Service Moto Mania

shop moto mania - echipament moto - scoala moto ami logo

Service Moto Mania – revizie, mentenanță și reparații moto

Service Moto Mania sunt alături de motocicliști și de elevii de la Scoala AMI cu servicii de calitate și consultanță în alegerea motocicletei.
Vrem să facem lumea moto un loc mai bun. Împreună am introdus în programa Şcolii Moto AMI cursurile de mecanică moto.

Unde este Service Moto Mania?

Service Moto Mania este aproape de elevii AMI – la propriu. Chiar în poligon moto Electronicii 48, pe spațiul verde.
Există poartă de acces și din Str. Stefan Velicu. Ai aici harta către ei.
În același spațiu găsești și Shop Moto Mania.

Când se țin cursurile de mecanică moto?

Cursurile de mecanică au loc chiar în Service-ul Moto Mania. Se organizează în fiecare săptămână, în cadrul cursurilor de teorie ale școlii AMI. Programările se pot face în PrograMotor.

Ce se învață la curs?

Înveți aspectele de bază legate de mecanica motocicletei. Când să faci reviziile și cum. Ce să verifici înainte de a pleca la drum. Cum să îți alegi motocicleta în funcție de buget și de drumurile pe care le vei face.

Cine sunt Service Moto Mania?

Sunt o echipă cu oameni serioși și dedicați. Oferă consultanţă celor care sunt la început de drum în domeniul moto. Împărtăşesc informaţii folositoare, dobândite în ani de condus şi activitate în cadrul service-ului.

Încearcă să acumuleze cât mai multe informaţii pe care să le pună la dispoziţia clienţilor. Au o gamă variată de servicii de reparații și mentenanță moto. Cu răbdare îți oferă toate detaliile de care ai nevoie pentru a-ți alege motocicleta perfectă pentru tine.

service moto mania - scoala moto ami (3)

Te aşteptăm la cursurile de mecanică moto, organizate în parteneriat cu Service Moto Mania.
Vino pentru a-ți completa cunostințele din domeniul moto și pentru a-ți clarifica orice nelămuriri pe care le ai legate de alegerea și mentenanța unei motociclete.

Cuvinte relevante: service moto, service moto mania, curs mecanica moto, accesorii moto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala moto ami

Shop Moto Mania

shop moto mania - echipament moto - scoala moto ami logo

Shop Moto Mania – echipamente, accesorii şi consumabile

Încă de la început, Şcola Moto AMI a militat pentru siguranţă şi condus responsabil în rândul viitorilor şi proaspeţilor motociclişti.
Shop Moto Mania sunt alături de motocicliști și de elevii de la Scoala AMI cu produse de calitate și consultanță în alegerea echipamentului moto.
Vrem să facem lumea moto un loc mai bun. Împreună am introdus în programa Şcolii Moto cursurile de echipamente moto.

Unde este Shop Moto Mania?

Shop Moto Mania este aproape de elevii AMI – la propriu. Chiar în poligon moto Electronicii 48, pe spațiul verde.
Există poartă de acces și din Str. Stefan Velicu. Ai aici harta către ei.
În același spațiu găsești și Service Moto Mania.

Când se țin cursurile de echipamente moto?

Cursurile de echipamente au loc chiar în Shop Moto Mania. Se organizează în fiecare săptămână, în cadrul cursurilor de teorie ale școlii AMI. Programările se pot face în PrograMotor.

Ce se învață la curs?

Înveți ce echipamente de protecție sunt folosite pentru fiecare tip de motocicletă. Afli metode de evaluare și alegere a echipamentului potrivit ca raport calitate/preț.

Cine sunt Shop Moto Mania?

Sunt o echipă cu oameni serioși și dedicați. Oferă consultanţă celor care sunt la început de drum în domeniul moto. Împărtăşesc informaţii folositoare, dobândite în ani de condus şi activitate în cadrul magazinului.

Încearcă să acumuleze cât mai multe informaţii pe care să le pună la dispoziţia clienţilor. Au o gamă variată de echipamente moto. Cu răbdare îți oferă toate detaliile de care ai nevoie pentru a-ți alege echipamentul de protecție adecvat.

shop moto mania - echipament moto - scoala moto ami

Te aşteptăm la cursurile de echipamente moto, organizate în parteneriat cu Shop Moto Mania. Vino pentru a-ți completa cunostințele din domeniul moto și pentru a-ți clarifica orice nelămuriri pe care le ai legate de echpamentele și accesoriile unui motociclist responsabil.

