Începători.

Cuvinte relevante: gratuit, sedinta de test, test-drive moto, test-drive auto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Cum să alegi o motocicletă second hand

Ghid complet de cumpărare a unei motociclete second hand

Întăi și întâi trebuie să alegi tipul de motocicletă care ți se potrivește. Din fericire, la Şcoala moto AMI testezi şi mersul pe stradă, dar şi off-road, la orele de enduro, iar pe piaţă sunt foarte multe modele de motociclete second hand, pentru toate buzunarele și pentru toate gusturile. Ai de unde alege, dar motocicleta nu e o jucărie, aşa că ţine cont de următoarele sugestii.

După ce te-ai hotărât ce vrei ar trebui să vezi dacă te încadrezi în buget. Dacă nu ai încă echipament moto trebuie să îl pui la socoteală și pe el când calculezi bugetul. Înainte de toate, cumpără echipamentul.

Acum că ţi-ai făcut socotelile, pune-te pe căutat. Unde vei găsi motocicleta second hand pe care ți-o dorești? Cel mai ușor e să începi cu niște căutări pe internet.

Fereşte-te de chilipiruri

Dacă găsești un anunț care pare prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa și este – conține mici (sau mari) neadevăruri. În schimb nu elimina din start motocicletele second hand care par mai scumpe. Poate au un motiv – sunt foarte bine întreținute sau, pe lângă motocicletă, vei primi și multe accesorii aftermarket.

Oamenii iau decizii emoționale. La fel vei face și tu. În momentul în care vei vedea în fața ochilor motocicleta pe care ți-ai dorit-o atât de mult vei fi tentat să o cumperi fără să mai stai pe gânduri.

Emoția cumpărării primei motociclete este neprețuită

Totuși ar trebui să ai grijă, ca să nu regreți mai târziu. Cel mai bine este să rogi un prieten să vină cu tine. Dacă prietenul tău se pricepe la motociclete și la mecanică, este cu atât mai bine. Dar chiar dacă nu se pricepe, tot este mai bine să vină cu tine. El nu va fi așa de implicat emoțional, ci va fi “vocea rațiunii” de care ar trebui să asculți.

Roagă-l pe proprietarul motocicletei să nu pornească motorul înainte să vii. Dacă un motor are probleme, cel mai ușor se vor vedea la pornirea la rece.

Ce ar trebui să verifici

Acte

Actul care atestă proprietatea asupra vehiculului. Asta înseamnă factură (dacă motocicleta e cumpărată de la o firmă sau un dealer) sau contract de vânzare-cumpărare (dacă e cumpărată de la un particular).

Verifică dacă seria înscrisă corespunde cu seria de pe motocicletă. Dacă motocicleta second hand a fost adusă din afară, vei avea nevoie și de acte vamale (pentru țări din afara UE) și de dovada felului în care a intrat motocicleta în țară (numere provizorii, factură de la firma de transport sau numărul de înmatriculare a dubei/remorcii cu care a fost adusă).

Aspect general al motocicletei

Ar trebui ca în prealabil să faci o mică cercetare și să vezi cum arată modelul standard (stock) al motocicletei. În felul acesta îți vei da seama ce a fost modificat la motocicletă și ce îmbunătățiri i-au fost aduse. În cazul în care motocicleta a fost modificată trebuie să te asiguri că nu vei avea probleme la R.A.R (în principiu este vorba despre: tobe de eșapament neomologate, faruri, stopuri, semnalizatoare neomologate, roți de altă dimensiune decât cele trecute în talon).

Uită-te dacă motocicleta pare dreaptă (totul se aliniază) din toate unghiurile din care o privești, dacă nu atârnă nimic, dacă furca față este dreaptă (amortizoarele perfect paralele), dacă nu există urme de lovituri și îndoituri evidente. Cadrul ar trebui să fie drept, fără urme de suduri în afară de cele din fabrică.

Dacă motocicleta este carenată, atunci carenele trebuie să fie bine prinse de motor, dar să nu stea tensionate (dacă se desface un șurub, carena ar trebui să rămână pe poziție).

Uită-te dacă motocicleta are vopseaua originală. Este des întâlnit ca motocicleta să fie personalizată – vopsea custom, stikere. Arată mai frumos, dar de multe ori motocicleta a fost personalizată după ce a fost zgâriată sau lovită. Dacă motocicleta nu mai are vopseaua orginală, întreabă-l pe proprietar ce l-a determinat să o schimbe.

Uită-te după zgârieturi, vopsea sărită, pete de rugină, crăpături, lipituri, leviere de frână și ambreiaj sau scărițe îndoite etc. Pentru fiecare problemă descoperită întreabă-l pe proprietar ce s-a întâmplat.

