1 to 1 cu instructorul pe viraje

cu instructorul pe viraje_curs_perfectionare_moto_VIRAJE_scoala moto ami

1 to 1 cu instructorul pe viraje

Pentru ca dupa ce ai luat permisul moto distractia abia incepe. De data aceasta pe trasee mai complexe si la viteze mai mari, dar mereu pe trasa care iti ofera cea mai multa siguranta.

Ce vei face la cursul cu instructorul pe viraje?

Punem bazele tehnicii de abordare a virajelor
Invatam cum sa ne alegem repere si linia ideala pentru mersul pe strada
Lucram la pozitia corpului pe motocicleta si invatam cum sa folosim corect privirea
Folosim sisteme de comunicatie pentru a fi in contact cu tine pe tot parcursul cursului
Ne asiguram ca ai deprins toate notiunile si corectam cu ajutorul camerei GoPro de pe motocicleta instructorului
Vei exersa countersteering si evitari de obstacole, la diferite viteze de deplasare
Dupa cursul acesta, plimbarile pe drumurile virajate vor fi o placere de fiecare data.

Ce vrem de la tine?

Sa ai permis de conducere categoria A, A2 sau A1.
Sa vii cu motocicleta personala.
Sa ai echipament complet (casca, armura/geaca moto, manusi, genunchere/pantaloni moto, bocanci)
Sa ne anunti daca iti lipseste un accesoriu de echipament, ca sa iti aducem noi
Sa ai voie buna si chef de distractie 🙂

Primesti si un cadou

Voucher de 5% reducere pentru achizitia de echipament moto sau accesorii moto.

Cand mergi cu instructorul pe viraje?

Cursul se poate tine in orice zi a saptamanii.
Preferam sa evitam weekendurile, pentru a fi drumurile mai libere. Daca mergem pana la Brasov si inapoi, se poate sa gasim aglomerat traseul si sa exersam porniri-opriri, in loc de viraje cursive.

Cat mergi cu instructorul pe viraje?

8 ore.
Plecam dimineata, ne plimbam si exersam. Ne oprim la o cafea si ne uitam la filmarea cu GoPro-ul instructorului. Astfel o sa intelegi mai bine ce vrea sa imbunatatesti. Apoi pornim spre casa si continuam exercitiile.

Pret

1300 lei

Cum te inscrii la curs cu instructorul pe viraje?

Completezi Forumularul de inscriere si te contactam noi pentru a stabili programarea.

cu instructorul pe viraje_curs_perfectionare_moto_VIRAJE_scoala moto ami

Cuvinte relevante: Curs moto, perfectionare moto, curs perfectionare moto, curs viraje, cu instructorul pe viraje, curs manevrabilitate, countersteering, franare de urgenta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala moto ami.

Primavara e aici – Atentie la motociclisti!

Primavara e aici – Atentie la motociclisti!

Primavara bate la usa. Mai avem cateva zile si este deja luna martie. Pana sa revenim in saua motocicletei, mai avem cateva lucruri de facut si aici nu ma refer la doar la motocicleta.
Trebuie sa ne amintim ca nu suntem singuri in trafic. Iarna a fost lunga, iar soferii au uitat de cei pe doua roti. Desigur, sunt multe campanii care ajuta, dar trebuie sa lucram mai intai la noi.

Ce avem de facut la inceputul sezonului ca sa fim in siguranta?

Motociclistii trebuie sa fie constienti ca, dupa hibernare, reflexele si timpii de reactie nu mai sunt la fel ca in toamna, cand aveam cateva luni bune de mers pe motor si sezonul rece nu ne speria. Primavara a inceput si iesim bucurosi la plimbare, dar sunt cateva aspecte carora trebuie sa le acordam atentia cuvenita.

In trafic, regulile raman cele generale:

Nu merge mai repede decat masinile din jurul tau, nu pleca primul de la semafor, nu sta in unghiul mort al vehiculelor.

Recomandari:

  • Mentine o distanta de siguranta mai mare. Gropi avem sa ne ajunga. Se poate oricand sa nu vezi o groapa din cauza masinii din fata ta.
  • Ca sa fie si mai distractiv, asfaltul este rece iar cauciucurile se incalzesc greu. Ceea ce inseamna ca eficienta la franare nu este cea mai buna.
  • Tine cont si de faptul ca in urma iernii au ramas tot felul de substante si nisip pe asfalt.
  • Fii prevazator! Nu te baza nici pe faptul ca ai prioritate, nici ca functineaza campania cu Atentie la motociclisti.
  • In plus, incearca pe cat se poate sa fii atent la liniile de tramvai. Crosetarea acestora ridica multor motociclisti probleme. Dar mai ales primavara, factorii de risc sunt crescuti de elementele surpriza aparute in preajma liniilor de tramvai. Imaginile graiesc de la sine.

Atentie la motociclisti - scoala moto ami - linii de tramvai 123

Dupa o perioada lunga de pauza, avem nevoie de antrenament.

Fie ca exersam singuri intr-o parcare sau intr-un poligon moto, fie ca apelam la cursuri de perfectionare moto, un lucru este sigur: avem nevoie de sa exersam.
Atentie la motociclisti - scoala moto ami - bucuresti - cursuri perfectionare moto

Ce anume sa exersam?

De la porniri-opriri rapide, la manevrabilitate la viteza mica, pana la franari de urgenta – multe franari de urgenta intr-un cadru sigur. In felul acesta, muschii tai se reacomodeaza sa raspunda rapid la comenzi si reflexele reintra in parametrii optimi.

Pe langa a te asigura ca tu, motociclistul, esti atent la tot ce se intampla in jurul tau si circuli in siguranta, mai trebuie sa dai importanta unor aspecte:

Echipeaza-te corespunzator sezonului.

Nu te lasa pacalit de soarele cu dinti. Afara este frig, iar echipamentul moto trebuie sa iti ofere confortul temic necesar pentru a te putea concentra la ce ai de facut. Citeste mai multe detalii despre echipamentul moto pentru sezonul rece.

Verifica-ti motocicleta.

Poti vedea pe siteul Moto Incepatori lista de verificari importante pentru primavara.

Putem doar sa speram ca soferii vor incepe usor usor sa se acomodeze cu revenirea in trafic a motociclistilor. In acest sens se organizeaza campanii de constientizare in care se implica atat autoritatile cat si cluburile si asociatiile moto. Atentie la motociclisti! Si noi existam in trafic! Respect in trafic!

Scoala Moto AMI iti ureaza Asfalt Uscat si plimbari frumoase! Te asteptam la plimbarile organizate in colaborare cu Asociatia Moto Incepatori.

atentie la motociclisti - scoala moto ami - Respect in trafic

Cuvinte relevante: atentie la motociclisti, respect in trafic, perfectionare moto, echipament moto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami

Imbunatatim impreuna scoala moto in Bucuresti

Scoala moto bucuresti AMI -Scoala Moto Iarna Afi Cotroceni

Imbunatatim impreuna Scoala Moto Bucuresti

Scoala moto Bucuresti AMI a fost înființată din dorința de a avea motocicliști responsabili și bine pregătiți în orașul nostru și nu numai. Sperăm că prin tot ce vei învăţa de la noi vei deveni un exemplu de urmat şi un promotor al siguranţei rutiere.
Te rugăm să fii alături de noi în procesul nostru de perfecţionare şi să vii cu sugestii ori de câte ori vrei.