Cuvinte relevante: echipament moto, shop moto mania, curs echipamente, accesorii moto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala moto ami

Penalizari examen moto in poligon 2020

Penalizari examen moto in poligon - scoala moto AMI (8)

Penalizari examen moto in poligon 2020

Vezi mai jos lista cu penalizari examen moto. Găsești în tabel fiecare greșeală la proba practică de poligon pentru categoriile A1, A2, A.

Proba practică de conducere a motocicletei în poligon este promovată de candidaţii care parcurg traseul în cel mult 3:30 minute si nu cumuleaza mai mult de 15 puncte de penalizare.

Pregatirea şi verificarea tehnică a motocicletei

Acestea sunt făcute înainte de începerea probei practice și nu fac parte din timpul de efectuare de 3:30 min.

Penalizari examen moto

Puncte aplicate

– utilizarea echipamentului de protecţie: mănuşi, cizme, îmbrăcăminte şi cască de protecţie 3
– verificarea stării anvelopelor şi a comutatorului de oprire în caz de urgenţă 3
– verificarea, prin intermediul aparaturii de bord sau comenzilor vehiculului,
funcţionalitatea direcţiei, frânei, transmisiei, instalaţiei de ungere/răcire, luminilor, semnalizării, catadioptrilor şi avertizorului sonor.
3

MANEVRE ÎN POLIGON

Penalizari examen moto

Puncte aplicate

– aşezarea/coborârea motocicletei pe/de pe suportul de sprijin/cric şi deplasarea mergând pe lângă vehicul fără ajutorul motorului (motorul oprit, cheia va fi în poziția Off) 3
– pornirea motorului şi demararea uşoară fără bruscarea motocicletei 3
– accelerarea progresivă, menţinerea direcţiei de mers, inclusiv la schimbarea vitezelor 5
– poziţia pe motocicletă, tehnica menţinerii direcţiei, echilibrul permanent (fără sprijinirea picioarelor de carosabil) 5
– manevrarea ambreiajului în combinaţie cu frâna, schimbarea vitezelor 3
– executarea slalomului printre 5 jaloane 5
– executarea de opturi printre 4 jaloane 5
– lovirea/răsturnarea jalonului 3
– îndemânarea privind manevrarea frânei faţă/spate la frânarea de urgenţă, direcţia vizuală şi poziţia 5
– executarea manevrei de evitare a unui obstacol la viteză de peste 50 km/h 5
– executarea manevrei de evitare a unui obstacol la o viteză de minim 30km/h 5
– executarea frănării, inclusiv frânarea de urgenţă, la o viteză minimă de 50km/h 5
– depăşirea timpului alocat executării manevrelor în poligon 16
– A căzut cu motocicleta 16
– Nu a respectat traseul stabilit în poligon 16

Nerespectarea traseului la examen moto in poligon

• Executarea inversă a slalomului sau ratarea unei porţiuni din acesta;
• Intrarea greşită la opturi;
• Executarea de opturi în plus sau în minus;
• Părăsirea culoarului în timpul mersului în linie dreaptă;
• Ieşirea cu motocicleta din chenarul poligonului, în orice parte a traseului;
• Ratarea unui culoar punctat la întoarcere;
• Executarea greşită a unei evitări de obstacol;
• Ratarea unei porţi din cele trei pentru întoarcerea în U;
• Oprirea în afara culoarului punctat de la Sosire.

Poți citi și articolul Examenul Moto in Poligon 2020 pentru a afla detalii despre fiecare manevră.
În filmarea de mai jos poți vedea ordinea manevrelor la examenul moto în poligon.

După ce toți candidații programați au fost examinați la proba practică de poligon, cei declarați ADMIS vor fi examinați mai departe în trafic.

