Target fixation – alege trasa corectă

Pe scurt: nu te uita la groapa pe care o ocoleşti, ca să nu intri în ea

Poţi trece prin situaţii periculoase atunci când îţi îndrepţi privirea spre un obstacol pe care vrei să îl eviţi (o groapă, o piatră sau o porţiune umedă). Citeşte mai departe pentru a învăţa cum să treci cu bine peste aceste situaţii.

Mâinile îţi urmează ochii

Este o problemă des întalnită la motociclişti. Motocicleta tinde să se îndrepte unde priveşte motociclistul.

Cu toţi ne-am uitat la curse de motociclete şi am văzut accidente în care cel din faţă cade şi urmăritorul intră direct în el, deşi putea cu uşurinţă să îl evite. Chiar și când mergem pe jos și ne uităm la peisajul de pe marginea drumului ne îndreptăm în acea direcţie fără să ne dăm seama.

Care este cel mai bun mod de a contracara “Target Fixation”?

Este ok să îti alegi o ţintă, dar să fie, în acelaşi timp, cea corectă. Pentru a evita obstacolele, trebuie să ştim ce înseamna asta. Iată câteva exemple:

1. Când mergi pe stradă şi maşina din faţă virează la stânga, priveşte la ruta de scăpare şi nu la bara lui din spate.

2. Când te afli în curbă şi vezi pe carosabil nisip, încearcă să te uiţi la linia cea mai curată.

3. Când ești pe drumuri de munte, ignoră vederea panoramică şi concentrează-te la drum (desigur că o privire per ansamblu nu strică, atât timp cât este rapidă). Fii atent și folosește-ți ochii pentru a evita un motociclist care cade în fața ta sau o groapă de pe drum. Foloseşte-i să îţi ghidezi motocicleta exact acolo unde ai vrea să fii.

Este vital să îţi foloseşti ochii pentru a-ţi alege corect ruta. Trebuie să îţi antrenezi privirea pentru a te uita exact unde vrei să mergi, să alegi ruta cea mai bună, cea mai curată. Te concentrezi să nu te uiţi la obiectele pe care le poţi lovi şi să te uiţi înapoi la calea corectă. Sună uşor, dar la 70 km/h poate deveni un adevarat joc al minţii să te uiţi în altă parte. Şi cum interpretezi ceea ce ochii îţi spun, face diferenţa dintre motocicliştii experimentaţi şi începători. Foloseşte-ţi privirea şi vei fi mai rapid şi mai sigur.

Disciplină şi atenţie

De multe ori se va întampla să mergi în grupuri. Să luăm ca exemplu videoclipul următor:

Privește cum motociclistul nu reueşeşte să păstreze linia şi roata faţă îi alunecă. Motociclistul care îl urmează îşi fixează privirea pe motocicleta care cade şi, cum motocicleta merge unde te uiţi, acesta pierde controlul. În acel moment trebuie să te concentrezi şi să îţi smulgi privirea de la cel care cade pentru a evita o adevărată tragedie.

Mulţi dintre motocicliști ne regăsim uitându-ne la casca motociclistului din faţă sau roata motocicletei sale. Greşit! Trebuie să privim în faţa acestuia, pentru a oberva orice alt pericol. Dacă te uiţi în depărtare, vei avea mai mult timp să analizezi deciziile şi este o tehnică pe care piloţii de MotoGP o folosesc tot timpul. Va face o diferenţă mare în tehnica ta de condus.

Motocicliştii care nu ridică privirea vor accelera prea târziu, iar când îşi vor da seama că este sigur să accelereze vor fi ieşiţi din curbă de câteva secunde bune. Desigur, aceasta este o tehnică pentru piloţii de curse, dar prea bine se poate aplica şi pe stradă. Priveşte în faţa roţii şi poţi rata trasa curbei, astfel vei fi mai încet şi oarecum ciudat în mers.

Priviţi în depărtare

Deci vrei să priveşti mai departe. Dar ce distanţă ar trebui să fie?

Ar trebui să fie în orizont, dar problema este că nu ne putem baza pe o şosea curată ca pe circuit, de aceea trebuie să ne mişcăm privirea constant pe toată porţiunea care este vizibilă pentru a o scana de gropi, pete de ulei şi multe alte pericole care sunt pe drumurile publice.

Scanează permanent, din cel mai apropiat punct şi până în cel mai îndepărtat.