Lucrăm la idei revoluţionare pentru ca tu să înveţi mai bine şi în siguranţă

În 2015 am fost prima şcoală de şoferi care oferă o şedinţă de test auto/moto gratuită. Experienţa acestor şedinţe de test ne-a ajutat să stabilim un nivel de comunicare mult mai bun cu viitorii noştri cursanţi.

Am introdus echipamente performante precum vestele cu airbag la ieşirile în trafic.
Echipament Complet Obligatoriu
Știm că este neplăcut să ajungi la poligon și instructorul să nu-ți dea voie să te sui pe motocicletă. Dar asta se va întâmpla dacă nu porți tot echipametul (inclusiv bocancii).
Tu trebuie să vii cu pantaloni lungi şi bocanci. Echipamentul complet de protecţie este asigurat de noi şi obligatoriu pentru toate şedinţele. Pentru că vei purta căștile noastre, vei primi o Cagulă cadou la inscrierea la scoala moto.

Siguranţa presupune un set complex de cunoştinţe şi deprinderi practice asimilate şi exersate riguros de la bun început. Adică din scoala moto.

Echipa Scoala Moto Bucuresti AMI demarează din ce în ce mai multe proiecte pentru a îmbunătăţi experienţa de învăţare a cursanţilor, având totodată ca obiectiv şi siguranţa rutieră.

Cursurile de teorie sunt obligatorii. Ştim. Nu vrei, nu ai timp, ştii deja legislaţia. Dar cursurile acestea nu sunt doar de legislaţie.

Îţi asigurăm cursuri de Prim ajutor cu voluntari ai Fundației pentru SMURD. Vei învăţa de la paramedici profesioniști: ce TREBUIE să faci şi ce NU AI VOIE să faci în cazul unui accident rutier fie că eşti implicat sau doar martor.

În cadrul cursurilor despre Echipamentul de protecţie vei învăţa cum să te echipezi corect şi de ce este atât de important. Vei avea ocazia să vezi diferite tipuri de echipament moto. Astfel vei putea face o alegere corectă când îți vei cumpăra propriul echipament moto.

Vezi tu, în poligon va fi simplu să te joci cu motocicletele, te vei distra şi vei învăţa despre manevrabilitate şi încredere. În trafic instructorii îţi vor şopti numai de bine și vor avea grijă să înveți tot ce ai nevoie și să respecți regulile de circulație.

DAR odată ce vei merge singur în trafic este răspunderea ta să continui să circuli cu respect faţă de tine şi ceilalţi participanţi la trafic.
Instructorii de la scoala moto Bucuresti AMI au structurat exercițiile în aşa fel încât să îţi insufle plăcerea de a merge cu motocicleta în siguranţă.

PrograMotor = sistem de programare online a ședințelor la scoala moto

PrograMotorul l-am implementat pentru a-ţi facilita procesul de setare a orelor pe care le vei efectua în cadrul şcolii şi pentru a te ajuta să înveţi. În contul tău din PrograMotor îţi oferim şi un program de învăţare simplu al chestionarelor DRPCIV şi nu numai.

Întrebările special gândite de instructorii tăi te vor ajuta să înţelegi multe situaţii de trafic din punct de vedere al motociclistului, nu al automobilistului.
Zona de Informații utile îți oferă acces la link-uri cu articole și filmări care te vor pregăti în plus pentru examen moto dar și pentru traficul de zi cu zi.

Scoala Moto Iarna

Scoala Moto Iarna a început acum 3 ani în hale industriale. Anul acesta orele practice Scoala Moto Bucuresti AMI se desfășoară în parcarea subternă AFI Cotroceni. Poți vedea mai multe detalii despre Scoala Moto Iarna și poți veni la o ședință moto gratuită de test.

În Scoala Moto Bucuresti AMI vrem să îţi oferim cea mai completă variantă de pregătire. Din acest motiv, feedback-ul și ideile tale sunt importante pentru noi.

Cuvinte relevante: echipament moto, sedinta moto gratuita, veste airbag, scoala moto iarna, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, examen moto

Scoala moto Iarna

Scoala moto iarna în parcarea subterană AFI Cotroceni

scoala moto iarna - scoala ami

zapada-scoala-moto-ami
Începi Scoala Moto iarna în parcarea subterană AFI Cotroceni și vei fi printre primii pregătiți de plimbare în trafic în primăvară.

zapada-scoala-moto-amiSezonul se deschide oficial in Martie. Atunci încep examenele și cursurile. 
Dar pentru că noi nu avem stare să hibernăm și nici nu vrem să fim departe de motociclete atâta vreme, am decis să găsim soluții.

zapada-scoala-moto-ami Şcolarizarea include 26 de ore didactice, echivalente a 13 şedinţe practice de 2 ore:
– 14 ore în poligon interior AFI
– 2 ore acomodare poligon examen Electronicii
– 10 ore în trafic.
*1 ora didactică = 50 minute

zapada-scoala-moto-ami Şcoala Moto AMI îţi oferă cadou prima şedinţă de test gratuită, pentru ca tu să îţi dai seama dacă într-adevăr eşti atras de condusul motocicletei.
După ședința de test te poți hotarî să te înscrii.

zapada-scoala-moto-ami
Îți punem la dispoziție echipament complet de protecție moto: cască, armură, mănuși, genunchere.
Cagulă cadou la înscriere 😀
Tu trebuie să vii cu ghete/bocanci care să îți protejeze și gleznele.

zapada-scoala-moto-ami Cursurile de teorie se desfășoară la sediul nostru din clădirea CDI – Șos. Electronicii nr.48:

zapada-scoala-moto-ami
– Prim ajutor (cu voluntari ai Fundației pentru SMURD)
– Mecanică
– Echipamente
– Abordarea virajelor
– Legislație rutieră

zapada-scoala-moto-amiTe așteptăm la prima ședință moto, să împărtășim cu tine pasiunea și bucuria de a merge cu motocicleta.
Înscrie-te online și te vom contacta pentru a stabili prima ta ședință.
Formular înscriere școala moto

Cuvinte relevante: scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto iarna

Concurs scoala moto iarna

Participă la concursul organizat de Şcoala Moto AMI şi poţi fi câştigătorul Scoala Moto Iarna

scoala ami moto iarna

zapada-scoala-moto-ami
Poţi găsi urnele şi formularele de participare la concurs în următoarele locaţii:
Club Revenge
Club Oktoberfest
– Secretariatul AMI

zapada-scoala-moto-amiCâştigătorul va beneficia de un curs gratuit de școlarizare. Premiul va include cele 26 de ore didactice aferente şcolarizării pentru categoria A sau A2 și orele teoretice de prim ajutor, mecanică, echipamente, legislație.
Premiul nu va include taxa de examen, documentele necesare şi taxele DRPCIV.

zapada-scoala-moto-ami Şcoala Moto AMI îţi oferă cadou prima şedinţă de test gratuită cu instructorii şcolii, pentru ca tu să îţi dai seama dacă într-adevăr eşti atras de condusul motocicletei.
După această ședință te poți hotarî să te înscrii la școala moto AMI.

zapada-scoala-moto-ami În cazul în care câştigi concursul după ce deja te-ai înscris la cursurile şcolii, vei primi avansul înapoi.

zapada-scoala-moto-ami
Şcolarizarea costă 1500 RON şi include 26 de ore didactice, echivalente a 13 şedinţe practice de 2 ore:
– 16 ore în poligon (exterior sau interior).
– 10 ore în trafic.
*1 ora didactică = 50 minute

zapada-scoala-moto-amiExtragerea va avea loc în club Revenge, în cadrul unei petreceri cu specific moto. Vei primi prin e-mail detaliile necesare pentru a fi prezent la extragere.

zapada-scoala-moto-ami
Te așteptăm la prima ședință moto, să împărtășim cu tine pasiunea și bucuria de a merge cu motocicleta.