DACĂ NU PROMOVEZI EXAMENUL PRACTIC

Examenul teoretic rămâne valabil pe toată durata de valabilitate a certificatului de absolvire emis de școală.
Pentru a putea face o nouă programare pentru examen practic este necesar să faci 6 ore suplimentare de practică (3 ședințe) și să mergi la DRPCIV pentru reprogramare cu dosarul + adeverința emisă de școală ca dovadă a celor 6 ore.
Scoala Moto AMI își asumă alături de tine parte din motivele pentru care ai putea să greșești la poligon. Astfel, PRIMA taxă de REexaminare este 0. Dar numai prima 😉

Articol publicat de Diana Fota (Porumb) – instructor moto – Scoala Moto AMI

Cuvinte relevante: penalizari examen moto, penalizari poligon moto, examen moto poligon, examen moto, examen moto in poligon, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Examen moto in poligon 2020

Examen moto in poligon 2020 - scoala moto ami (3)

Examen moto in poligon 2020

La examen prezentarea se face cu:
• Echipamentul obligatoriu (mănuşi, cizme, îmbrăcăminte şi cască de protecţie)
• Buletin
• Permis
• Dosarul compet cu toate documentele valabile

N.R.
• Viziera poate rămâne ridicată în timpul examenului.
• Ochelarii de vedere/soare sunt permişi.
• Se poate veni cu echipamentul personal.

Proba de examen moto in poligon este formată din două parți: Manevre la viteză mică și Manevre speciale.

Manevre la viteză mică pentru examen moto in poligon

examen moto in poligon - Manevre la viteza mica- scoala ami

I. Pornire

La pornire motocicleta este:
• Aşezată pe punctul de sprijin (cric)
• Motorul oprit (cheia în poziția Off)
• Scoasă din viteză
Candidatul aşteaptă lângă motocicletă startul, dat de poliţistul examinator prin coborârea brațului. În acel moment pornește și cronometrul.
Indreaptă motocicleta. Se asigură că e ridicat complet cricul.
Impinge motocicleta înainte 5 metri, mergând pe lângă ea, până la ieşirea din culoarul punctat cel puțin cu roata față.

II. Plecare

Elevul se suie pe motocicletă, pornește motorul, trage ambreiajul şi calcă în treapta întâi de viteză. Pleacă de pe loc lin, fără a brusca motocicleta.

III. Slalom între jaloane

Se execută slalomul între primele cinci jaloane, cu intrare din dreapta spre stânga printre primele două.

N.R. Slalomul poate fi făcut în treapta întâi sau a doua.
Sfat: Decât să se rateze o poartă a slalomului (NERESPECTARE DE TRASEU), mai bine se dărâmă un jalon sau se pune piciorul jos (penalizare).

IV. Opturi

Candidatul se îndreaptă către opturi, trecând DREPT prin toate trei porţile de jaloane de lângă linia albă din partea dreaptă. (Poarta 1: Două jaloane mici, Poarta2: Jalon mare stânga, jalon mic dreapta, Poarta3: Două jaloane mici). DREPT
Se execută 6(şase) manevre în formă de 8, în două seturi de câte trei.
Ieșirea din opturi se face către culoarul de două linii albe apropiate.

N.R. Opturile pot fi executate în trepta întâi sau a doua la ralanti sau accelerat.
Important! NU se frânează cu frâna faţă în opturi. Motocicleta este virată în continuu, iar frânând faţa cu ghidonul virat se riscă dezechilibrarea motocicletei şi pierderea controlului. Motocicleta va fi încetinită din frâna spate, sau se poate patina ambreiajul.

V. Mers în linie dreaptă cu mâna stângă întinsă

La intrarea pe culoarul de două linii albe apropiate, se ridică mâna stângă, paralelă cu solul. Se menţine mâna ridicată şi motocicleta în line dreaptă, până la intrarea cu roata faţă în culoarul punctat de la începutul poligonului. La intrarea pe culoarul punctat se pune mâna stânga la loc pe ghidon şi se întoarce, fără a opri.

N.R. În linia dreaptă se merge cu treapta a doua uşor accelerat, menţinând viteza constantă. Dacă au fost executate opturile în trepta întâi, se schimbă treapta a doua între ieşirea din opturi şi intrarea pe culoar.
ATENŢIE! Viteza trebuie să fie redusă spre final pentru a permite întoarcerea în siguranţă la capatul culoarului, prin oprirea accelerării şi uşoara frânare a roţii spate, dacă e necesar.

ÎNTOARCEREA

Întoarcerea este permisă DOAR în INTERIORUL chenarului poligonului.
DIN culoarul punctat unde începe întoarcerea PRIN culoarul punctat de la linia de start.

Manevre speciale pentru examen moto in poligon

examen moto in poligon - Manevre speciale - scoala ami

VI. Evitare de obstacol în accelerare la ~50 km/h în treapta II sau III

Dupa ce a întors, candidatul accelerează până în treapta a doua (motocicletă peste 400 cmc) sau a treia (motocicletă până în 400 cmc).
Se îndreaptă către porţile de jaloane din zona opturilor. NU se intră drept prin toate trei porţile, ca la intrarea în opturi. Intră prin prima poartă, apoi prin stânga OBSTACOLULUI (jalon mare. posibil cu dungi), apoi se revine în a treia poartă de jaloane mici.

”în accelerare” înseamnă că NU se frânează în timpul evitării obstacolului. Dacă este absolut necesară adaptarea vitezei, se frânează înainte de intrarea în evitare.

VII. Frânare uşoară

Imediat după evitarea de obstacol la 50 km/h urmează o zonă de decelerare pentru pregătirea întoarcerii.
Se frânează atât frâna faţă cât şi frâna spate pentru încetinirea motocicletei, se reduce treapta de viteză.

ATENŢIE! Nu se face frană de motor către treapta întâi. Reducerea bruscă a treptelor şi mai ales reducerea până în treapta întâi, poate determina blocarea şi deraparea roţii spate.

VIII. Întoarcere

Întoarcerea se va face prin toate trei porţile de jaloane mici din capatul traseului. Porţile sunt aşezate special în formă de U.
N.R. Întoarcerea este permisă numai prin toate 3 porţile de jaloane. Ratarea unei porți înseamnă nerespectare traseului.

IX. Evitare de obstacol în accelerare la ~30 km/h

Pe spaţiul unde se execută mersul în linie dreaptă, avem poziţionate 5 porţi de câte două jaloane, din care a treia poartă are jalon mare pe stânga şi jalon mic pe dreapta.
Dupa ce a întors prin cele trei porţi poziţionate în U, candidatul accelerează şi se îndreaptă către cele 5 porţi. Evitarea poate fi facută în treapta a doua sau a treia, la alegere.
Se evită jalonul mare (OBSTACOLUL) prin stânga.

N.R. SE ŢINE CONT DOAR DE PORŢI şi se face abstracţie de culoarul de două linii albe apropiate.

ATENŢIE! În timpul evitărilor se poate închide acceleraţia, pentru a folosi frâna de motor. Cel mai bine este să înveți să adaptezi viteza înainte de a executa evitările astfel încât să nu fie nevoie de frânare în viraj.

X. Accelerare de la ~30 km/h la ~50 km/h pe distanţă scurtă (14 metri)

Între cele două porţi în care se revine din evitarea la 30 km/h, candidatul menţine acceleraţia până la 50 km/h.

Viteza se adaptează atât condiţiilor meteo, cât şi manevrabilităţii, funcţionării şi aderenţei cauciucurilor motociletei conduse.

XI. Frânare de urgenţă

Când trece prin ultima poartă de jaloane, candidatul va începe să frâneze atât frâna faţă cât şi frâna spate, ferm și progresiv, pentru a se opri în culoarul punctat de sosire.
ATENŢIE! FIX în culoar. Nu înainte sau după culoar.

XII. Oprirea

Motocicleta se opreşte din buton şi apoi din cheie.
N.R. Nu se scoate motocicleta din viteză. Poate fi lăsată în orice treaptă.
ATENŢIE! Nu se scoate cheia din contact.

XIII. AŞEZAREA PE PUNCTUL DE SPRIJIN (cric lateral sau central)

Elevul sprijină motocicleta pe cricul lateral, apoi coboară de pe ea. Se îndepărtează de motocicletă și ridică un braț, moment în care examinatorul oprește cronometrul.

Timpul de executare a probei de examen moto in poligon este maxim de 3:30 pentru categoriile A, A2, A1.

Alte detalii pentru examen moto:

La examen vor fi elevi ai altor şcoli care vor împinge motorul mai puţin la start, vor pune mâna stângă mai repede pe ghidon, nu vor schimba treptele de viteză corespunzător, sau vor face evitările de obstacole foarte încet.
ATENŢIE!!! Ține cont numai de ce şi cum ai învăţat de la instructorul tău.

După ce toți candidații programați au fost examinați la proba practică de poligon, cei declarați ADMIS vor fi examinați în continuare în trafic.