Pentru a îţi perfecţiona toate aceste reflexe, te aşteptăm după ce îţi iei permisul, la cursurile de perfecţionare organizate în cadrul şcolii şi la cursurile şi plimbările gratuite oferite de Asociaţia Moto Începători.

Cuvinte relevante: target fixation, target, fixation, privire, fabrica de fericire, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti

Mituri analizate din lumea motociclismului

Analizăm împreună care dintre mituri sunt (parţial) reale

Motociclismul, ca şi fotbalul sau oricare altă ocupație populară, este brăzdat de mituri și legende transmise din om în om.

Degeaba porţi echipament, siguranţa ta depinde de noroc

Aproape complet fals. Desigur, riscul motociclismului nu poate fi niciodată redus la zero. Pe de altă parte, dacă vrei risc zero, ar trebui să nu mai ieși din casă.

Oricum, ideea că accidentele sunt ceva care se întâmplă complet aleatoriu, după noroc, este una foarte dăunătoare pentru motociclist.

Există foarte multe măsuri pe care le poți lua ca să reduci riscul: să te echipezi cât mai bine, să mergi preventiv, să te antrenezi și să evoluezi în materie de control al motocicletei, să ai pneuri umflate la presiunea corectă etc.

Ca să stăpânești o motocicletă mare şi grea, trebuie să fii solid și puternic

Din nou, aproape complet fals. Desigur, un rider de 1,50 m și 40 kg va avea probleme cu un BMW R 1200 GS Adventure. Dar acesta este un caz extrem.

Pentru un motociclist de talie cât de cât normală, cu o tehnică bună, controlul unei motociclete n-ar trebui să fie o problemă, indiferent de mărimea și greutatea acesteia.

Motocicleta se ține pe două roți din echilibru, nu din forță. Pentru că nu duci cele 250-300 kg ale unei motociclete mari în spate, ca să ai nevoie de mușchi, ci le ții în echilibru.

Dacă îți dezvolţi simțul echilibrului și îți formezi o tehnică bună pentru a controla motocicleta la viteze mici, poți să “ții” foarte bine o motocicletă grea, înaltă, la viteze mici, acolo unde echilibrul este problematic.

La viteze mai mari (peste 30-40 km/h), motocicleta se echilibrează singură și, din nou, schimbă direcția, frânează și accelerează prin manevre de finețe, care nu necesită forță decât în cazuri extreme (schimbare rapidă de direcție la viteze foarte mari).

Ai grijă cu frâna față, căci te aruncă peste ghidon/blochează roata și cazi

Fals. Cu condiția ca motocicleta să fie îndreptată, frâna față este cea mai importantă pentru oprirea rapidă. Când frânăm, greutatea motocicletei se transferă pe roata față, ceea ce sporește aderența acestei roți și permite acționarea și mai puternică a frânei. În majoritatea cazurilor, frâna față face peste 70% din treabă la frânarea de urgență.

La o motocicletă fără ABS, într-adevăr, blocarea roții față poate fi o problemă. Dar majoritatea cazurilor în care se blochează fața la frânare cu motocicleta dreaptă se întâmplă din cauză că motociclistul nu și-a antrenat abilitățile de a frâna și, într-o situație de urgență, tinde să apese mult prea brusc maneta de frână, înainte ca transferul de masă să apuce să-și facă efectul și aderența să crească suficient.

Ai grijă cu frâna spate, că se blochează, derapezi în lateral și cazi

Parțial adevărat. Într-adevăr, dacă nu ai ABS și exagerezi cu frâna spate când motocicleta este chiar și foarte ușor înclinată, spatele se va bloca și va derapa în lateral. Dar asta nu înseamnă neapărat o căzătură.

De cele mai multe ori, dacă nu te sperii și nu eliberezi frâna înainte ca motocicleta să se oprească, te vei opri pur și simplu de-a latul. Dacă exersezi puțin, te vei obișnui cu această senzație și nu ți se va mai părea ceva de speriat.

Dacă motocicleta este perfect dreaptă, spatele se va bloca, dar va merge drept sau va ieși în lateral foarte puțin. Din nou, trebuie exercițiu ca să ne obișnuim cu senzația.

Frâna spate este însă foarte importantă pentru controlul motocicletei la viteze mici. Dacă încercați să puneți frâna față cu ghidonul bracat, veți constata imediat că motocicleta tinde să cadă în direcția în care e bracat ghidonul. În această situație, frâna spate este esențială.

La Şcoala Moto AMI insistăm foarte mult pe exersarea manevrabilităţii şi acomodarea cu motocicleta condusă.