Cuvinte relevante: comcurs, concurs moto, scoala moto cadou, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto iarna

Prim ajutor – la ghidon sau la volan

Pașii principali în acordarea de prim ajutor

curs prim ajutor scoala moto ami si smurd 1

Pentru a preveni un accident ai de bifat câteva aspecte importante
– Nu îți forța limitele
– Condu preventiv, nu agresiv
– Poartă echipament de protecție

Dacă se întâmplă să ai totuși un accident și ești singur? Dacă tu ești singurul salvator al unui prieten cu care ai ieșit la plimbare? Dacă ești primul care vede pe drum un accident auto?

Dacă ești elev la Școala AMI îți poți rezerva locul la cursuri de prim ajutor din platforma de programări online PrograMotor. Vei învăța noțiunile esențiale de la paramedici profesioniști, voluntari ai Fundației pentru SMURD și vei exersa tehnicile de bază pentru acordarea primului ajutor.

Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le știi:

Siguranţa salvatorului

Atunci când salvăm, devenim salvatori. Indiferent de tipul accidentului, siguranţa salvatorului este principală. Asigură-te că, înainte de a salva pe cineva, nu te vei pune pe tine în pericol.

Stabilirea nivelului de conştienţă

Stabilim dacă victima este conştientă, pentru a şti ce avem de făcut mai departe. Cum? Prin două metode (în această ordine şi mereu ambele metode): verbal şi prin aplicare de stimuli dureroși.

Strigăm după ajutor

Dacă am stabilit nivelul de conştienţă al victimei, vom striga să ne ajute cineva. Indiferent că victima este conştientă sau nu, o persoană în plus poate fi utilă pentru a suna la 112, în timp ce tu vei acorda primul ajutor.

curs prim ajutor scoala moto ami 2

Eliberăm, verificăm şi curăţăm căile aeriene

Acest pas se face prin hiperextensia capului. Dacă victima este inconştientă, îi vom face hiperextensia capului, pentru a putea să verificăm respiraţia, prin metoda PAS (Privesc, Ascult, Simt), timp de 10 secunde.

Dacă victima respiră, o vom întoarce în poziţia laterală de siguranţă, asigurând menţinerea căilor respiratorii deschise. După 20 de minute, victima va fi întoarsă pe partea opusă. Între timp, la fiecare 2 minute, se va evalua respirația victimei.

Accesul – sunăm la 112

După ce am stabilit aceste detalii, sunăm la 112. Rugăm persoana care ne-a sărit în ajutor să sune sau, dacă nu este nimeni lângă noi, sunăm şi punem telefonul pe difuzor, în timp ce vom acorda prim ajutor.

Resuscitare cardio-pulmonară (RCP)

Dacă victima nu are puls şi nu respiră, aceasta fiind o persoană adultă, îi vom face RCP – 30 de compresiuni cu 2 ventilaţii, 100-120 compresiuni toracice pe minut, amplitudine 5-6 centimetri.

curs prim ajutor scoala moto ami 3

RCP se face în jumătatea sternului, cu ambele mâini, folosindu-ne de podul palmei, coatele drepte, iar umerii să fie paraleli cu axul victimei.
RCP nu se face peste haine (trebuie să dezbrăcăm sau să tăiem hainele). De asemenea, RCP se face pe o suprafață dură, nu în pat.

Manevrele RCP se opresc în trei situaţii: victima îşi revine, soseşte ambulanţa sau savatorul este epuizat.

Este important să intervenim cănd este cazul cu RCP, întrucât aşa se vor menţine în funcţiune organele vitale, până la sosirea ambulanţei.

Scoaterea căştii moto

Casca nu se va scoate de pe cap, întrucât aceasta poate juca rolul de guler cervical. Așteptăm sosirea echipajului specializat care va puteaa evalua corect situația dată și va putea interveni eficient.

Fractura închisă

Până la sosirea ambulanței: mâna se poate imobiliza de corp cu o eşarfă, iar piciorul va fi legat de celălalt picior. Corect este ca fractura să fie evaluată medical înainte de a fi prinsă în atelă. Este dovedit faptul că utilizarea atelelor de către persoane fără pregătire medicală poate produce mai multă durere și crește riscul de a leza terminațiile nervoase și vasculare din jurul osului fracturat.

Fractura deschisă

Aceasta se imobilizează cu atelă, iar rana trebuie acoperită cu o compresă sterilă sau ceva cât mai curat. Imobilizarea fracturilor se face incluzând articulaţia superioară şi pe cea inferioară.

Hemoragiile

Hemoragiile sunt de două tipuri:
– arteriale – sângele ţâşneşte concomitent cu bătăile inimii
– venoase – sângele se prelinge.

Hemoragiile se opresc prin aplicarea compreselor sterile apăsat pe rană. Membrul afectat va fi ridicat mai sus. Dacă pansamentul se îmbimă, adăugăm altul peste, dar nu îl vom da la o parte.

Durere toracică

Vom întreba pacientul cum simte durerea şi dacă radiază (se lasă în mână sau în spate). Nicio durere toracică nu trebuie ignorată.

Trebuie liniştit pacientul, aşezat comod şi sunat la 112. Trebuie să se observe dacă acesta transpiră sau are respiraţia zgomotoasă.

Accidente vasculare

Ne dăm seama că o persoană a suferit un accident vascular, atunci când: are deficit facial, nu poate mişca, se bâlbâie. Test: să ridice ambele mâini, cu ochii închişi.

Legea bunului samaritean

Poate nu aţi auzit de această lege, dar ea există şi spune că nu există implicaţii legale împotriva celui care nu prezintă rea voinţă. Cu alte cuvinte: dacă încerci să acorzi prim ajutor, dar nu reuşeşti sau i se agravează starea, tu nu vei putea păţi nimic, din punct de vedere legal.

Noțiunile de bază în acordarea de Prim Ajutor ar trebui să facă parte din cultura civică a oricărei comunități.

Prin parteneriatul cu Fundația pentru SMURD reușim să avem cursanți mai bine pregătiți și mai responsabili, crescând astfel nivelul de siguranță în trafic.

curs prim ajutor scoala moto ami si smurd 7
Școala AMI

Ulei moto, ulei auto sau Bunica?

Nu folosi ulei moto la salată!

Uleiul, de oricare ar fi, este uleios. :))
Mai departe de asta, trebuie să alegi uleiul potrivit pentru motocicleta ta. Proprietățile specifice uleiului special pentru motociclete sunt cheia pentru o viață fericită și mai lungă a motorului tău.