•După promovarea examenului practic, noul permis va fi transmis de către poliţie prin Poșta Rapidă. Va veni la adresa din buletin/flotant și îl poți ridica personal cu buletinul.
•Permisul vechi îl poți folosi până vine cel nou, apoi îl păstrezi amintire.
•Se poate circula în continuare cu categoriile dobândite anterior (NU cu A-ul). Categoriile există în baza de date, unde este specificat faptul că permisul va fi preschimbat. Categoria nouă se activează când ridici permisul cel nou.

Poți citi și articolul Penalizari examen moto in poligon 2020
În filmarea de mai jos poți vedea ordinea exercițiilor la examenul moto în poligon.

Dacă nu promovezi examenul practic de poligon

Examenul teoretic rămâne valabil pe toată durata de valabilitate a certificatului de absolvire emis de școală.
Pentru a putea face o nouă programare pentru examen practic este necesar să faci 6 ore suplimentare de practică (3 ședințe) și să mergi la DRPCIV pentru reprogramare cu dosarul + adeverința emisă de școală ca dovadă a celor 6 ore.
Scoala Moto AMI își asumă alături de tine parte din motivele pentru care ai putea să greșești la poligon. Astfel, PRIMA taxă de REexaminare este 0. Dar numai prima 😉

Articol publicat de Diana Fota (Porumb) – instructor moto – Scoala Moto AMI

Cuvinte relevante: examen moto, poligon moto, examen moto poligon, examen moto, examen moto in poligon, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

7 obiceiuri care dăunează căștilor moto

Nu mai e fixă pe cap, a prins mirosuri ciudate, viziera e zgâriată – sunt problemele principale pe care le întâlnim când vine vorba de căștile moto. Totuși, poți să le eviți dacă scapi de câteva obiceiuri nu tocmai bune. Apoi o să te surprindă cât de bine arată cască după doi sau trei ani de folosire intensă.

1. Nu agața casca de oglindă

E un obicei comod și comun printre motociclișți, dar e foarte dăunător pentru interiorul căștii. Oglindă presează căptușeală în câteva puncte și se tocesc înainte de vreme. Când vine vorba de căști full face, căptușeală de la baza căștii poate fi tocită în mai puțin de un an doar pentru că o agăți de oglindă.

casca-moto

Sursa foto: riders.drivemag.com

2. Nu lasă mănușile înăuntru

Toată lumea pune mănușile în interiorul căștii, e ca un ritual de câte ori le scoți din mâini. Dar nu e prea bine pentru interiorul căștii. Mănușile sunt murdare, aduna o grămadă de microbi și de obicei, transpiri în ele. Casca poate prinde mirosuri ciudate și asta nu-i deloc plăcut.

3. Nu purta cască pe mână

Deși e foarte comod, mai ales după ce ți-ai pus tot echipamentul și vrei să-ți folosești mâinile. Dar procedând așa ai putea să o lărgești și să nu mai stea fixă pe cap.

4. Nu ține casca de viziera

Da, ni se întâmplă tuturor cel puțin o dată. Problema e că se slăbește mecanismul și nu va mai sta deschisă când ai nevoie.

casca moto

Sursa foto: riders.drivemag.com

5. Încearcă să aerisești casca

După drumuri lungi, ar trebui să o lași la ventilat, întoarsă și cu viziera deschisă. Astfel interiorul are timp să se usuce și să se aeriseacă.

6. Nu folosi spray antibacterian

Cele mai multe modele au o căptușeală la interior care se poate spala. Chiar producătorii recomandă să faci asta din când în când. Știm că ar fi mai ușor cu spray antibacterian, dar acesta curață doar la suprafață, nu ajunge până în interiorul materialului.

7. Nu șterge viziera cu șervețele de hârtie

Deși unele viziere au un strat anti-zgârieturi, nu te baza pe asta. Șervețelele umede și cele de hârtie pot crea micro-zgârieturi care în timp vor afecta viziera. Folosește o pânză din microfibră și soluție pentru ochelari și vei vedea perfect.