Îţi recomandăm ca, indiferent ce motocicletă îţi vei cumpăra, să fii cumpătat şi să conduci preventiv şi mai ales să te antrenezi riguros, pentru a cunoaşte cât mai bine manevrabilitatea motociletei în diverse situaţii.

Cu antrenament, îţi vei îmbunătăţi şi tu timpii de reacţie şi acurateţea mişcărilor.

Cuvinte relevante: mituri, mituri motocicleta, fabrica de fericire, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti

Felicitări noilor motocicliști! Echipa AMI sunteți voi

Vă mulțumim că ați ales să deveniți motocicliști alături de Școala Moto AMI

Ne bucurăm că existați din ce în ce mai mulți care visați să fiți motocicliști. Sezonul este în floare și noi motociclim cu mai mult drag ca niciodată. Alături de voi,

scoala-ami-3

Mulțumim tuturor elevilor noștri! Alături de voi, munca noastră este mai plăcută. Rezultatele noastre vin doar cu efortul, emoțiile și dorința voastră de a deveni motocicliști.

scoala-moto-ami-examen-motocicliști

Despre avantajele motocicletei nu are rost să vorbim, cu siguranță voi le știți deja.

scoala-moto-ami-examen-motocicliști

Suntem la fel de entuziasmaţi la fiecare examen pentru noii absolvenți. Fericirea din ochii voștri nu se poate exprima în cuvinte. Fără voi, echipa AMI nu ar mai fi la fel.

scoala-ami-1

Felicitările noastre sincere proaspeţilor motociclişti, asfalt uscat şi să ne vedem fericiţi în trafic. Iar celor care încă aşteaptă examenul, vă dorim mult succes!

Cuvinte relevante: motociclisti incepatori, fabrica de fericire, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti

Plimbare alături de Moto Începători până la Dunăre, la început de vară

Pe 28 Mai 2017 Şcoala Moto AMI alături de Asociaţia Moto Începători a fost la plimbare până la Dunăre

Ne-am plimbat, am băut cafeaua şi am mâncat cele mai bune icre pe malul Dunării. Şi ne-a plăcut!

Dacă nu aţi putut fi alături de noi, vă invităm să veniţi la următoarele ieşiri, pentru că uitaţi cât de bine ne-am simţit:

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Moto Începători în colaborare cu Şcoala Moto AMI.

Mai multe fotografii puteţi vedea aici.

Vă dorim asfalt uscat în continuare şi vă aşteptăm la următoarele plimbări.

Cuvinte relevante: plimbare incepatori, fabrica de fericire, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti

Poligonul moto – tips and tricks

Reguli de bază în poligonul moto: nu te grăbi, fii atent la traseu şi stai relaxat

Am vorbit deja despre penalizarea greşelilor la examenul moto în poligon. În rest, dacă nu depăşeşti timpul de 3:30 minute, nu cazi şi nu obţii mai mult de 15 puncte de penalizare, eşti promovat la proba de poligon.

Aici găseşti şi punctele de penalizare la proba din trafic, pentru că după ce ai trecut de poligon, urmează şi aceasta.

Ai făcut poligonul de atâtea ori în timpul şcolii, aşa că nu ar trebui să fie o problemă pentru tine.

Secrete

Nu te grăbi!
Fii atent la numărătoarea opturilor şi la schimbarea sensului!
secrete-scoala-moto-bucuresti-amiConcentrează-te la jaloanele de la începutul traseului!
Accelerează fără teamă la evitări, dar nu exagera!
Rămâi concentrat şi fără emoţii! În poligonul moto, important este să respecţi traseul. Dacă ai emoţii şi te grăbeşti, concentrarea ta va scădea semnificativ, fără a-ţi da seama.

În plus, nu ezita să întrebi instructorii, orice nelămurire ai avea. Ei te vor corecta, ajuta şi îndruma, pentru a nu rămâne niciun semn de întrebare.

Pentru a-ţi fi mai uşor, ţi-am pregătit şi un filmuleţ. Uite aici ce te aşteaptă. Simplu, nu-i aşa?

Cuvinte relevante: examen moto, scoala ami poligon, examen poligon, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti

Penalizarea greșelilor la examenul moto

Ia aminte ce NU trebuie să faci la examenul moto

Penalizarea greșelilor la examenul moto în poligon

Publicăm mai jos lista cu punctele de penalizare aplicate greșelilor la proba practică de poligon pentru obținerea permisului de conducere categoria A, A2, A1 și AM.