Proprietățile uleiului
Uleiul de motor lubrifiază piesele în mișcare, reduce uzura și răcește motorul.
De asemenea, uleiul oferă protecție împotriva oxidării, inhibând coroziunea prin protejarea pieselor metalice de aer.
În plus, uleiul colectează și reține resturile microscopice până când sunt depuse în filtrul de ulei.

Viscozitatea uleiului de motor
Viscozitatea este proprietatea unui fluid de a se opune mișcării relative a particulelor constituente. Viscozitatea este percepută ca o rezistență la curgere. În acest sens, apa, cu viscozitate mică, este fluidă, în timp ce uleiul, cu viscozitate mare, este vâscos.

Viscozitatea este afectată de temperatură, astfel încât diferite tipuri de ulei moto au vâscozități diferite și funcționează numai într-un interval destul de îngust de temperaturi.

Stratul subțire de ulei reușește să creeze o peliculă puternică de protecție și să mențină piesele în mișcare ale motorului în siguranță în condiții de căldură și presiune extremă.

Uleiurile Multigrade

Au fost infuzate cu molecule numite amelioratori VI. Acestea sunt, de obicei, olefine și polistirenuri (materialele plastice). La temperaturi scăzute, amelioratorii au un efect redus asupra vâscozității (fiind spiralizați în mici bile), dar când se încălzește uleiul, aceste molecule se despiralizează și se îmbină, prevenind pierderea vâscozității.

Ulei Sintetic sau Semi-sintetic
Combinații de uleiuri sunt de la ulei mineral și semi-sintetic până la uleiuri sintetice complet. Ulei moto este în principal: amestec sintetic sau complet sintetic. Aceste tipuri de ulei conțin aditivi anti-uzură și amelioratori VI.

Uleiul complet sintetic îndeplinește cele mai înalte cerințe. Principalele avantaje sunt : protecția sporită, performanța îmbunătățită, economia de combustibil, pretabil pentru convertor catalitic și intervale mai lungi de service, toate acestea într-o gamă largă de temperaturi.

Uleiul semi-sintetic are aproape aceleași caracteristici, dar cu performanțe mai scăzute în condiții de exploatare maximă și protecție ceva mai redusă. Desigur, exploatarea maximă e reprezentată de condițiile de curse, nu de grăbit la birou.

Trebuie să folosești cel puțin ulei semi-sintetic pentru protecția motorului tău. Uleiul mineral nu va fi suficient.

Cum citim abrevierile

abrevieri ulei moto - scoala moto ami

10W – Primul număr îți spune viscozitatea uleiului la temperatură joasă (W – Winter)
50 – Al doilea număr îți spune viscozitatea uleiului la temperatură ridicată. Testele sunt făcute la 100˚
SAE – Society of Automobile Engineers – sistem numeric pentru clasificarea vâscozității uleiului. Este echivalentul API.
JASO – Japanese Automotive Standard Organization – sistem de clasificare pentru uleiul moto.
Clasificarea JASO este în principal legată de capacitatea uleiului de a rezista fricțiunii ambreiajului. Autoturismele au cutia de viteze și motorul separate, deci uleiuri separate. Uleiul de motocicletă trebuie să suporte uzura specifică a cutiei de viteze.
Ratingurile JASO specifice motocicletelor sunt:
JASO MA – motoarele cu o singură unitate, în care cutia de viteze și motorul utilizează același ulei.
JASO MB – motoarele care folosesc diferite uleiuri pentru motor și cutie de viteze (BMW Boxer răcit cu ulei și Harley Davidson).
JASO MA2 – Acesta este un ulei de înaltă calitate, destinat în principal motocicletelor echipate cu convertizoare catalitice.

Schimbul de ulei
schimb ulei moto - scoala motot ami

Durata de viață a motorului este strâns legată de frecvența schimbului de ulei și de calitatea uleiului folosit. Acesta este principalul factor care poate prelungi durata de viață a motorului. Un ulei de calitate va duce la un randament bun al motorului, economie de combustibil și schimbarea rapidă a treptelor de viteză.

Producătorul stabilește planuri de service pentru fiecare model de motociclete. Schimbul de filtru și ulei moto trebuie să aibă loc la intervale specifice: anual sau la 6 – 10.000 km. Aruncă o privire în cartea tehnică a motocicletei tale și vezi exact ce interval de timp sau km îți recomandă producătorul.

Uzura cea mai pronunțată este la pornire, motorul se rotindu-se fără o lubrifiere corespunzătoare. Nu uita să aștepți cel puțin un minut după fiecare pornire pentru a permite pompei de ulei să răspândească uleiul în interiorul motorului.

Este important să verifici frecvent nivelul uleiului, deoarece insuficiența sau lipsa acestuia pot avea consecințe grave pentru sănătatea motorului tău.

Nu ai ce probleme să întâmpini dacă faci schimbul de ulei moto prea des. Dacă alegi greșit uleiul sau nu faci schimbul la timp, problemele nu vor întârzia să apară.

Vom vorbi despre asta în episodul următor 🙂

ulei moto - scoala moto ami

Cuvinte relevante: scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala soferi bucuresti, ulei moto, ulei motocicleta, schimb ulei moto, ulei sintetic.

Ghete moto – Unde nu-i cap, vai de picioare

Ghete moto – caracteristici specifice în funcție de motocicleta și stilul de mers adoptate.

De la prima ședință moto, bocancii sunt obligatorii. Orice fel de bocanci. De munte, de armată, de iarnă.
La Școala AMI ședința se reprogramează dacă nu vii cu încălțăminte rigidă deasupra gleznei. Nu, teneșii deasupra gleznei nu se încadrează.
Mai departe, în funcție de ce fel de motocicletă vei conduce și în ce condiții, variantele de ghete moto sunt cam așa:

Motociclete de stradă

ghete moto strada scoala ami

Dacă mergi cu o motocicletă de stradă, ai o gamă destul de largă de opțiuni. Mulți spun că este necesar să ai ghete moto din piele, dar există și alte variante, cum ar fi material cu protecție GoreTex.
În primul rând ghetele moto trebuie să aibă protecții la gleznă, călcâi și vârf și să fie rezistente la abraziune.
Șireturile se pot agăța în tot felul de chestii. Asigură-te că nu le faci fundițe care să atârne. Ghetele cu fermoar sunt mai ușor de încălțat și de dat jos și sunt adesea mai rezistente la apă.
Tălpile rigide au aderență bună în timpul opririlor și permit să te apeși bine pe scărițe cu mai puțin disconfort. Ar trebui să fie fară toc. Dacă au toc, acesta să fie mic și lat, să nu te incomodeze când pui picioarele pe scărițe sau când le cobori.
Degetul mare trebuie să încapă confortabil sub schimbător. Astfel, nu vei pierde timp cu poziționarea piciorului atunci când schimbi vitezele.
Poți vedea aici mai multe despre cele mai bune ghete din 2017.

Motocicletele de enduro

ghete moto enduro scoala ami

Dacă vrei să mergi în aventuri off-road, caută-ți cizme specializate cu protecții rigide și suport pentru gleznă epic. Talpa este destul de rigidă și trebuie să știi că va dura puțin până te acomodezi cu schimbatul vitezelor și călcatul frânei.
Întăriturile metalice din vârf te apără împotriva loviturilor dar și a pietrelor. Cataramele de tip ski (de obicei, patru) permit ajustare rapidă. O garnitură elastică superioară ține mizeria departe. Majoritatea au o gheată interioară separată ce asigură o mai bună potrivire și suficient confort.