Sursa articolului: Seven bad habits that are ruining our helmets

Ce facem cu vechile căști moto

Fie că îți înlocuiești casca din cauza uzării sau ai găsit vechile tale căști în garaj, întotdeauna e greu să-ți dai seama ce să faci cu cele vechi. Căștile nu pot fi vândute second hand sau oferite cadou din cauza faptului că își pierd proprietățile după o perioadă sau utilizare îndelungată. Așadar, ce soluții ai? Iată câteva posibilități:

Să le donezi către serviciile de urgență

Probabil cea mai bună soluție ar fi să găsești un departament al serviciilor de urgență care ar putea fi interesat de folosirea echipamentelor moto vechi pentru pregătire. Le pot folosi pentru a preda cursanților cum se poate scoate o cască în condiții de siguranță după un accident. Scoaterea căștii unui pacient care ar putea fi rănit la cap, gât sau spate poate fi dificilă, deoarece sunt grele și nu sunt ușor de mânuit. Cei care intervin la locul unui accident trebuie să învețe să îndepărteze căștile în siguranță, fără riscul de a răni victimele.

Refolosire ca decorațiuni

Câțiva artiști creativi au găsit metode ingenioase de a folosi căștile ca decorațiuni. Pot fi etalate pe un perete, mai ales dacă au fost customizate și arată neobișnuit. Alții le-au transformat în ghivece de flori sau suporturi pentru plante în grădină. O altă variantă ar fi să folosești un kit de lămpi și să faci o veioză sau lanternă decorativă pentru exterior.

refolosire casca moto

Sursa foto: recyclart.org

Reciclare

Aici cel mai sigur ar fi să suni la centrul de reciclare și să afli dacă acceptă căști. E posibil să primești un răspuns negativ din cauza compoziției căștilor, ele conțin diverse substanțe chimice și materiale pentru a le menține sigure și ridige. Însă multe centre nu au echipamentele necesare pentru a le recicla. Chiar și cei care acceptă s-ar putea să te roage să îndepărtezi spuma și umplutura din interiorul căștii.

Dacă totuși nu găsești nicio metodă de reciclare sau reutilizare, e recomandat să le tai cureaua de prindere pentru a împiedica pe altcineva să le folosească. Poate fi foarte periculos pentru cei care le găsesc, o cască uzată nu mai oferă siguranță.

refolosire casca moto

Sursa foto: Horn Helmets (Pinterest)

Scoala moto iarna

Scoala moto iarna în parcarea subterană AFI Cotroceni

scoala moto iarna - scoala ami

zapada-scoala-moto-ami
Începi Scoala Moto iarna în parcarea subterană AFI Cotroceni și vei fi printre primii pregătiți de plimbare în trafic în primăvară.

zapada-scoala-moto-amiSezonul se deschide oficial in Martie. Atunci încep examenele și cursurile. 
Dar pentru că noi nu avem stare să hibernăm și nici nu vrem să fim departe de motociclete atâta vreme, am decis să găsim soluții.

zapada-scoala-moto-ami Şcolarizarea include 26 de ore didactice, echivalente a 13 şedinţe practice de 2 ore:
– 14 ore în poligon interior AFI Cotroceni
– 2 ore acomodare poligon Electronicii
– 10 ore în trafic.
*1 ora didactică = 50 minute

zapada-scoala-moto-ami Şcoala Moto AMI îţi oferă cadou prima şedinţă de test gratuită, pentru ca tu să îţi dai seama dacă într-adevăr eşti atras de condusul motocicletei.
După ședința de test te poți hotarî să te înscrii.

zapada-scoala-moto-ami
Îți punem la dispoziție echipament complet de protecție moto: cască, armură, mănuși, genunchere.
Cagulă cadou la înscriere 😀
Tu trebuie să vii cu ghete/bocanci care să îți protejeze și gleznele.

zapada-scoala-moto-ami Cursurile de teorie se desfășoară la sediul nostru din clădirea CDI – Șos. Electronicii nr.48:

zapada-scoala-moto-ami
– Tehnică de conducere moto
– Abordarea virajelor
– Prim ajutor (cu voluntari ai Fundației pentru SMURD)
– Mecanică
– Echipamente
– Legislație rutieră

zapada-scoala-moto-amiTe așteptăm la prima ședință moto, să împărtășim cu tine pasiunea și bucuria de a merge cu motocicleta.
Înscrie-te online și te vom contacta pentru a stabili prima ta ședință.
Formular înscriere școala moto

Cuvinte relevante: scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto iarna, moto iarna

Mersul pe ploaie

Tot ce trebuie să ştii despre mersul pe ploaie

Vremea nu ţine cu noi, aşa că ţi-am pregătit câteva sfaturi indispensabile oricărui motociclist. Fiecare, fie că vrea sau nu, va fi surprins la un moment dat de ploaie.