Proba practică de conducere a motocicletei în poligon este promovată de candidații care parcurg traseul în cel mult 3:30 minute și nu cumulează mai mult de 15 puncte de penalizare.

Pregătirea şi verificarea tehnică a motocicletei

Penalizarea greşelilor Puncte penalizare
– utilizarea echipamentului de protecţie: mănuşi, cizme, îmbrăcăminte şi cască de protecţie.(pentru AM, numai cască de protecție); 3
– verificarea stării anvelopelor şi a comutatorului de oprire în caz de urgenţă; 3
– verificarea, prin intermediul aparaturii de bord sau comenzilor vehiculului,
funcţionalitatea direcţiei, frânei, transmisiei, instalaţiei de ungere/răcire, luminilor, semnalizării, catadioptrilor şi avertizorului sonor.
3

MANEVRE ÎN POLIGON

Penalizarea greşelilor Puncte penalizare
– aşezarea/coborârea motocicletei pe/de pe suportul de sprijin/cric şi deplasarea mergând pe lângă vehicul; 3
– pornirea motorului şi demararea uşoară fără bruscarea motocicletei; 3
– accelerarea progresivă, menţinerea direcţiei de mers, inclusiv la schimbarea vitezelor; 5
– poziţia pe motocicletă, tehnica menţinerii direcţiei, echilibrul permanent (fără sprijinirea de carosabil); 5
– manevrarea ambreiajului în combinaţie cu frâna, schimbarea vitezelor; 3
– executarea slalomului printre 5 jaloane; 5
– executarea de opturi printre 4 jaloane; 5
– lovirea/răsturnarea jalonului 3
– îndemânarea privind manevrarea frânei faţă/spate la frânarea de urgenţă, direcţia vizuală şi poziţia; 5
– executarea manevrei de evitare a unui obstacol la viteză de peste 30 km/h;
( manevră exclusă pentru categoria AM )
5
– executarea manevrei de evitare a unui obstacol la o viteză de minim 50km/h;
( manevră exclusă pentru categoria AM )
5
– executarea frănării, inclusiv frânarea de urgenţă, la o viteză minimă de 50km/h;
( manevră exclusă pentru categoria AM )
5
– depăşirea timpului alocat executării manevrelor în poligon; 16
– A căzut cu motocicleta 16
– Nu a respectat traseul stabilit în poligon 16

Numararea gresita a opturilor este NERESPECTARE a traseului

După ce toți candidații programați au fost examinați la proba practică de poligon, cei declarați ADMIS, vor fi examinați în trafic.

Penalizarea greșelilor la examen moto în trafic

Publicăm mai jos lista cu punctele de penalizare aplicate greșelilor la proba practică în trafic pentru obținerea permisului de conducere categoria A, A2, A1 și AM.

Comportare în trafic

Penalizarea greşelilor Puncte penalizare
– nesincronizarea comenzilor (oprirea motorului, accelerarea excesivă, folosirea incorectă a treptelor de viteză); 6
– nemenţinerea direcţiei de mers; 9
– folosirea incorectă a drumului cu sau fără marcaj; 6
– încrucişarea cu alte vehicule, inclusiv în spaţii restrânse; 6
– neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers; 9
– executarea neregulamentară a virajelor; 6
– nesemnalizarea sau semnalizarea greşită a schimbării direcţiei de mers; 6
– încadrarea necorespunzatoare în raport cu direcţia mers dorită; 6
– efectuarea unor manevre interzise (oprire, staţionare, întoarcere); 6
– neasigurare la patrunderea în intersecţii/părăsirea zonei de staţionare; 9
– intrarea/ieşirea de pe autostradă/artere similare, folosirea incorectă a benzilor/luminilor de întâlnire ziua; 5
– nepăstrarea distanţei suficiente faţă de cei care rulează înainte sau vin din sens opus; 9
– conducerea în mod neeconomic şi agresiv pentru mediul înconjurator (turaţie, frânare/accelerare); 5
– ezitarea repetată de a depăşi alte vehicule; 6
– nerespectarea normelor legale privind acordarea priorităţii de trecere pentru autovehicule şi pietoni, circulaţia la culoarea roşie a semaforului electric, nerespectarea normelor legale referitoare la manevra de depăşire, nerespectarea normelor legale referitoare la trecerea la nivel cu calea ferată; 21
– nerespectarea semnalelor poliţistului rutier/altor persoane cu atribuţii legate similare; 21
– tendinţe repetate de a ceda trecerea vehiculelor şi pietonilor care nu au prioritate; 6
– nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor; 9
– depăşirea vitezei maxime admise; 9
– conducerea cu viteză redusă în mod nejustificat, neîncadrarea în ritmul impus de ceilalţi participanţi la trafic; 6
– neîndemânarea în conducere în condiţii de carosabil alunecos (reducerea vitezei, conduita preventivă); 9
– nerespectarea dispoziţiilor examinatorului privind traseul indicat; 6