Motociclete Adventure – Touring

ghete moto adventure scoala ami

Ghetele Adventure au multe din caracteristicile unei cizme de enduro, dar sunt mai scurte și mai ușoare.
Ai nevoie de o cizmă mai confortabilă pentru a putea merge și pe jos când e nevoie. Asta presupune o talpă mai flexibilă.
Ar trebui să fie și rezistente la apă, astfel încât puțină ploaie să nu îți deranjeze confortul pe motor.

Motociclete de circuit

ghete moto viteza scoala ami

Ghetele de circuit sunt un tip de încălțăminte specializată pentru a putea parcurge înclinare puternică. Sunt întărite și ventilate pentru a oferi protecție și confort în timpul curselor pe circuit. Ghetele bune vor oferi glisiere din plastic înlocuitoare pe partea exterioară a piciorului.
Dacă mergi cu o motociletă de viteză zilnic, există ghete moto de stradă adaptate pentru asta. Poți vedea în link-ul de mai sus.

Te vrem întreg și fericit. Poartă echipament! Este important.
Nu ne crede pe cuvânt. Caută pe Google ”motorcycle foot injury” și dacă poți, uită-te la imagini.

ghete moto scoala moto ami

Cuvinte relevante: scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala soferi bucuresti, echipament moto, ghete moto, protectii moto.

Airbag Moto – Siguranța ta este pe primul loc la Școala AMI

Veste moto cu airbag asigurate de Şcoala AMI în timpul orelor

Pentru că ţinem la siguranţa elevilor noştri, toţi cursanţii care ies în trafic pe motociclete în cadrul şcolii de şoferi poartă, pe lângă echipamentul clasic de protecţie, veste cu airbag.

Alături de prietenii de la Protectii-Moto.ro, ne-am propus să promovăm siguranţa în rândul motocicliştilor şi punem la dispoziţia viitorilor motocicliști cele mai evoluate echipamente de protecţie.

vesta airbag moto scoala ami

În caz că vrei să îţi şi cumperi un astfel de echipament cu airbag, prietenii noştri de la Protecţii-Moto.ro au o gamă foarte variată de protecţii high-tech, apărute de curând şi în România.

Şcoala Moto AMI este singura școală moto care asigură elevilor la toate şedinţele în trafic veste cu airbag, pentru a îi învăţa pe aceştia cât de importantă este siguranţa, chiar de la început de drum.

Despre vestele cu airbag

vesta moto airbag la scoala ami

La adresa vestelor moto cu airbag se pun adesea întrebări de genul “se deschide singură în mers?”, “dacă uit să mă deconectez când cobor de pe motocicletă, se activează?”, “când cad şi geaca se umflă, voi fi precum o minge?” sau “odată activată vesta, trebuie să cumpăr alta nouă?” şi exemplele pot continua.

Întrebările find legitime, vom încerca să explicăm pe scurt de ce aceste veste moto ar trebui să echipeze cât mai mulţi motociclişti români şi care este motivul pentru care în ţările din Vestul Europei, Statele Unite sau Asia, cererea acestor echipamente depăşeşte uneori capacitatea de producţie.

Un prim motiv este gradul superior de protecţie oferit de către vestele moto cu airbag. Vestele/gecile/armurile moto clasice, indiferent de notorietatea producătorului, nu conferă protecţie pentru zona gâtului, zona lombară sau a toracelui, aceste zone fiind complet expuse riscului de accident.

sistem vesta moto airbag la scoala ami

Pe de altă parte, vestele moto cu airbag asigură în caz de impact, o aterizare pe o pernă de aer care se deschide în 0.25 secunde şi amortizează şocul, protejând astfel sistemul osos şi organele interne. Inerţia căderii în caz de accident va face ca purtătorul gecii să alunece pe geacă şi nu să sară.

Activarea vestelor se face utilizând o forţă de 30-35 kgf asupra cablului ce declanşează conţinutul de CO2 din capsulă. Această forţă este destul de mare şi va face ca atunci când coborâţi de pe motocicletă fără să vă deconectaţi, să fiţi traşi înapoi sau chiar să culcaţi pe o parte motociclete foarte uşoare sau scutere. În acest caz, este exclusă declanşarea din cauza conectării, iar despre descărcare în mers nici nu poate fi vorba.

Aceste veste moto sunt refolosibile – se schimbă doar cartuşul de CO2 dacă geaca nu este deteriorată complet.

Hit-Air Inflatable Vest scoala ami

Un ultim aspect demn de luat în seamă este faptul că vestele şi gecile moto cu airbag au un design modern şi atractiv, iar materialele din care sunt confecţionate sunt materiale reflectorizante şi rezistente la abraziune.

Iată și un scurt video de testare a vestelor cu airbag

Cuvinte relevante: scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala soferi bucuresti, echipament moto, protectii moto, vesta moto, vesta moto airbag, airbag moto.

Obligațiile unui polițist rutier

Un polițist rutier are la baza activității desfășurate principiul fundamental potrivit căruia “Polițistul este în slujba cetățeanului”

Prin activitățile desfășurate, un polițist urmărește, în permanență, protejarea vieții și integrității corporale și a celorlalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor. În acest sens, acțiunea de impunere a legii este pe deplin justificată și trebuie explicată celor în cauză, pentru a-i face să înteleagă că atât timp cât se aliniază normelor stabilite, nu vor face obiectul laturii represive a acesteia.

In conformitate cu prevederile OUG.195/2002, modificata si completata, indrumarea, supravegherea si controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice se fac de catre politia rutiera din cadrul I.G.P.R., care are obligatia sa ia masuri legale atunci cand constata incalcari ale acestora.
Potrivit regulamentului de aplicare a actului normativ sus-mentionat, politistii rutieri sunt ofiterii si agentii de politie specializati si anume desemnati prin dispozitie a inspectorului general al I.G.P.R..
Prin dispozitia inspectorului general, s-a stabilit ca pot fi desemnati ca politisti rutieri politistii din cadrul structurii de siguranta publica (politie rutiera si politie de ordine publica).

Activitatea unui polițist rutier se desfasoara in mod planificat, potrivit planului de activitate zilnic si a variantelor de patrulare stabilite, ceea ce elimina caracterul aleator al acesteia.
Activitatile de politie rutiera se executa de echipaje (patrule) formate din minim doi politisti rutieri. In situatii speciale, cand din motive obiective nu se poate asigura aceasta configuratie a echipajului, se admite ca unul din politisti sa apartina altei formatiuni de politie,ori sa fie inlocuit de un jandarm sau de persoane de sprijin.

La solicitarea participantului la trafic, un polițist se legitimeaza cu legitimatia de serviciu. Daca cetateanul are dubii legate de prezenta politistului in trafic in locul si la momentul respectiv sau daca il intereseaza daca acesta se afla in exercitarea atributiunilor de serviciu, se poate adresa personal celei mai apropiate unitati de politie (politie municipala sau oraseneasca, respectiv post de politie comunal), politistul fiind obligat sa prezinte documentele personale sau ale aparatelor folosite numai autoritatilor competente.