Echipamentul de protecţie

Ideal este să avem la îndemână echipament impermeabil sau măcar echipament de ploaie care se ia pe deasupra celui obişnuit. Dacă nu dispui de niciuna din cele două, mai există şi o a treia alternativă: spray-uri de impermeabilitate, care se pulverizează pe echipament, chiar şi pe bocanci, oprind trecerea apei pentru o durată de 24-48h, în funcţie de modelul ales.

mers pe ploaie cu motocicleta

Aderenţa

Este bine de ştiut în sezonul rece că aderenţa este scăzută. Asfaltul este umed, temperatura este scăzută, iar cauciucul este rigid.

Coeficientul de aderenţă este de 0.8 pe asfalt uscat, pe când pe polei este de 0.1. Motocicleta trebuie, pe timp de ploaie, să fie cât mai dreaptă, pentru a avea o aderenţă eficientă iar comenzile nu trebuie bruscate.

Comenzile

Comenzile trebuie utilizate fin. Asta nu înseamnă că atunci când este cald poţi brusca în voie comenzile, dar cu atât mai mult, pe vreme rece sau chiar ploaie, bruscarea comenzilor poate cauza pierderea aderenţei. Accelerează şi frânează cât mai lin!

Timpul de reacţie în condiţii normale este de 1.5 secunde, dar în condiţiile în care îţi va fi frig şi vei fi ud, capacitatea de concentrare scade îngrijorător, astfel încât timpul de reacţie creşte proporţional.

Frânarea

Cu cât viteza este mai mare, cu atât distanţa necesară frânării până la oprire va creşte, aşa că păstrează o distanţă cât mai mare. Frânarea eficientă se face acţionând din timp frâna şi dublând distanţa de siguranţă.

Frânează pe cât posibil cu motocicleta dreaptă şi foloseşte frâna lin, pe oricare dintre cele trei le-ai acţiona. Atenţie! Nu brusca nici măcar frâna de motor (adică nu schimbă din viteza a cincea direct în viteza întâi)! În timp ce plouă, frânează uşor din când în când, pentru a curăţa discurile de umezeală.

În vreme ce frânarea se recomandă a fi uşoară şi progresivă, accelerarea se recomandă să fie una cursivă. În plus, foloseşte o treaptă superioară de viteză.

mers pe ploaie cu motocicleta

Pericole

Ai mare grijă la bălţi, acestea putând acoperi gropi, guri de canal, pot avea depuneri de mizerii pe fund, care alunecă sau pot cauza acvaplanarea.

Cel mai indicat lucru pe care îl poţi face este să ocoleşti balta. Ai grijă totodată şi la frunzele ude căzute pe asfalt.

Atenţie ridicată trebuie acordată şi la liniile de tramvai, asfaltul decopertat, smoala ce umple crăpăturile, marcajele rutiere şi plăcile metalice, întrucât sunt mult mai periculoase pe ploaie sau la temperaturi scăzute, putând aluneca foarte uşor.

Liniile de tramvai trebuie, mai mult ca oricând, să fie tăiate perpendicular, iar în cazul oricărei guri de canal sau plăci metalice, dacă nu pot fi ocolite, frânarea se face înainte de a ajunge pe ele, în niciun caz în timp ce eşti cu una din roţi deja acolo.

Vizibilitatea

Pe timp de ploaie, nu eşti văzut în trafic. Foloseşte benzi reflectorizante pe rucsac sau pe echipament, semnalizează din timp şi evită unghiurile moarte.

Sperăm să îţi fie utile aceste sfaturi şi îți dorim, pe cât posibil, asfalt uscat!

mers pe ploaie cu motocicleta

Echipament moto pentru vreme rece

Folosește echipament moto adecvat pentru fiecare sezon

Ca începător, este foarte important să nu îţi distragă nimic atenţia de la condus. Dacă ai degetele îngheţate, nu mai simţi bine cum acţionezi comenzile. Dacă tremuri, nu mai eşti la fel de atent la ce se întâmplă în jurul tău. Dacă ţi se abureşte viziera, nu mai vezi ce se întâmplă în trafic. Tocmai din aceste considerente, un echipament moto adecvat te poate ajuta foarte mult.