Alte situaţii care conduc la acordarea calificativului RESPINS

prezentarea la examen sub influenţa băuturilor alcoolice, substanţelor sau produselor stupefiante, a medicamentelor cu efecte simlare acestora sau manifestări de natură să perturbe examinarea candidaţilor 21
producerea unui eveniment rutier ori intervenţia instructorului pentru evitarea unui pericol iminent 21

Cuvinte relevante: examen moto, examen trafic, instructor moto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Plimbare Moto la Olteniţa – 13.05.2017

Motociclişti mari şi mici, Şcoala moto AMI şi Asociaţia Moto Începători vă invită la plimbare.

Instructorii Şcolii Moto AMI, Chianiu Adrian şi Diana Porumb, vor însoţi şi supraveghea coloana, oferind informaţii şi explicaţii la fiecare oprire.

Paşi de urmat

Ne dăm întâlnire Sâmbătă, 13 Mai, ora 09:00, în benzinăria Lukoil, Şoseaua Olteniţei 217A.

Recapitulăm regulile de mers în coloană şi stabilim ordinea.

La ora 10:00 ne pornim la drum, spre Olteniţa, unde vom bea cafeaua pe malul Dunării.

Mersul în coloană

Mergem în zig-zag. Acesta ajută la menţinerea unităţii grupului, asigur suficient spaţiu de frânare şi oferă o vizibilitate bună asupra drumului.

În intersecţii se menţine grupul cât mai unit. La semafor, ne oprim în paralel, dar nu traversăm intersecţia astfel. Întoarcerile se fac individual, numai când este posibil şi sigur, iar grupul se va restabili după trecerea de intersecţie.

Depăşirea se face rând pe rând, doar cu semnal şi asigurare.

Mersul în şir indian este folosit în viraje, sensuri giratorii, la intrarea şi ieşirea de pe autostrăzi, si pe drumuri cu obstacole. Astfel, fiecare îşi poate alege trasa în viraj.

To do list

Vă rugăm să aveţi la voi următoarele:
– Voie bună;
– Echipament de protecţie moto;
– Acte valabile.

Ritmul de mers va fi în funcţie de începătorii prezenţi.

Dacă sunteţi avansaţi şi vreţi să vă alăturaţi, va trebui să mergeţi în acelaşi ritm. Dacă preferaţi să mergeţi mai repede, puteţi comanda voi cafelele 🙂

Va rugăm confirmaţi-vă prezenţa aici.

Cuvinte relevante: plimbare, plimbare moto, plimbare motociclisti incepatori, motociclisti incepatori, fabrica de fericire, fabrica de motociclisti, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto ami, scoala soferi bucuresti, drpciv, top instructori auto, permis de conducere

Şcoala moto AMI a fost prezentă la SMAEB

Şcoala AMI se implică, aşa că am fost prezenţi alături de motocicliştii şi viitorii motociclişti la SMAEB 2017

Şcoala de şoferi AMI a participat şi anul acesta la cel mai mare târg de Motociclete, Accesorii şi Echipamente din Bucureşti (SMAEB), militând pentru siguranţă şi împlinirea visului de a fi motociclist.

Ne-am bucurat tare mult să vedem cât de mulţi oameni care au trecut pe la standul nostru sunt doritori să fie motociclişti.

Ne-a bucurat şi mai tare să ne reîntâlnim cu elevi şi foşti elevi, care au venit să îşi achiziţioneze echipament de protecţie de calitate, pentru că noi i-am învăţat cât de important este acesta.