Demonstrarea incalcarii normei rutiere este sarcina de capatai a agentului de circulatie.
El trebuie sa o faca in mod convingator, profesionist, pentru a nu lasa nici un moment impresia ca masura aplicata este aleatorie. Trebuie sa invete tehnica dialogului, sa aiba logica in cele sustinute. Este esential ca politistul sa se poata detasa sa nu considere incalcarea legii ca un afront personal, sa invete sa isi stapaneasca emotiile, sa fie un interlocutor amabil, chiar daca sta de vorba cu o persoana care incearca sa-l provoace pentru a-i specula ulterior greselile ;

Obligațiile unui polițist rutier pe timpul dirijării circulației

  • sa dirijeze circulatia vehiculelor si pietonilor prin folosirea exclusiva a semnalelor regulamentare si cu ajutorul fluierului. Pe timpul dirijarii, sa ocupe o pozitie astfel incat sa fie vizibil si in siguranta de unde sa-si exercite corespunzator atributiunile de serviciu;
  • sa comunice permanent cu participantii la trafic, dand politicos curs oricaror solicitari ce vin din partea acestora;
  • sa acorde asistenta persoanelor aflate in dificultate.

Se interzice:

  • inactiunea, pasivitatea la sesizarea oricarei fapte antisociale, orice polițist fiind obligat sa ia deindata masuri pentru contracararea acestora, intervenind prompt daca situatia permite ori solicitand ajutorul celorlalte elemente ale dispozitivului din care face parte.

Obligațiile unui polițist rutier pe timpul exercitării controlului circulației

Obligațiile unui polițist rutier la oprirea autovehiculelor:

  • sa aleaga un loc adecvat astfel incat sa permita pozitionarea acestora in afara partii carosabile, in parcari ori alte spatii in care nu se stanjeneste circulatia. Pe timpul noptii aceste locuri trebuiesc sa fie de regula, iluminate, evitandu-se pe cat posibil, oprirea in locuri unde aceasta manevra este interzisa prin lege;
  • sa efectueze semnalul de oprire regulamentar cu bratul pe timp de zi, iar pe timp de noapte, cu bastonul iluminat sau reflectorizant, iar in lipsa acestuia prin balansarea in plan vertical a unui dispozitiv cu lumina de culoare rosie. In ambele situatii poate folosi si fluierul din dotare;
  • sa se posteze in banda de circulatie a vehiculului ce urmeaza a fi oprit, fara a depasi insa axul longitudinal al drumului, iar noaptea cat mai aproape de acostamentul acestuia, in momentul executarii semnalului de oprire. Aceste pozitii ii vor asigura protectia si vor permite conducatorului auto sa observe din timp semnalul si sa opreasca in conditii de siguranta;
  • la deplasarea pe motocicleta, sa efectueze semnalul de oprire prin balansarea in plan vertical a bratului drept in timp ce se deplaseaza paralel cu autovehicululul care urmeaza a fi oprit;
  • pe autostrazi, sa efectueze semnalul de oprire exclusiv din autovehiculul politiei, conducatorul autovehiculului fiind invitat sa urmeze autovehiculul politiei pana in prima parcare, unde se trece la executarea controlului propriu zis.

Pe celelalte categorii de drumuri in cazul cand vehiculul ce urmeaza a fi oprit circula in aceeasi directie, echipajul trebuie sa puna in functiune semnalele luminoase de culoare rosie si albastra si pe cele sonore, dupa care, de regula, va circula in spatele autovehiculului vizat pana cand conducatorul acestuia se conformeaza semnalelor si opreste.
Oprirea se poate face si prin punerea in functiune a dispozitivului cu mesaje variabile, care va fi setat pe pozitia “Stop, Politia”, sau cu bratul.
Daca conducatorul auto vizat nu da curs semnalelor efectuate, echipajul de politie rutiera va utiliza dispozitivul de amplificare a vocii, somandu-l sa opreasca si executand dupa caz si semnalul regulamentar cu bratul, pe timp de zi, ori cu bastonul reflectorizant, pe timp de noapte.
Atunci cand autovehiculul ce urmeaza a fi oprit circula din sens opus, semnalul de oprire se va executa din vehiculul Politiei, pe fereastra din stanga, prin balansarea in plan vertical a bratului ori a bastonului reflectorizant.
Dupa oprirea autovehiculului, un polițist va desfasura procedura de constatare, in timp ce partenerul sau il va supraveghea pe conducatorul autovehiculului oprit si pe restul ocupantilor, fiind pregatit sa intervina la nevoie in sprijinul colegului.

Alte obligații ce revin unui polițist care efectuează controlul, sunt:

  • sa se deplaseze pana in dreptul usii conducatorului autovehiculului, pastrand o distanta suficienta pentru a nu fi lovit cu portiera in cazul deschiderii bruste a acesteia, unde se va adresa cu formula: ’’Buna (dimineata, ziua, seara sunt (gradul profesional, numele si unitatea de politie din care face parte)‘’, dupa care va solicita pe un ton politicos dar ferm, sa i se inmaneze documentele pentru control;
  • sa comunice conducatorului auto motivul opririi, abaterea comisa si sanctiunea prevazuta de lege, dupa care se va proceda la intocmirea documentelor de constatare, solicitand conducatorului auto sa ramana in autovehicul. Daca acesta manifesta intentia de a cobori cu scopul de a veni la autovehiculul politiei, politistul va insista ferm sa ramana in autovehicul pana la terminarea procedurii de completare a documentelor de constatare; de altfel, prin intrarea in vigoare a noii legislatii rutiere, s-a instituit obligativitatea atat pentru conducator, cat si pentru pasageri de a nu parasi vehiculul atunci cand sunt opriti de catre un polițist rutier. Nerespectarea indicatiilor politistului rutier poate conduce la sanctionarea conducatorului si la retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice;
  • sa restituie, la finalizarea controlului, documentele conducatorului (mai putin cele retinute odata cu constatarea abaterii) si sa-i acorde acestuia explicatiile necesare privind situatia creata, modul de solutionare, dreptul privind efectuarea de mentiuni in procesul-verbal de contraventie, precum si termenul de folosirea cailor de atac impotriva documentelor intocmite.
  • Daca se constata ca starea psiho-fizica a celui de la volan nu ii mai permite conducerea in conditii de siguranta, politistul rutier trebuie sa intrerupa deplasarea pana la incetarea cauzei ce a generat-o. Exceptie face cazul cand autovehiculul poate fi condus de o alta persoana din vehicul care poseda permis de conducere valabil pentru categoria respectiva ce se afla intr-o stare generala corespunzatoare;

  • sa ia masuri de a permite reintrarea in siguranta a autovehiculului in trafic.