Verifică dacă sunt scurgeri de lichide de orice fel – amortizoare, lichid de frână, scurgeri de ulei sub motocicletă, motor murdar de ulei etc. Se zice că motocicletele cu personalitate își marchează teritoriul prin mici scurgeri de lichid, dar cel mai bine e să eviți așa “personalități”. O motocicletă bună nu trebuie să aibă scurgeri. De cele mai multe ori probabil că e vorba doar de o garnitură care trebuie înlocuită, dar e bine să fii atent pentru că poate fi și ceva grav.

Instalația electrică

Verifică dacă merg toate componentele – faruri, semnalizatoare, stop, lumini de bord. Apasă pe toate butoanele și vezi dacă merg. Întreabă când a fost schimbată ultima dată bateria. Ideal ar fi să măsori la bornele bateriei voltajul și dacă se încarcă atunci când motorul este pornit.

Motor

Ar trebui să pornească ușor la rece. Ascultă cu atenție dacă nu se aud zgomote suspecte (bătăi, țăcănituri) atunci când motorul merge la relanti sau este accelerat ușor. Un motor în 4 timpi nu ar trebui să scoată fum. Dacă e mai rece afară, se va forma abur (a nu se confunda cu fumul). Fumul de orice fel indică probleme la motor sau uzură mare.

Ambreiaj și cutia de viteze

Motocicleta ar trebui să intre ușor în viteză. La un test de drum ar trebui verificat dacă funcționează toate treptele de viteză, dacă nu sare din viteză și dacă intră ușor pe neutru. La o accelerație mai bruscă ar trebui ca acest lucru să se simtă – dacă se aude doar cum motorul crește în turație fără să se simtă și creșterea vitezei, înseamnă că ambreiajul nu funcționează corect. Nu e grav, dar ar trebui schimbat kitul de ambreiaj.

Suspensii

Apasă-te cât poți pe motocicletă și încearcă să comprimi amortizoarele. Dacă funcționează corect, ar trebui să aibă o comprimare progresivă și o revenire completă. N-ar trebui să existe zgomote ciudate și n-ar trebui să apară scurgeri de ulei.

Frâne

La apăsarea manetei de frână trebuie să se simtă o rezistență progresivă. Cu oricare din frâne apăsată motocicleta nu ar trebui să se poată mișca de pe loc. Când frâna este eliberată motocicleta ar trebui să se miște ușor (să nu dea senzația că e înfrânată)

Lichidul de frână

Proaspăt schimbat, acesta are o culoare gălbui deschis, iar cu cât e mai vechi, cu atât devine mai maroniu. Verifică starea plăcuțelor de frână și, mai ales, a discurilor. Discurile trebuie să fie plane, să nu aibă șanțuri adânci și urme de uzură excesivă. Pentru fiecare model de motocicletă este specificat în manual ce grosime ar trebui să aibă discurile de frână.

Transmisie

Transmisia se face prin cardan, curea sau lanț. Depinde de modelul de motocicletă ales. Cardanul necesită cea mai mică întreținere și e mai puțin probabil să fie ceva în neregulă cu el. Verifică dacă nu sunt zgomote ciudate, dacă nu sunt scurgeri de ulei, întreabă-l pe proprietar când a schimbat ultima dată uleiul de cardan.
Cureaua trebuie verificată dacă e bine întinsă și starea ei generală.
Lanțul ar trebui să fie corect întins, uns, fără urme de rugină. Verifică și pinioanele. În general, când se schimbă lanțul trebuie schimbat tot kit-ul, inclusiv pinioanelw. Un pinion subțiat va uza mult mai repede lanțul

Cauciucuri

Cu cât mai puțin uzate și schimbate mai recent, cu atât mai bine. Verifică dacă nu există urme de uzură neobișnuită. Verifică din ce an sunt cauciucurile (DOT-ul). Cauciucurile mai vechi de 5 ani ar trebui înlocuite chiar dacă nu sunt uzate. Poate mai merg un an, doi, dar un cauciuc foarte vechi nu mai are aderență bună și îți poți pune viața în pericol. Mai bine le schimbi.

Test de drum

Roagă-l pe proprietar să faceți o tură cu motocicleta (el la ghidon, tu pasager). În felul acesta îți vei da seama și cum se comportă motocicleta, dar și cum se comportă proprietarul cu motocicleta – dacă este grijuluiu sau dimpotrivă, dacă este un un motociclist agresiv și îi place să o bruscheze.

Pe drum asfaltat, drept, motocicleta ar trebui să meargă lin, să nu vobleze, să nu existe vibrații excesive, să nu scoată zgomote ciudate, să nu aibă tendința să tragă într-o parte sau alta.

Dacă totul este în regulă, probabil că vei fi noul și fericitul proprietar. Dar dacă sunt probleme? Aici depinde. Nimeni nu se așteaptă ca o motocicletă second hand să fie perfectă.

Dacă o motocicletă are probleme, dar nu sunt grave, se pot rezolva. Nu trebuie să o respingi. Întrebarea e cât costă reparațiile.

Ar fi bine să ai pregătit telefonul unui mecanic. După ce ai inspectat motocicleta, dacă ai descoperit probleme, îi dai mecanicului telefon și îl întrebi cât ar costa remedierea. Așa vei ști câti bani va trebui să dai în total ca să ai o motocicletă bună. În plus, vei mai putea negocia cu proprietarul o reducere față de prețul cerut inițial.

Cele expuse aici sunt doar câteva informaţii utile. Înainte de achiziție, e bine să fii informat. Dacă ai găsit o motocicletă, ştii câte ceva despre ea, dar nu eşti sigur ce decizie să iei, povesteşte-ne la cursurile şcolii moto şi vom încerca să te ajutăm.

Mult noroc și fii prudent: ca și cumpărător, dar şi ca (viitor) utilizator al celor două roți!

După ce îţi cumperi motocicleta, nu uita să te acomodezi cu ea. Poţi merge la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy sau de Asociaţia Moto Începători.

Cuvinte relevante: sh, motor second hand, motocicleta second hand, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Mersul cu pasager ca la carte

Totul despre mersul cu pasager în şi după şcoala moto

Vorbim despre modul de a conduce motocicleta având un pasager în spate, în diferite circumstanţe, în timpul şcolii, dar şi după, indiferent de sexul pasagerului, greutate sau înălţime.

La școala moto

Pentru că în timpul şcolii vei beneficia şi de şedinţe de condus în trafic, vei fi însoţit de instructor, ca pasager. Mai întâi, te vei obişnui cu mersul cu pasager în poligon, după care urmează ieşirea în trafic.

În timpul şedinţelor de trafic, instructorul te va sfătui în permanenţă ce trebuie să faci şi te va corecta când va fi cazul.

În timpul examenului pentru obţinerea permisului, instructorul îţi va fi alături şi la proba de trafic ca pasager, dar este interzis ca acesta să te influenţeze şi să te atenţioneze.

Foarte important este să nu te dezechilibrezi și să forțezi instructorul să pună piciorul jos pentru a te ajuta – intervenția instructorului se penalizeaza și pici examenul.

Indiferent cât de greu este un pasager, atât timp cât acesta își menține poziția, nu are de ce să te incomodeze.

Instructorii şcolii moto AMI sunt pregatiti de Diana Fota Porumb

examen moto in trafic - scoala moto ami

După şcoala moto

Comunicarea cu un pasager nou

Dacă pasagerul este unul începător, va trebui să îi explici cum trebuie să se urce pe motocicletă (să te anunțe sau să îi dai tu voie), cum să ţină picioarele în scăriţe, de ce să se ţină cu mâinile şi, cel mai important, poziţia pe care ar trebui să o aibă.

Obligatoriu trebuie explicat pasagerului faptul că trebuie să stea liniştit şi să se ţină ferm, să nu ajute în viraje prin aplecare, dar şi să nu pună picioarele jos la opriri. Pe scurt, pasagerul va sta ca un rucsac. Nu se înclină nici mai mult nici mai puțin decât tine și nu își schimbă poziția brusc. Este bine să te anunțe la orice reașezare pe șa.

Înaintea plecării la drum, trebuie să stabileşti câteva semnale simple cu pasagerul: o bătaie pe umăr poate însemna, spre exemplu, “încetineşte” sau “hai să oprim”.

Echipamentul

Având în vedere că pasagerul îşi încredinţează viaţa ţie, ca motociclist, atunci când se urcă pe motocicletă, trebuie să pui siguranţa pasagerului pe acelaşi plan cu siguranţa ta.
Dacă pasagerul refuză să poarte echipamentul de protecţie, trebuie să insişti ferm. Tu eşti, în fond, cel care trasezi reguli pentru tine şi pasager.

Chiar dacă, legal vorbind, obligatorie este doar casca, un echipament adecvat şi complet este o necesitate.

Dacă pasagerul nu deţine propria-i cască, trebuie să îi asiguri tu una şi să verifici că îi este potrivită mărimea. O geacă moto sau o amură, pantalonii cu protecţii sau genuncherele, încălţămintea peste gleznă şi mănuşile sunt obligatorii pentru siguranţa pasagerului.

Concluzie

Aşa cum înveţi în timp să conduci motocicleta, la fel şi pilotarea cu pasager cere exerciţiu şi pregătire. Plimbările cu pasager pot fi o experienţă nemaipomenită, dar, în aceeaşi măsură, acestea trebuie să fie făcute în siguranţă şi cu multă responsabilitate.

Echipa AMI îţi doreşte asfalt uscat şi drumuri frumoase!

După ce îţi cumperi motocicleta, nu uita să te acomodezi tu cu ea, înainte de a lua un pasager cu tine. Poţi merge la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy sau de Asociaţia Moto Începători

Cuvinte relevante: pasager, mersul cu pasager, instructor pasager, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.