Cât costă?

Cu toţi știm că echipamentele de motor nu sunt deloc ieftine. Dar sunt unele echipamente speciale pentru sezonul rece, care sunt impermeabile și păstrează căldură. Şi îşi merită din plin preţul.

Majoritatea vin cu dubluri interioare, cu care poţi merge şi la drum întins fără să îngheți și au protecţii complete, atât la jachetă, cât și la pantaloni.

Ce conţine un echipament moto pentru sezonul rece?

Niciodată să nu mergi cu motorul fără un echipament special! Pentru că gecile de vară nu sunt bune dacă ninge afară. Sau dacă plouă. Nu degeaba le zice de vară, pentru că sunt din material subțire și perforat, că să te aerisești. Mai bine folosești un echipament din piele sau textil, care să aibă eventual și mesadă.

De preferat, echipamentul pentru vreme rece este izolat, eventual cu fermoar între pantaloni și geacă, pentru a nu permite aerului rece să intre.

Mănușile groase sunt la fel de importante, dar și ghetele speciale, înalte.

echipament moto sezon rece scoala ami

Pentru un plus de confort, alege haine termice, mesadă şi cagulă groasă, termică.

Chiar dacă ţi se va părea că ai o cagulă suficient de lungă încât să îţi protejeze şi gâtul de frig şi curent, te sfătuim să ai la tine şi un windstopper pentru gât.

Alege mănuşi cu lamă pentru şters viziera de sus în jos şi nu din stânga în dreapta, pentru că în al doilea caz creează microfisuri, care nu mai permit degajarea apei peste casca.

Nu intră în categoria echipament, dar manşoanele încălzite vin în ajutorul mănuşilor şi te pot salva din a-ţi amorţi degetele de frig.

În plus, alege o cască dotată cu pin lock. Acest sistem îl poţi găsi chiar şi la preţuri scăzute şi previne aburirea vizierei, pentru ca tu să te poţi concentra la drum.

Caută în magazinele de echipamente sportive şosete termice. De obicei, le găseşti la raionul de drumeţii montane (denumit şi hiking).

Dacă ţii la confortul tău chiar mai mult de atât, îţi poţi achiziţiona şosete şi branţuri cu încălzire electrică.

Dacă tot am vorbit despre echipament cu încălzire electrică, poţi să te interesezi chiar şi de pantaloni sau chiar un combinezon întreg cu o astfel de opţiune.

Mai multe sfaturi folositoare pentru mersul cu motocicleta în sezonul rece oferite de Asociaţia Moto Începători, găseşti aici.

Sperăm să îţi fie utile aceste sfaturi şi îți dorim, pe cât posibil, asfalt uscat!

echipament moto sezon rece scoala ami

Cuvinte relevante: echipament moto iarna, sezon rece, echipament moto sezon rece, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami.

Curs de siguranta rutiera – Politia Rutiera

Curs de siguranta rutiera - Politia Rutiera

Asociatia Moto Incepatori a organizat un Curs de siguranta rutiera in colaborare cu Brigada de Politie Rutiera Bucuresti. Cursul a avut loc in Poligonul moto Electronicii.

Reprezentantul Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti, dl. Comisar Sef Ovidiu Munteanu, le-a vorbit incepatorilor despre importanta de a avea o conduita corecta si preventiva cand circula pe drumurile publice si despre necesitatea purtarii unui echipament de protectie cat mai complet cand merg pe motocicleta.

Dl. Comisar Sef Ovidiu Munteanu si dna. Diana Porumb – Instructor Moto le-au dat sfaturi si explicatii incepatorilor despre:

– Pozitionarea corecta pe banda
– Efectuarea in siguranta a unei depasiri
– Importanta purtarii echipamentului de protectie complet
– Conducerea pe timp de ploaie
– Comportamentul corect la plimbarile in grupuri moto
– Mersul cu pasager pe motocicleta

Moto Incepatorii i-au adresat domnului Comisar Sef Ovidiu Munteanu intrebari cu privire la legislatia rutiera in vigoare si au primit lamuriri asupra multor aspecte legale.

Va asteptam la urmatoarele cursuri organizate de Asociatia Moto Incepatori in colaborare cu Politia Rutiera si la plimbari 😀
Asfalt uscat!