Se interzice:

  • controlul de rutina asupra traficului rutier. Oprirea autovehiculelor pentru control urmand a se face numai atunci cand, prin observare directa ori cu mijloacele tehnice certificate, se constata incalcarea regulilor de circulatie, precum si atunci cand exista date si informatii ca s-au comis infractiuni sau contraventii, ca autovehiculele vizate transporta bunuri, valori provenite din savarsirea unor fapte ilicite ori persoane urmarite conform legii, ori cand se executa actiuni tematice, punctuale, unde oprirea tuturor autovehiculelor care fac parte dintr-o anumita categorie este necesara(*filtre, cu alte cuvinte);
  • deplasarea in posturi ori executarea serviciului cu autovehicule proprietate personala sau imprumutate;
    executarea semnalului de oprire atunci cand cel caruia i se adreseaza este foarte aproape ori chiar in dreptul agentului, astfel incat oprirea nu s-ar mai putea face in conditii suficiente de siguranta;
  • invitarea conducatorului auto la autovehiculul politiei si tinerea acestuia in asteptare, in picioare, pana la incheierea documentelor de constatare;
  • intocmirea actelor de constatare ori depunerea pe capota motorului sau a portbagajului autovehiculului controlat, a mapei cu documentele de serviciu sau a aparaturii din dotare.

Obligațiile unui polițist rutier pe timpul cât acționează cu echipamentul video de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor

Autovehiculul pe care este montat sistemul, va fi folosit atat ziua cat si noaptea, din mers sau in stationare, de catre operatori atestati.
Obligatiile operatorului:

  • sa pozitioneze autovehiculul in afara partii carosabile, fara a incalca regulile de circulatie;
  • sa stabileasca viteza ce constituie contraventie, avand in vedere viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv si categoria din care face parte autovehiculul;
  • sa regleze camera video in asa fel incat sa se efectueze incadrarea corecta in imagine a autovehiculelor fata de care se face determinarea vitezei;
  • sa filmeze toate incalcarile regulilor de circulatie, atunci cand in intervalul de timp afectat sanctionarii nu are posibilitatea sa ia masurile legale;
  • sa ia masuri de sanctionare impotriva tuturor abaterilor filmate prin procedura intocmirii procesului verbal de contraventie in lipsa conducatorului auto;
  • sa mentioneze in registrul de evidenta toate incalcarile normelor rutiere inregistrate de echipament;
    sa aiba asupra lui in timpul serviciului, atestatul de verificare metrologica al echipamentului, documentele de identitate personale, ale autoturismului, pe cele de constatare si registrul de evidenta a abaterilor.

Se interzice:

  • folosirea echipamentului video de catre personal neautorizat sau cu atestat de verificare metrologica expirat;
  • utilizarea echipamentului pentru masurarea vitezei la procedura ’’din miscare’’, de catre conducatorul auto;
  • depanarea sistemului de catre persoane neautorizate si orice alta interventie care conduce la ruperea sigiliilor metrologice;
  • folosirea aparatelor de tip ’’Mesta’’ si ’’Speedophot’’ fara film in camerele de fotografiat sau cand acestea sunt defecte.

Obligații ce revin unui polițist rutier la constatarea contravenției de conducere a unui vehicul de către o persoana care a consumat băuturi alcoolice

Detectarea consumului de alcool, activitate premergatoare constatarii contraventiei de conducere a unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice, se face numai cu mijloace tehnice certificate in conditiile legii, constand in dispozitive electronice si prin exceptie cu fiole alcoolscop.
Aceste mijloace fac parte din categoria etilotestelor si ofera indicatii informative despre prezenta alcoolului in aerul expirat de subiect. Rezultatul testului efectuat constituie mijloc de proba numai in ceea ce priveste sanctionarea contraventiei de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice.

Obligatiile agentului constatator

  • sa testeze participantii la trafic ori de cate ori considera necesar si oportun si, obligatoriu, daca emana vapori de alcool in aerul expirat, au fost implicati intr-un eveniment rutier sau au un comportament nefiresc ce se apreciaza ca ar putea fi determinat de consumul de bauturi alcoolice;
  • sa execute testarea atat in sistem pasiv, cat si in sistem activ, cu respectarea instructiunilor care insotesc fiecare aparat etilotest in parte;
  • sa informeze subiectul despre faptul ca urmeaza a fi testat cu privire la existenta vaporilor de alcool in aerul expirat, sa-i explice procedura ce va urma si sa desigileze in prezenta acestuia dispozitivul de protectie (mustiucul);
  • sa tipareasca protocolul aferent pentru transformarea rezultatului masuratorii in mijloc material de proba si sa-l ataseze semnat de subiect si completat cu datele necesare la referatul cu propunerea de suspendare a dreptului de a conduce;
  • sa prezinte fiola alcoolscop subiectului testat, sa-i arate ca reactivul are culoarea galbena in intregime dupa care sa o desigileze in prezenta acestuia;
  • sa sigileze cu ceara rosie la ambele capete fiola alcoolscop folosita, in prezenta persoanei testate, deindata ce testul a luat sfarsit;
  • sa efectueze testarea in stricta concordanta cu instructiunile ce insotesc cutia de pastrare-manipulare a fiolelor;
  • sa sanctioneze contraventional subiectul testat atunci cand valoarea indicata de aparatul etilotest este cuprinsa intre 0,11-0,40 mg/l (inclusiv) sau continutul fiolei s-a inverzit in proportie de pana la 40% din continut;
    sa intocmeasca proces-verbal de contraventie si dovada inlocuitoare a permisului de conducere unde se vor mentiona, pe langa datele obligatorii:
    1. numarul ori seria de identificare a fiolei sau aparatului electronic;
    2. numarul de ordine al probei;
    3. mentiunea ca subiectul nu doreste sa fie condus la o unitate medicala abilitata pentru recoltarea de probe biologice (dupa ce i-au fost aratate drepturile);
    4. coeficientul aproximativ de inverzire al fiolei ori valoarea indicata de etilotest;
  • sa insoteasca la cea mai apropiate unitate medicala subiectul care nu este de acord si nu accepta rezultatul testarii, pentru recoltarea probelor biologice;
  • sa conduca obligatoriu la o unitate sanitara abilitata pe subiectul testat cand concentratia depaseste 0,40 mg/l alcool in aerul expirat ori reactivul fiolei alcoolscop s-a inverzit mai mult de 40% din continut;
  • sa faca mentiunea expresa in protocol, atunci cand s-a folosit aparatul etilotest pentru testarea altor categorii de participanti la trafic decat conducatorii auto, respectiv biciclisti, carutasi, pietoni etc.

Se interzice:

  • utilizarea alcooltestului fara dispozitiv de protectie, ori folosirea acestuia la mai multe testari ori subiecti;
  • solicitarea persoanei testate sa sufle in balonul colector fara a atasa fiola alcoolscop;
  • eliberarea dovezii inlocuitoare a permisului de conducere retinut cu drept de circulatie;
  • utilizarea etilotestului fara ca, in prealabil, sa fi modificat data si ora atunci cand se trece la un alt orar;
  • folosirea aparatului electronic sau al fiolei alcoolscop in alte conditii decat cele precizate in cartea tehnica de exploatare.

In timpul executarii serviciului, un polițist rutier este obligat sa aiba asupra lui urmatoarele documente:

  • documentele de identitate personale : legitimatia de serviciu, cartea de identitate si permisul de conducere; cei care lucreaza ca operatori radar trebuie sa poarte asupra lor si atestatul care-i confirma aceasta calitate;
  • documentele autoturismului : certificatul de inmatriculare, tichetul de asigurare de raspundere civila auto tip RCA;
  • copia atestatului de verificare metrologica a echipamentului de supraveghere a traficului sau a aparatului radar – in cazul in care sunt folosite aceste mijloace tehnice;
  • documente de constatare ( carnet procese-verbale de constatare a contraventiei, carnet de dovezi inlocuitoate, carnet autorizatii de reparatie etc.);
  • registrul de evidenta a abaterilor – pentru cazul in care autovehiculul de serviciu este echipat cu mijloace tehnice de supraveghere a traficului sau de determinare a vitezei.

Obligații generale ale unui polițist rutier

Pe parcursul executarii atributiunilor de serviciu, un polițist rutier are urmatoarele obligatii:

  • sa poarte tinuta regulamentara curata, ingrijita, permanent ajustata pe corp si conforma cu dispozitiile privind componenta acesteia; sa aplice pe uniforma, in permanenta, la loc vizibil, insigna cu numarul matricol personal de identificare;
  • sa aiba capul acoperit cu obiectul de imbracaminte corespunzator sezonului (cascheta, caciula), exceptie facand situatiile in care acesta se afla in autovehiculul de patrulare ori intr-o incinta;
  • sa stapaneasca dialogul, care trebuie sa fie politicos, coerent dar ferm, spre a intampina orice provocari ulterioare;
  • sa se adreseze cu politete, tact si discernamant folosind un limbaj coerent pentru a inspira incredere cetatenilor.

Se interzice:

  • prezentarea la intrarea in serviciu sub influenta bauturilor alcoolice ori intr-o vadita stare de oboseala;
  • fumatul, servirea de produse alimentare ori a gumei de mestecat, exceptie facand intervalul repausului regulamentar care va fi efectuat in afara zonei postului;
  • consumul de alcool in timpul serviciului;
  • parasirea postului sau itinerarului de patrulare, fara aprobarea sefului nemijlocit sau celor ierarhic superior;
  • luarea repausului in timpul asigurarii traseelor de deplasare in cazul unor misiuni ordonate, al luarii masurilor la locul producerii accidentelor de circulatie sau in orice alte situatii cand prezenta in post este absolut necesara.

Obligațiile unui polițist rutier pe timpul supravegherii circulației

Politistul pedestru trebuie sa isi aleaga o pozitie astfel incat sa fie vizibil si in siguranta.
Politistii care actioneaza in patrula auto:

  • vor efectua patrularea tronsonului aflat in responsabilitate cu o viteza ce nu trebuie sa depaseasca 40 km/h (prin exceptie in cazuri temeinice aceasta viteza poate fi depasita);
  • vor folosi mijloacele de avertizare sonora si luminoasa cand se afla in misiune ce nu sufera amanare;
  • vor folosi pe timp de noapte, pe drumurile neiluminate, cu precadere, mijloacele de avertizare luminoase;
  • vor circula cu viteza adaptata care sa asigure prevenirea accidentelor de circulatie;
  • vor purta centura de siguranta pe timpul deplasarilor.

Se interzice:

  • inactiunea fata de orice incalcare a normelor legale;
  • incalcarea fara motiv intemeiat a oricaror reguli de circulatie;
  • folosirea in exces ori abuziva a mijloacelor de avertizare sonora si luminoasa;
  • patrularea pe autostrazi pe banda de urgenta;
  • folosirea telefonului mobil de catre conducatorul autovehiculului politiei atunci cand este in miscare, cu exceptia cazului cand foloseste dispozitivul “maini libere”;
  • luarea repausului in autovehicule, pe arterele principale.

Intreaga activitate a unui polițist rutier are la baza principiul fundamental potrivit caruia “Politistul este in slujba cetateanului”: prin activitatile desfasurate, politistul urmareste, in permanenta, protejarea vietii si integritatii corporale si a celorlalte drepturi si interese legitime ale cetatenilor. In acest sens, actiunea de impunere a legii este pe deplin justificata si trebuie explicata celor in cauza, pentru a-i face sa inteleaga ca atat timp cat se aliniaza normelor stabilite, nu vor face obiectul laturii represive a acesteia.
Plecand de la acest principiu de baza, s-au stabilit pentru politistul rutier 8 principii de atitudine si actiune pe care acesta trebuie sa le respecte si sa le transpuna in practica atat in timpul orelor de program, cat si in afara acestora:

  1. Principiul respectului fata de cetateni
    In indeplinirea atributiilor de serviciu, politistul trebuie sa dovedeasca respect fata de participantii la traficul rutier cu care intra in contact.
  2. Principiul solicitudinii
    In orice imprejurare, politistul trebuie sa manifeste solicitudine fata de cetateni, in special fata de cei vulnerabili (copii, femei, batrani), luand masurile ce se impun in functie de situatie.
  3. Principiul impartialitatii si gradualitatii
    Un Polițist nu are plan de constatari.
    Pe timpul executarii serviciului, acesta trebuie sa aplice in mod unitar prevederile legii, stabilind masuri identice pentru fapte de acelasi gen si comise in acelasi context.
    In functie de modul in care s-a savarsit fapta, de atitudinea faptuitorului pe timpul opririi si dialogului cu acesta, politistul stabileste sanctiunea in mod gradual, incadrand-o intre limita minima si maxima, corespunzator circumstantelor date.
  4. Principiul fermitatii si incoruptibilitatii
    Odata cu constatarea faptei si stabilirea fara echivoc a vinovatiei, politistul trebuie sa procedeze in mod ireversibil la indeplinirea procedurii stabilite de lege, refuzand categoric orice fel de propuneri de abandonare a actiunii intreprinse, concomitent cu atentionarea asupra agravarii situatiei celor in cauza, sub aspectul incriminarii lor ca faptuitori ai unor acte de coruptie, daca acestia insista pentru neluarea masurilor legale.
  5. Principiul actiunii totale si continue
    Pe timpul executarii serviciului, politistul rutier trebuie sa se sesizeze despre orice incalcare a legii, avand obligatia sa intervina cu promptitudine pentru solutionarea acestora, potrivit competentei. Se interzice atitudinea pasiva fata de orice fel de abatere de la normele legale.
  6. Principiul actiunii la vedere
    Politistul rutier care actioneaza pietonal ori in patrule auto-moto trebuie sa fie prezent, in permanenta, in zonele date in responsabilitate din interiorul localitatilor ori pe traseele de legatura situate in afara acestora, prin activitati de supraveghere , prin dirijarea circulatiei ori actiuni tematice de control ale traficului creand in randul cetatenilor sentimentul de omniprezenta al Politiei si, prin aceasta, pe cel de siguranta civica.
  7. Principiul transparentei activitatii desfasurate
    Desfasurata nemijlocit in slujba cetateanului, activitatea Politiei rutiere trebuie cunoscuta , sens in care, in permanenta, obiectivele si modul de actiune al efectivelor de politie vor fi facute publice prin intermediul mass-media.
    La finalizarea actiunilor, rezultatele vor fi dupa caz mediatizate, scontandu-se pe efectul preventiv sporit pe care il are prelucrarea acestora in cadru comunitatii din care fac parte cei care au incalcat normele legale, cu respectarea dreptului la imagine.
  8. Principiul exemplului personal
    Prin conduita rutiera personala adoptata atat in executarea serviciului cat si in afara acestuia, politistul cu atributii in domeniul circulatiei trebuie sa fie model pentru ceilalti participanti la trafic in ceea ce priveste comportamentul la volan.

scoala moto ami_politia_romana

Sursa informații
Sursa foto: semnal.eu