examen moto in poligon - scoala moto ami

Examen moto in poligon 2023

examen moto in poligon - scoala moto ami

Examen moto in poligon 2023

La examen prezentarea se face cu:
• Echipamentul obligatoriu (mănuşi, cizme/ghete, îmbrăcăminte şi cască de protecţie)
• Buletin
• Permis (daca ai alte categorii)
• Dosarul compet cu toate documentele valabile

N.R.
• Viziera poate rămâne ridicată în timpul examenului.
• Ochelarii de vedere/soare sunt permişi.
• Se poate veni cu echipamentul personal.

Proba de examen moto în poligon este formată din două parți: Manevre la viteză mică și Manevre speciale.

Manevre la viteză mică pentru examen moto in poligon 2023

Împingerea motocicletei 5 metri, jaloane, opturi numărate, mers 50m cu mâna stângă întinsă, întoarcere din culoar punctat prin culoar punctat.

examen moto in poligon - scoala ami Manevre speciale

I. Pornire

La pornire motocicleta este:
• Aşezată pe punctul de sprijin (cric)
• Motorul oprit (cheia în poziția Off)
• Scoasă din viteză
Candidatul aşteaptă lângă motocicletă startul, dat de poliţistul examinator prin coborârea brațului. În acel moment pornește și cronometrul.
Indreaptă motocicleta. Se asigură că e ridicat complet cricul.
Impinge motocicleta înainte 5 metri, mergând pe lângă ea, până la ieşirea din culoarul punctat cel puțin cu roata față.

II. Plecare

Elevul se suie pe motocicletă, pornește motorul, trage ambreiajul şi calcă în treapta întâi de viteză. Pleacă de pe loc lin, fără a brusca motocicleta.

III. Slalom între jaloane

Se execută slalomul între primele cinci jaloane, cu intrare din dreapta spre stânga printre primele două.

N.R. Slalomul poate fi făcut în treapta întâi sau a doua.
Sfat: Decât să ratezi o poartă a slalomului (NERESPECTARE DE TRASEU), mai bine dărâmi un jalon sau puni piciorul jos (penalizare).

IV. Opturi

Foarte important: Este probă de atenție distributivă. Trebuie să faci forme de 8 în timp ce numeri până la 3. Dacă nu poți fi atent la numărătoare, cum demonstrezi că poți fi atent în trafic la tot ce se întâmplă?

Candidatul se îndreaptă către opturi, trecând DREPT prin toate trei porţile de jaloane de lângă linia albă din partea dreaptă. Se execută 6(şase) manevre în formă de 8, în două seturi de câte trei. Ieșirea din opturi se face către culoarul de două linii albe apropiate.

N.R. Opturile pot fi executate în trepta întâi sau a doua la ralanti sau accelerat.
Important! NU se frânează cu frâna faţă în opturi. Motocicleta este virată în continuu, iar frânând faţa cu ghidonul virat se riscă dezechilibrarea motocicletei şi pierderea controlului. Motocicleta va fi încetinită din frâna spate, sau se poate patina ambreiajul.

V. Mers în linie dreaptă cu mâna stângă întinsă

La intrarea pe culoarul de două linii albe apropiate, se ridică mâna stângă, paralelă cu solul. Se menţine mâna ridicată şi motocicleta în line dreaptă, până la intrarea cu roata faţă în culoarul punctat de la începutul poligonului. La intrarea pe culoarul punctat se pune mâna stânga la loc pe ghidon şi se întoarce, fără a opri.

N.R. În linia dreaptă se merge cu treapta a doua uşor accelerat, menţinând viteza constantă. Dacă au fost executate opturile în trepta întâi, se schimbă treapta a doua între ieşirea din opturi şi intrarea pe culoar.
ATENŢIE! Viteza trebuie să fie redusă spre final pentru a permite întoarcerea în siguranţă la capatul culoarului, prin oprirea accelerării şi uşoara frânare a roţii spate, dacă e necesar.

ÎNTOARCEREA

Întoarcerea este permisă DOAR în INTERIORUL chenarului poligonului.
Iesi cu roata față din culoarul punctat unde începe întoarcerea și intri pe la începutul culoarului punctat de la linia de start.

Manevre speciale pentru examen moto in poligon 2023

examen moto in poligon - scoala ami manevre la viteza mica

VI. Evitare de obstacol în accelerare la ~50 km/h în treapta II sau III

Dupa ce a întors, candidatul accelerează până în treapta a doua (motocicletă peste 400 cmc) sau a treia (motocicletă mai mică de 400 cmc).
Se îndreaptă către porţile de jaloane din zona opturilor. Evită prin stânga OBSTACOLUL (jalon mare. posibil cu dungi).

”în accelerare” înseamnă că NU se frânează în timpul evitării obstacolului. Dacă este absolut necesară adaptarea vitezei, se frânează înainte de intrarea în evitare.

VII. Frânare uşoară

Imediat după evitarea de obstacol la 50 km/h urmează o zonă de decelerare pentru pregătirea întoarcerii.
Se frânează atât frâna faţă cât şi frâna spate pentru încetinirea motocicletei, se reduce treapta de viteză.

ATENŢIE! Nu se reduce din treapta 2 spre trapta 1 fără a frâna întâi. Reducerea bruscă a treptelor şi mai ales reducerea până în treapta întâi poate determina blocarea şi deraparea roţii spate.

VIII. Întoarcere

Întoarcerea se va face prin toate trei porţile de jaloane mici din capatul traseului. Porţile sunt aşezate special în formă de U.
N.R. Întoarcerea este permisă numai prin toate 3 porţile de jaloane. Ratarea unei porți înseamnă nerespectare traseului.

IX. Evitare de obstacol în accelerare la ~30 km/h

Pe spaţiul unde se execută mersul în linie dreaptă, avem poziţionate 5 porţi de câte două jaloane, din care a treia poartă are jalon mare pe stânga (OBSTACOLUL).
Dupa ce a întors prin cele trei porţi poziţionate în U, candidatul accelerează şi se îndreaptă către cele 5 porţi. Evitarea poate fi facută în treapta a doua sau a treia, la alegere.
Se evită OBSTACOLUL tot prin stânga.

N.R. ŢINE CONT DOAR DE PORŢI şi fă abstracţie de culoarul de două linii albe apropiate.

X. Accelerare de la ~30 km/h la ~50 km/h pe distanţă scurtă (14 metri)

Între cele două porţi în care se revine din evitarea la 30 km/h, candidatul menţine acceleraţia până la 50 km/h.

Viteza se adaptează atât condiţiilor meteo, cât şi manevrabilităţii, funcţionării şi aderenţei cauciucurilor motociletei conduse.

XI. Frânare de urgenţă

Când trece prin ultima poartă de jaloane, candidatul va începe să frâneze atât frâna faţă cât şi frâna spate, ferm și progresiv, pentru a se opri în culoarul punctat de sosire.
ATENŢIE! FIX în culoar. Nu înainte sau după culoar.

XII. Oprirea

Motocicleta se opreşte din buton şi apoi din cheie.
N.R. Nu se scoate motocicleta din viteză. Poate fi lăsată în orice treaptă.
ATENŢIE! Nu se scoate cheia din contact.

XIII. AŞEZAREA PE PUNCTUL DE SPRIJIN (cric lateral sau central)

Elevul sprijină motocicleta pe cricul lateral, apoi coboară de pe ea. Se îndepărtează de motocicletă și ridică un braț, moment în care examinatorul oprește cronometrul.

Timpul de executare a probei de examen moto in poligon este maxim de 3:30 pentru categoriile A, A2, A1.

Alte detalii pentru examen moto:

La examen vor fi elevi ai altor şcoli care vor împinge motorul mai puţin la start, vor pune mâna stângă mai repede pe ghidon, nu vor schimba treptele de viteză corespunzător, sau vor face evitările de obstacole foarte încet.
ATENŢIE!!! Ține cont numai de ce şi cum ai învăţat de la instructorul tău.

După ce toți candidații programați au fost examinați la proba practică de poligon, cei declarați ADMIS vor fi examinați în continuare în trafic.

În filmarea de mai jos poți vedea ordinea exercițiilor la examenul moto în poligon.

După promovarea examenului practic in poligon si in trafic

•Noul permis va fi transmis de către poliţie prin Poșta Rapidă. Va veni la adresa din buletin/flotant și îl poți ridica personal cu buletinul.
•Permisul vechi îl poți folosi până vine cel nou, apoi îl păstrezi amintire.
•Se poate circula în continuare cu categoriile dobândite anterior (NU cu A-ul). Categoriile există în baza de date, unde este specificat faptul că permisul va fi preschimbat. Categoria nouă se activează când ridici permisul cel nou.

Dacă nu promovezi examenul practic în trafic

Examenul teoretic rămâne valabil pe toată durata de valabilitate a certificatului de absolvire emis de școală.
Pentru a putea face o nouă programare pentru examen practic este necesar să faci 6 ore suplimentare de practică (3 ședințe) și să mergi la DRPCIV pentru reprogramare cu dosarul + adeverința emisă de școală ca dovadă a celor 6 ore.
La REexaminare vei susține din nou proba de poligon, apoi proba in trafic.

Legat de examenul moto, mai poti citi si:
Penalizari examen moto in poligon 2023
Examen moto in trafic 2023 – Scoala Moto AMI
Penalizari examen moto in trafic 2023

Examen moto in poligon 2023
Articol publicat de Diana Fota (Porumb) – instructor moto – Scoala Moto AMI

Cuvinte relevante: examen moto, poligon moto, examen moto poligon, examen moto, examen moto in poligon, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.