Am auzit poveşti despre plimbările foştilor elevi, care ne-au impresionat în mod plăcut. Acum este rândul vostru să ne inspiraţi.

scoala-moto-ami-smaeb-fabrica-de-fericire

La SMAEB, am discutat cu viitorii motociclişti despre ce oferim noi:
– cursurile de echipamente, prim ajutor, mecanică şi legislaţie;
– cursurile practice din poligon şi trafic;
– cursurile de enduro;
– plimbările organizate de Şcoala moto AMI, împreună cu Asociaţia Moto Începători.

scoala-moto-ami-smaeb-fabrica-de-fericire

În plus, am oferit sfaturi legate de motocicleste şi echipamente. De asemenea, am organizat şi test-drive la care, în cele trei zile ale târgului, am oferit tuturor doritorilor şansa de a experimenta mersul pe două roţi responsabil, cu echipament complet (cască, armură, genunchiere, mănuşi), chiar de la şedinţa de test.

Vă mulţumim tuturor! Fără efortul, emoţiile, dorinţa de a deveni motociclişti şi poveştile voastre, noi nu am mai avea aceleaşi rezultate, dar nici aceeaşi satisfacţie.

scoala-moto-ami-smaeb-fabrica-de-fericire

Cuvinte relevante: smaeb, prezenta, fabrica de fericire, fabrica de motociclisti, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto ami, scoala soferi bucuresti, drpciv, top instructori auto, permis de conducere

Cel mai bun procentaj de promovabilitate din Bucuresti

Scoala de soferi AMI are un procentaj de promovabilitate intre 87 si 92 %

Eforturile depuse in anul 2016 de instructorii si elevii AMI au dat roade 😀
Ne bucuram ca majoritatea elevilor nostri au luat din prima examenul auto sau moto.
Mai mult, suntem mandri sa spunem ca am ajutat multi oameni sa devina participanti responsabili la trafic.

Instructor Diana Stefan Porumb: 92%

Procentajul de promovabilitate in anul 2016 pentru Scoala Moto AMI si instructorii sai poate fi verificat si pe site-ul Top Instructori Auto.

scoala moto ami top instructori auto

Datele sunt preluate de pe site-ul oficial drpciv.ro. Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor a publicat statisticile privind rata de promovabilitate pentru fiecare instructor in parte si pentru fiecare scoala de soferi.

Rezultatele sunt publicate pentru obtinerea permisului de conducere la prima examinare, in functie de instructorul care a semnat dosarul de scolarizare.

scoala moto ami examen moto cu pasager

Va asteptam la cursurile de scolarizare sau perfectionare, pentru a va ajuta si a va sustine sa deveniti motociclisti sau soferi pasionati si responsabili.

Cuvinte relevante: instructor moto, promovabilitate, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto ami, scoala soferi bucuresti, drpciv, top instructori auto, permis de conducere

Curs de echipamente moto la Şcoala AMI

Învaţă totul despre echipamente moto de la profesionişti

Eşti la început de drum, aşa că este normal să ai multe întrebări. Când vine vorba despre echipament, nu lăsa loc de îndoieli. Vino la cursurile de echipamente organizate de Şcoala Moto AMI, împreună cu prietenii de la Shop4Moto.

Vrem motocicliști responsabili și bine informați

Cursurile de echipamente fac parte din programa Şcolii Moto AMI, pentru că punem siguranţa mai presus de toate şi nu facem rabat atunci când vine vorba de informarea corectă a elevilor noştri.

Echipamentul, cel mai bun prieten al motociclistului

Indiferent că echipamentul de protecție moto pe care îl ai este cel mai simplu sau de top, acesta trebuie să fie complet și, cel mai important, trebuie SĂ FIE.

curs echipamente moto - scoala ami - shop4moto

La cursurile despre echipament vei învăța multe lucruri noi. De la tipuri de echipamente de protecție folosite pentru fiecare tip de motocicletă, până la metode de evaluare și alegere a echipamentului potrivit ca raport calitate/preț. Întrebările legate de preţuri, eficienţă, fiabilitate, dar şi multe altele, îşi vor găsi răspunsul.

Cine sunt Shop4Moto?

Shop4Moto sunt o echipă de profesionişti, cu peste 10 ani experienţă în domeniul echipamentelor. Acest lucru alături de pasiunea pentru motociclete îi recomandă, astfel încât noi credem că sunt persoanele cele mai potrivite pentru a îți da un sfat.
Poți vedea mai multe detalii despre Echipa Shop4Moto în pagina AMI de Parteneri.

Când se țin cursurile?

Te aşteptăm la cursurile de echipamente moto în fiecare săptaămână. Îţi poţi face programare direct din PrograMotor, exact ca la orele de legislaţie şi cele de practică.

Cuvinte relevante: echipament moto, echipament de protectie, curs echipamente moto, shop4moto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti