Accidente des întâlnite şi cum le evităm

Cele mai des întâlnite accidente şi modul de a le evita

Siguranţa pe motocicletă nu se “întâmplă” din greşeală şi dacă vrei să fii stâpân pe situaţie trebuie să te educi. Acest articol nu se referă la motocicleta pe care o vei avea sau o ai în stăpânire, ci despre cum să conduci acea motocicletă în siguranţă.

Maşina îţi taie calea prin viraj

Poţi da vina pentru accidente pe neatenţie sau unghuri moarte: un şofer care se uită după o maşină, percepe că nu este nicio maşină, nu caută prezenţa unei motociclete. Dezastrul poate fi evitat simplu. Cum?

Când te apropii de o situație nesigură, încetineşte, pentru a avea mai mult timp să înțelegi ce se întâmplă. Ține două degete pe maneta de frână.

Ca motociclist, trebuie să îţi dezvolţi al şaselea simţ, acela de a prevedea: maşina care aşteaptă la intersecţie pentru a face la stânga, orice spaţiul gol ce poate fi considerat o cale de acces de către alte maşini etc.

Schimbarea benzii la semafor

Cel mai bun exerciţiu pentru a fi pregătit în asftel de situaţii este jocul “ce ar fi dacă?”. Ce ar fi dacă acea maşină iese din coloană fix în faţa mea? Odată ce ai indentificat potenţialul pericol, poţi determina ce decizie poţi lua.

Uită-te la roţile maşinilor în ce direcţie sunt îndreptate, nu la şofer, acestea îţi vor indica direcţia maşinii. În tot acest timp, trebuie să fii atent şi la traficul din spate şi cel lateral pentru a şti ce rută poţi alege în caz de urgenţă.

Capcanele din interiorul curbei

Ai învăţat să frânezi înainte de curbă, să înclini motocicleta, aplicând presiunea pe partea din interior a ghidonului, să accelerezi pentru a menţine viteza.

Simţi că despre asta este motociclismul. Dar nu ştii că, în curbă, dintr-o basculantă a căzut pietriş. Înainte să îţi dai seama, roata faţă îţi fuge instantaneu.

Scanează tot timpul schimbări ale suprafeţei pe care rulezi, şinele de tramvai, dungile albe de vopsea sau petele de ulei. Nu te lăsa surprins și nu te baza că ție nu ți se poate întâmpla.

Schimbarea direcţiei de mers pe bandă

Este o situaţie des întâlnită, deoarece motocicleta intră cu uşurinţă în unghiul mort al maşinii. Nu uita! Dacă nu poţi vedea capul şoferului, înseamnă că nici el nu te poate vedea.

Cum poţi evita? Fii vizibil cât de mult poţi şi nu sta foarte mult în unghiul mort al maşinilor, pentru a evita eventuale accidente. Fii atent dacă traficul de pe o bandă este aglomerat şi pe celalată mai liber, şoferii vor vrea să meargă pe acolo. Fii atent la semnalizări şi la şoferi.

Maşina intră în spatele tău

Ai ajuns la o intersecţie unde trebuie să frânezi. Nu se intamplă des, dar câteodată, şoferii care vin în urma ta nu sunt atenţi şi intră în tine. Poate fi foarte periculos.

Cum evităm? Ai în faţă o maşină? Oprește la distanță de o motocicletă. Dacă ai nevoie, poți ocoli mașina şi o poți folosi ca scut. Nu este nicio maşină? Mai sigur este să stai mai în marginea drumului decât în mijloc. Stai cu mâna pregătită pe frână şi nu scoate din viteză până nu te asiguri că mașina ce vine în spatele tău încetineşte.

Ai blocat frâna faţă

Trebuie să opreşti brusc. Strângi foarte tare frâna față şi în următoarea secundă te uiţi la motocicletă cum alunecă pe asfalt.

Învaţă să foloseşti frâna faţă combinată cu frâna spate. Dacă viteza este de 100 km/h, învaţă să frânezi de la acea viteză. Găseşte o parcare goală şi exersează frânarea începând cu viteze mici, continuând până la viteze mai mari şi vezi exact ce distanţă este necesară până la oprire folosind frânarea combinată.

Portiere deschise în faţă

Legislația prevede că motocicliștii și bicicliștii au voie să circule ”între parcare sau bordură și mașinile de pe banda 1 oprite în coloană la semafor – dacă spațiul permite”. Asta înseamnă că între banda 1 și banda 2 nu ai voie, când e coloană la trecere de pietori sau la cale ferată, nu ai voie.

Cu toate astea, este cea mai periculoasă zona. Din cauza uşilor deschise, dar şi a pietenonilor care pot sări dintre mașini, au fost multe accidente. Mergi pe lângă coloana oprită și dintr-o dată, se deschide o uşă in faţa ta.

Cum poţi evita? Când depăşeşti pe partea dreaptă, mergi încet. 20 km/h NU e încet.

Cel mai des accident

Conform statisticilor, cauza cea mai des întâlnită într-un studiu al accidentelor de motociclete, a fost alcoolul.
Ce e de făcut? Nu consuma alcool atunci când mergi cu motorul!

Cuvinte relevante: accidente, accident moto, evitare accident, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Echipament moto pentru vreme rece

Echipament special pentru vreme rece, de la A la Z

Ca începător, este foarte important să nu îţi distragă nimic atenţia de la condus. Dacă ai degetele îngheţate, nu mai simţi bine cum acţionezi comenzile. Dacă tremuri, nu mai eşti la fel de atent la ce se întâmplă în jurul tău. Dacă ţi se abureşte viziera, nu mai vezi ce se întâmplă în trafic.

Cât costă?

Cu toţi știm că echipamentele de motor nu sunt deloc ieftine. Dar sunt unele echipamente speciale de vreme rece, care sunt impermeabile și păstrează căldură. Şi îşi merită din plin preţul.

Majoritatea vin cu dubluri interioare, cu care poţi merge şi la drum întins fără să îngheți și au protecţii complete, atât la jachetă, cât și la pantaloni.

Ce conţine echipamentul de vreme rece?

Niciodată să nu mergi cu motorul fără un echipament special! Pentru că gecile de vară nu sunt bune dacă ninge afară. Sau dacă plouă. Nu degeaba le zice de vară, pentru că sunt din material subțire, că să te aerisești, așa că mai bine folosești un echipament din piele sau textil, care să aibă eventual și mesadă.

De preferat, echipamentul pentru vreme rece este izolat, eventual cu fermoar între pantaloni și geacă, pentru a nu permite aerului rece să intre.

Mănușile groase sunt la fel de importante, dar și ghetele speciale, înalte.

Pentru un plus de confort, alege haine termice, mesadă şi cagulă groasă, termică.

Chiar dacă ţi se va părea că ai o cagulă suficient de lungă încât să îţi protejeze şi gâtul de frig şi curent, te sfătuim să ai la tine şi un windstopper pentru gât.

Alege mănuşi cu lamă pentru şters viziera de sus în jos şi nu din stânga în dreapta, pentru că în al doilea caz creează microfisuri, care nu mai permit degajarea apei peste casca.

Nu intră în categoria echipament, dar manşoanele încălzite vin în ajutorul mănuşilor şi te pot salva din a-ţi amorţi degetele de frig.

În plus, alege o cască dotată cu pin lock. Acest sistem îl poţi găsi chiar şi la preţuri scăzute şi previne aburirea vizierei, pentru ca tu să te poţi concentra la drum.

Caută în magazinele de echipamente sportive şosete termice. De obicei, le găseşti la raionul de drumeţii montane (denumit şi hiking).

Dacă ţii la confortul tău chiar mai mult de atât, îţi poţi achiziţiona şosete şi branţuri cu încălzire electrică.

Dacă tot am vorbit despre echipament cu încălzire electrică, poţi să te interesezi chiar şi de pantaloni sau chiar un combinezon întreg cu o astfel de opţiune.

Mai multe sfaturi folositoare pentru mersul cu motocicleta în sezonul rece oferite de Asociaţia Moto Începători, găseşti aici.

Sperăm să îţi fie utile aceste sfaturi şi îți dorim, pe cât posibil, asfalt uscat!

Cuvinte relevante: echipament moto iarna, vreme rece, echipament vreme rece, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Libertate şi fericire pe motociclete

Descoperă puterea de a fi liber şi fericit

Libertate. Distracţie. Adrenalină. O minte limpede şi o conştiinţă curată. Toate acestea sunt motive pentru a veni şi a rămâne în şa. Dar un adevăr şi mai simplu despre motociclism te face să te întorci pentru mai mult: întotdeauna te simţi mai bine după ce ai făcut o plimbare cu motocicleta.

Descoperă puterea de a fi liber

Scoala moto AMI te ajută să îţi îndeplineşti visul şi să devii mai fericit, mai ceva ca o “fabrică de vise”. Motocicliştii sunt uniţi şi, chiar şi dacă faci pană sau rămâi fără benzină, sigur îţi vei face măcar un prieten.

Motocicliştii se salută în trafic şi se ajută, organizează campanii de binefacere şi de conştientizare în trafic. Sunt mândri şi fericiţi.

La cursurile moto, atât în poligon, cât şi în trafic, instructorii noştri experimentaţi te vor ajuta să îţi cunoşti limitele şi să le depaşeşti în deplină siguranţă, dar şi în tiparele legii.

Libertate motocicleta

De ce iubim motocicletele?

Comparat cu şofatul, mersul pe motocicletă oferă libertatea ce este constrânsă de caroseria şi de cele patru roţi ale maşinilor.

Acest lucru poate nu este destul de convingătoare, dar dacă nu ai experimentat ambele moduri de condus, nu poţi înţelege încă. Nu-i nimic. Pentru asta, Şcoala moto AMI îţi vine în ajutor cu prima şedinţă de test gratuită.

Odată eliberat din cuşca de metal a maşinii, eşti într-o lume în care experimentezi o nouă graniţă. Corpul tău va simţi impactul cu sutele de picături de ploaie şi va absorbi adierea vântului. Nu vei mai fi ghemuit în spatele unui volan, deconectat de la natură şi mediu.

Trebuie totuşi să fii conştient că această libertate nu vine fără un preţ. În primul rând, trebuie să înveţi să conduci. Cu o atitudine pozitivă şi cu un antrenament potrivit, abilităţile pot fi dobândite de către oricine.

Studii de caz

Studiul numărul 1

Aproximativ 60,200 de persoane au răspuns la întrebările propuse de către organizatorii studiului de caz asupra fericirii şi satisfacţiei de viaţă.

Întrebările adresate au fost în număr de patru:
– În ansamblu, cât de mulţumit eşti de viaţa ta de zi cu zi?
– În ansamblu, în ce măsură crezi că lucrurile pe care le faci în viaţa ta sunt meritorii?
– În ansamblu, cât de fericit te-ai simţit ieri?
– În ansamblu, cât de îngrijorat te-ai simţit ieri?

Subiecţii au trebuit să răspundă la întrebări pe o scară de la 0-10, unde 0 semnifică “deloc”, iar 10 “complet”. Cele mai nemulţumite persone au fost acelea care folosesc taxi-ul ca mijloc de deplasare pentru a ajunge la serviciu, dar cei mai fericiţi subiecţi au fost cei care folosesc motocicleta.

Libertate motocicleta

Studiul numărul 2

A mai fost efectuat un studiu de cei de la Harley-Davidson în parteneriat cu Kelton, în care 1,013 motocicliste împreună cu 1,016 non-motocicliste au fost intervievate asupra stărilor de psihic predominante.

În acest studiu s-a observat faptul că:
37% din motocicliste se simt întotdeauna fericite, în timp ce în celălalt grup doar 16% au spus asta
27% din motocicliste au spus că se simt atrăgătoare, faţă de 7% dintre non-motocicliste

Şi, nu în ultimul rând, au vorbit şi despre încrederea asupra lor, motociclistele răspunzând în procent de 35% că sunt încrezătoare, iar non-motociclistele doar 17%.

Claudia Garber, din partea Harley-Davidson a spus: “Conducând o motocicletă obţii ultima formă de libertate şi auto-exprimare, ceea ce ajută o motociclistă să devină mai fericită, atrăgătoare şi puternică prin forţele sale proprii.”

Conform studiului, 53% din femeile ce conduc o motocicletă spun că aceasta a devenit cheia de succes în viaţa lor de zi cu zi, pe când 74% spun că şi-au găsit marea iubire de când şi-au cumpărat o motocicletă.

După ce îţi iei permisul, vino să te perfecţionezi şi să înveţi să conduci defensiv la cursurile de perfectionare organizate de Rider Academy sau de Asociatia Moto Incepatori .

Cuvinte relevante: libertate, libertate motocicleta, fericire motocicleta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Enduro – perfecţionare continuă şi distracţie garantată

Ieşirile enduro şi secretele lor

Aşa cum probabil ştii, şcoala de şoferi AMI nu este singura şcoală moto care organizează pregatire Enduro, dar cu siguranţă te vei distra de minune.

De ce enduro?

Arta offroad este o sursă inepuizabilă de distracţie. Nu ai poliţişti pe traseu, nu ai limită de viteză, şi, daca eventual cazi, nu ai colţuri de borduri de care să te loveşti sau maşini în faţa cărora să cazi.

După distracţie şi antrenamente, gropile din asfalt, petele de nisip sau liniile de tramvai nu îţi vor mai creea momente de panică şi nu ţi se vor părea greu de abordat.

Dar acestea nu sunt singurele aspecte prin care condusul offroad se diferenţiază de cel de pe stradă. Următoarele sfaturi te vor ajuta să devii mai rapid şi să fii în siguranţă.

Nisip, nămol sau gropi

Pe aceste suprafeţe, accelerează şi mută-te mai în spate pe şa. De fapt eşti mai stabil când când ai o anumită viteză, dar nimeni nu zice să sari cu 100 km/h peste o groapă.

Forţa giroscopică (de rotaţie) a roţilor te va ajuta să te menţii în poziţie verticală, iar momentul forţei te va ajuta să te deplasezi pe suprafeţele greu accesibile.

Mutarea greutăţii în spate poate avea ca efect:
– adăugarea tracţiunii pe roata din spate;
– partea din faţă a motocicletei devine mai uşoară.

Virajele

Pentru a vira, împinge motocicleta în jos. În offroad, unghiul de înclinare este prietenul tău. Ca să virezi, trebuie să împingi motocicleta în jos pe cât posibil de mult, păstrându-ţi corpul în poziţie verticala cât mai în spate pe şa.

Acest lucru face cauciucurile de offroad să îşi arate calităţile şi îţi permite să controlezi cu uşurinţă alunecările.

Privirea

Uită-te unde vrei să mergi, niciun caz unde nu ai vrea să ajungi. Acest lucru se aplică şi la condusul pe asfalt. Încearcă să îţi intre în reflex să întorci capul unde vrei să se ducă motocicleta, şi nu la vaci, stânci, bolovani, pe care nu ai vrea să le loveşti.

Corpul tău va urma traiectoria privirii, iar motocicleta va urma corpul. Poţi practica asta şi în poligon, cu jaloanele.

Ridicarea

Greutatea corpului este direcţionată prin picioare şi nu prin şa. Pentru o amortizare mai bună, ridică-te în picioare şi împinge uşor cu genunchii în rezervor, ţinând picioarele un pic îndoite.

Greutatea de pe interiorul piciorului

Vrei să iei un viraj la dreapta? Apasă în interior cu piciorul drept, în timp ce schimbi greutatea spre exterior, iar acest lucru va ajuta la tracţiune şi la o greutate distribuită uniform pe centrul de greutate al motocicletei.

Mersul în grup

Când te urmează o persoană, este responsabilitatea ta atât să avertizezi persoana din spatele tău cu privire la obstacolele care se apropie, cât şi pentru a te asigura că nu se pierde de grup.

Dacă toată lumea din grup urmează această regulă, atunci toate persoanele din grup sunt avertizate de următoarele pericole şi nimeni nu va rămâne în urmă.

Enduro la şcoala moto

Instructorii AMI îţi vor arăta cum să te poziţionezi corect pe motocicletă pentru a o controla cât mai precis.

Exerciţiile din programa şcolii AMI cuprind: slalom printre jaloane, opturi (pentru încălzire), abordări de gropi şi denivelări, plecarea din rampă şi coborârea pantelor, evitări de obstacole şi multe altele.

Cuvinte relevante: enduro, enduro incepatori, offroad, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Ghidul motociclistului începător

Ghid pentru începutul plimbărilor cu motorul în trafic

Sfaturi din Ghidul Motociclistului Incepator

Important este să te bucuri de drum şi să te plimbi în siguranţă cu motocicleta. Pentru asta, trebuie să îţi acorzi timpul necesar pentru crearea reflexelor şi să nu îţi forţezi limitele. Vezi mai jos un scurt ghid.

Echipamentul

Echipamentul complet te va ajuta să mergi mai relaxat, chiar dacă e incomod la început. În caz de nevoie, îşi va face datoria: să te protejeze.

În timp ce te echipezi, porneşte motorul să se încălzească. Nu pleca cu şocul tras sau cu motorul rece.

Acomodarea

Ia-ţi repere. Cu motorul îndreptat, te uiţi pe rând în fiecare oglindă la un obiect/maşină din spate. Apoi te uiţi în spate să vezi dimensilunile reale.

Nu uita să ridici cricul înainte să pleci de pe loc, cu asigurare şi semnal. În mers, semnalizează orice schimbare de direcţie şi nu uita să opreşti semnalul.

Cu motorul pe cric, ridici picioarele în scăriţe şi simulezi plecarea: dai semnal, te asiguri şi opreşti semnalul.

Ridici cricul şi laşi greutatea motorului când pe un picior, când pe altul, să îţi dai seama cât îl poţi susţine fără probleme.

Chestiuni tehnice

Încearcă să ocoleşti gurile de canal, deoarece pot fi instabile, dar şi gropile. Daca nu poţi ocoli, treci peste, dar drept, nu în diagonală.

Este valabil şi pentru limitatoare de viteză şi calea ferată. Acţionează frânele înainte de obstacol, nu în timp ce treci peste el. Astfel, vei trece mai lin şi nu vei risca să pierzi aderenţa.

Depăşirea coloanelor

Dacă mergi pe lângă maşinile oprite la semafor, mergi pentru început cu picioarele jos, pentru mai bună stabilitate. Asigură-te ca ai suficient spaţiu şi nu tura motorul în gol. Este deranjant pentru restul participanţilor la trafic şi dacă scapi puţin ambreiajul, rişti ca motorul să te arunce. Atenţie la pietonii care merg printre maşini, gunoaie aruncate pe geam şi uşi deschise fără asigurare.

Nu pleca cu viteză foarte mare de la semafor. Un pieton rătăcit sau o maşină care a trecut pe roşu te pot forţa să frânezi prea brusc şi să pierzi controlul. Dacă pleci mai încet, ai timp să te asiguri că drumul este liber.

Depăşirea

Mergi pe partea stângă a primei benzi, iar dacă depăşeşti, revino pe prima bandă. Atenţie când depăşeşti transportul în comun – pietonii pot ieşi pe stradă din faţa autobuzului.

Menţine-ţi poziţia pe urma roţii stângi a maşinii din faţa ta şi lasă suficientă distanţă între voi. Astfel, dacă maşina trece peste o groapă, nu vei fi surprins.

Frânarea şi oprirea

Frânează din timp şi ajută-te de frâna de motor. Redu treptele de viteză succesiv, iar pentru început, nu te forţa să scoţi motorul pe liber din mers. Opreşte în treapta 1 sau 2 şi apoi scoate pe N.

La oprire, lasă motorul în viteza şi, foarte important, ia cheia cu tine!

Consideră-te invizibil

Iată ce ai de făcut:

  • asigurare permanentă
  • anticiparea mişcărilor celorlalţi
  • claxon scurt înainte de manevră
  • Nu te lăsa antrenat în curse cu alţi motociclişti sau maşini. Bucură-te de plimbare şi nu îţi forţa limitele.

    Sperăm să îţi fie util acest ghid. Cu timpul va deveni mai simplu, iar dacă întâlneşti motociclişti în trafic, nu uita să saluţi. Vezi aici cum.

    Diana Porumb

    Cuvinte relevante: ghid, motociclist incepator, ghid motociclist incepator, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

    Echipament moto – alegerea şi importanţa acestuia

    Totul despre alegerea echipamentului moto

    Experienţele unui motociclist la început de drum devin mai târziu amintiri de neuitat. Pentru că entuziasmul tău ca proaspăt motociclist este foarte mare, s-ar putea să îţi scape anumite lucruri esenţiale. Aşadar, nu uita sub nicio formă de echipament şi de importanţa acestuia!

    Poate părea aproape imposibil să alegi corect din prima tot ce îţi trebuie, de la alegerea motocicletei în sine şi până la genuncherele confortabile.

    Importanţa echipamentului moto

    La Şcoala Moto AMI îţi asigurăm în timpul cursurilor un echipament complet, tocmai pentru a te obişnui cu ideea că acesta îţi va fi cel mai bun prieten când vei deveni motociclist.

    Echipamentul are o importanţă deosebită în cazul conducătorilor de vehicule pe două roţi, pentru că poate face diferenţa dintre viaţă şi… mai rău. În plus, alegerea corectă a echipamentului potrivit în funcţie de tipul plimbărilor sau de tipul motocicletei este vitală.

    În mod obligatoriu, echipamentul moto trebuie să fie compus din:
    – cască;
    – geacă (prevăzută cu protecţii) sau armură;
    – mănuşi;
    – pantaloni (prevăzuţi cu protecţii) sau genunchere;
    – ghete moto sau orice alte ghete comode, care să îţi acopere gleznele.

    Alegere echipament moto

    Casca

    Într-adevăr, o cască moto bună costă destul de mult, dar este o investiţie bine făcută. Nu cumpăra casca moto online; mergi în magazin şi probeaz-o! Circumferinţa capului joacă cel mai important rol în alegerea căştii, iar măsurarea acestei dimensiuni se face în zona frunţii.

    Important: casca trebuie schimbată după orice impact sau dupa 3-5 ani de utilizare.

    Geaca

    Putem alege geci moto din textil sau piele, sau chiar armuri cu protecţii şi plasă. În ultimul timp, gecile fabricate din material textil câştigă teren, având în vedere: versatilitatea lor, nivelul ridicat de protecţie în caz de accident, greutatea mai mică şi faptul că “respiră” mai bine la temperaturi ridicate.

    Combinezonul

    Combinezonul de piele este obligatoriu pentru cei care folosesc motocicleta pe circuit. Bugetul alocat pentru această piesă de echipament pleacă de la 50 de euro şi poate depăşi suma de 500 de euro. Evident, trebuie văzut raportul calitate-preţ.

    Pantalonii

    Oferă protecţie sporită faţă de orice pantalon normal şi ajută în caz de accident sau pe termen lung în protejarea genunchilor. Este important ca pantalonii să aibă incluse protecţii sau să aibă prevăzute buzunare interioare speciale pentru montarea acestora.

    Ghetele

    Orice am alege în acest segment, este important să alegem încălţăminte înaltă, care oferă protecţie sporită gleznei, în caz de căzături, loviri sau atingeri de evacuare.

    Mănuşile

    Un element din cadrul echipamentului moto, care de multe ori tinde să fie omis. Indiferent că sunt fabricate din material textil sau din piele, mănuşile moto oferă protecţie în cazul căzăturilor (fiind ranforsate în anumite puncte specifice), împotriva curenţilor de aer (calzi sau reci) şi oferă un ajutor suplimentar în controlul manșonului de acceleraţie sau a manetelor de frână/ambreiaj.

    Acum că ai ales corect echipamentul, Şcoala Moto AMI îţi urează asfalt uscat!

    Cuvinte relevante: echipament, echipament moto, alegere echipament, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

    Gratuit! Prima sedinta de test.

    La Scoala de Soferi AMI faci prima sedinta de test Gratuit

    Iți dorești să conduci mașina sau motocicleta, dar nu știi dacă ai aptitudini, dacă îți place sau dacă te vei întelege cu ”dascălul”?

    Descoperă puterea de a fi liber!

    Instructorii AMI te invită la un test auto sau moto în poligon. Aceștia îți vor preda comenzile și îți vor explica manevrele de bază.

    La sfârșitul ședintei de test, vei putea hotarî în cunoștință de cauză dacă îți place și dacă vrei să te înscrii la școala de șoferi. De asemenea, vei primi și evaluarea sinceră a instructorului, care îți va spune dacă ai aptitudinile necesare sau dacă este nevoie să mai lucrezi în particular la diverse aspecte.

    Ne poti contacta pentru programari la numarul de telefon

    0728225933

    gratuit prima sedinta auto moto la scoala de soferi ami
    După ce îţi iei permisul de moto, vei avea reducere 10% la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy și vei putea participa la cursurile Asociaţiei Moto Începători.

    Cuvinte relevante: gratuit, sedinta de test, test-drive moto, test-drive auto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

    Frânarea de urgenţă şi secretele ei

    Analiză amănunţită – frânarea de urgenţă, în linie dreaptă

    Franarea în regim de urgenţă a unei motociclete care circulă în linie dreaptă depinde nu numai de intensitatea frânării, ci şi de rapiditate şi de ordinea operaţiilor care o preced.

    Sistemul de frânare

    La motociclete, frâna faţă şi cea spate sunt acţionate prin comenzi separate – manetă pe ghidonul din dreapta pentru frâna faţă şi pedală pentru frâna spate. Aceste comenzi le vei învăţa încă din prima şedinţă la Şcoala Moto AMI.

    Dacă la un automobil riscul e mic în cazul în care se acţionează la maxim pedala de frână, la o motocicletă riscurile sunt mai mari şi cer mai multă experieță.

    În timpul decelerării, greutatea se transferă progresiv pe roata din faţă. Acest fenomen face ca forţa de frânare disponibilă să se diminueze progresiv în cazul frânei spate şi să se mărească pentru frâna faţă.

    Riscurile care decurg din blocarea roţii din faţă

    stoppie-moto-scoala-ami

    Foto credits: Aprilia Motorcycles

    Blocarea roţii faţă trebuie evitată cu orice preţ, deoarece poate duce la pierderea controlului direcţiei şi la accidente.

    În general, este recomandat să se folosească frâna faţă într-o manieră fermă din momentul în care greutatea a fost transferată către roata din faţă.

    Folosirea frânei spate și închiderea acceleraţiei sunt foarte importante pentru a iniţia transferul centrului de greutate din spate către faţă.

    Riscurile care decurg din blocarea roţii spate

    derapaj-spate-moto-scoala-ami

    Foto credits: Rider Academy, Trainer Marius Băcilă

    Blocarea spatelui conduce întotdeauna la mărirea distanţei de frânare şi deseori produce derapaje.

    Dacă motorul a intrat în derapaj, nicio panică! Aminteşte-ţi că trebuie să eliberezi pedala de frână ușor şi roata spate îşi va recăpăta capacitatea de tracțiune.

    Nefolosirea frânei spate

    La Şcoala Moto AMI nu ţi se va recomanda să nu folosești frâna spate deloc, aşa cum poate ai auzit, pentru că este foarte important să înveţi încă din timpul cursurilor să lucrezi cu ambele frâne.

    Faza de echilibru

    Fiecare manevră de frânare bruscă e precedată de o fază de stabilizare a motocicletei. Cu toate că poate fi foarte scurtă, nu are o importanţă mai mică. În momentul frânării bruşte, echilibrul trebuie să fie perfect şi trebuie menţinut de-a lungul întregii manevre de frânare.

    Distanţă vs. timp

    Obiectivul frânării de urgenţă este de a reduce cât mai mult posibil viteza în cea mai mică distanţă şi nu în cel mai mic timp. Deşi există o corelaţie strânsă între ele, de fiecare dată când frânăm, există un obstacol sau o curbă la o distanţă X, nu la un timp Y.

    Ambreiaj

    Înainte de orice manevră, trebuie să înveţi să foloseşti ambreiajul. Orice întrebare referitoare la utilizarea acestuia, întreabă-ne la cursuri! Ambreiajul te va scăpa din multe situaţii neplăcute.

    În cazul frânării de urgență, tragi maneta de ambreiaj maxim, deoarece nu te interesează să reduci treptele de viteză, ci să te oprești fără să blochezi motorul.

    Video credits: DriveMag Riders, Trainer Buleandra Bogdan

    Succesiunea ideală a manevrelor de frânare

    Pentru o frânare eficace în regim de urgenţă trebuie urmaţi următorii paşi:
    1. Închidere acceleraţie
    2. Acţionare frână spate
    3. Acţionare frână faţă
    4. Debreiere completă

    Frânarea ideală

    Motociclistul observă o situaţie care face necesară oprirea bruscă. Ce trebuie să facă?

    1.Decelerarea: închide acceleraţia şi acţionează frâna spate.

    2.Etapa echilibrării: stabilizează ansamblul motociclist/pasager cu motocicleta în aşa fel încât să te asiguri că totul este în perfectă poziţie verticală, în timp ce ruleazi în linie dreaptă.

    În acest timp scurt, poţi ajusta uşor poziţia de pilotare. Dacă motocicleta se mişcă în linie dreaptă, chiar înainte de frânare, această etapă poate fi foarte scurtă.

    Dacă trunchiul tău este ridicat, presiunea aerului va produce decelerarea, accentuată de închiderea acceleraţiei.

    Presiunea exercitată de piciorul drept pe pedala de frână va încetini roata din spate, care va avea ca efect compresia suspensiei spate. În acest moment, înainte ca majoritatea greutăţii să se transfere de la roata spate către cea din faţă, frâna spate are efectul cel mai pronunţat, care în curând se va diminua.

    3. Frânarea: simultan, motociclistul strânge maneta frânei faţă cu o forţă corespunzătoare şi debreiază complet. El se concentrează mai întâi asupra forţei aplicate pe maneta frânei faţă şi apoi pe cea aplicată pe pedala de frâna.

    4. Adaptarea/reglarea: motociclistul adaptează intensitatea frânării, în timp ce se concentrează asupra forţei aplicate manetei frânei faţă.

    După ce îţi iei permisul şi o motocicletă, vino să te obişnuieşti cu ea şi să exersezi franarea de urgenţă, alături de experţi, la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy sau de Asociaţia Moto Începători.

    Cuvinte relevante: franare, franare de urgenta, franare motocicleta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

    Cum să alegi o motocicletă second hand

    Ghid complet de cumpărare a unei motociclete second hand

    Întăi și întâi trebuie să alegi tipul de motocicletă care ți se potrivește. Din fericire, la Şcoala moto AMI testezi şi mersul pe stradă, dar şi off-road, la orele de enduro, iar pe piaţă sunt foarte multe modele de motociclete second hand, pentru toate buzunarele și pentru toate gusturile. Ai de unde alege, dar motocicleta nu e o jucărie, aşa că ţine cont de următoarele sugestii.

    După ce te-ai hotărât ce vrei ar trebui să vezi dacă te încadrezi în buget. Dacă nu ai încă echipament moto trebuie să îl pui la socoteală și pe el când calculezi bugetul. Înainte de toate, cumpără echipamentul.

    Acum că ţi-ai făcut socotelile, pune-te pe căutat. Unde vei găsi motocicleta second hand pe care ți-o dorești? Cel mai ușor e să începi cu niște căutări pe internet.

    Fereşte-te de chilipiruri

    Dacă găsești un anunț care pare prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa și este – conține mici (sau mari) neadevăruri. În schimb nu elimina din start motocicletele second hand care par mai scumpe. Poate au un motiv – sunt foarte bine întreținute sau, pe lângă motocicletă, vei primi și multe accesorii aftermarket.

    Oamenii iau decizii emoționale. La fel vei face și tu. În momentul în care vei vedea în fața ochilor motocicleta pe care ți-ai dorit-o atât de mult vei fi tentat să o cumperi fără să mai stai pe gânduri.

    Emoția cumpărării primei motociclete este neprețuită

    Totuși ar trebui să ai grijă, ca să nu regreți mai târziu. Cel mai bine este să rogi un prieten să vină cu tine. Dacă prietenul tău se pricepe la motociclete și la mecanică, este cu atât mai bine. Dar chiar dacă nu se pricepe, tot este mai bine să vină cu tine. El nu va fi așa de implicat emoțional, ci va fi “vocea rațiunii” de care ar trebui să asculți.

    Roagă-l pe proprietarul motocicletei să nu pornească motorul înainte să vii. Dacă un motor are probleme, cel mai ușor se vor vedea la pornirea la rece.

    Ce ar trebui să verifici

    Acte

    Actul care atestă proprietatea asupra vehiculului. Asta înseamnă factură (dacă motocicleta e cumpărată de la o firmă sau un dealer) sau contract de vânzare-cumpărare (dacă e cumpărată de la un particular).

    Verifică dacă seria înscrisă corespunde cu seria de pe motocicletă. Dacă motocicleta second hand a fost adusă din afară, vei avea nevoie și de acte vamale (pentru țări din afara UE) și de dovada felului în care a intrat motocicleta în țară (numere provizorii, factură de la firma de transport sau numărul de înmatriculare a dubei/remorcii cu care a fost adusă).

    Aspect general al motocicletei

    Ar trebui ca în prealabil să faci o mică cercetare și să vezi cum arată modelul standard (stock) al motocicletei. În felul acesta îți vei da seama ce a fost modificat la motocicletă și ce îmbunătățiri i-au fost aduse. În cazul în care motocicleta a fost modificată trebuie să te asiguri că nu vei avea probleme la R.A.R (în principiu este vorba despre: tobe de eșapament neomologate, faruri, stopuri, semnalizatoare neomologate, roți de altă dimensiune decât cele trecute în talon).

    Uită-te dacă motocicleta pare dreaptă (totul se aliniază) din toate unghiurile din care o privești, dacă nu atârnă nimic, dacă furca față este dreaptă (amortizoarele perfect paralele), dacă nu există urme de lovituri și îndoituri evidente. Cadrul ar trebui să fie drept, fără urme de suduri în afară de cele din fabrică.

    Dacă motocicleta este carenată, atunci carenele trebuie să fie bine prinse de motor, dar să nu stea tensionate (dacă se desface un șurub, carena ar trebui să rămână pe poziție).

    Uită-te dacă motocicleta are vopseaua originală. Este des întâlnit ca motocicleta să fie personalizată – vopsea custom, stikere. Arată mai frumos, dar de multe ori motocicleta a fost personalizată după ce a fost zgâriată sau lovită. Dacă motocicleta nu mai are vopseaua orginală, întreabă-l pe proprietar ce l-a determinat să o schimbe.

    Uită-te după zgârieturi, vopsea sărită, pete de rugină, crăpături, lipituri, leviere de frână și ambreiaj sau scărițe îndoite etc. Pentru fiecare problemă descoperită întreabă-l pe proprietar ce s-a întâmplat.

    Verifică dacă sunt scurgeri de lichide de orice fel – amortizoare, lichid de frână, scurgeri de ulei sub motocicletă, motor murdar de ulei etc. Se zice că motocicletele cu personalitate își marchează teritoriul prin mici scurgeri de lichid, dar cel mai bine e să eviți așa “personalități”. O motocicletă bună nu trebuie să aibă scurgeri. De cele mai multe ori probabil că e vorba doar de o garnitură care trebuie înlocuită, dar e bine să fii atent pentru că poate fi și ceva grav.

    Instalația electrică

    Verifică dacă merg toate componentele – faruri, semnalizatoare, stop, lumini de bord. Apasă pe toate butoanele și vezi dacă merg. Întreabă când a fost schimbată ultima dată bateria. Ideal ar fi să măsori la bornele bateriei voltajul și dacă se încarcă atunci când motorul este pornit.

    Motor

    Ar trebui să pornească ușor la rece. Ascultă cu atenție dacă nu se aud zgomote suspecte (bătăi, țăcănituri) atunci când motorul merge la relanti sau este accelerat ușor. Un motor în 4 timpi nu ar trebui să scoată fum. Dacă e mai rece afară, se va forma abur (a nu se confunda cu fumul). Fumul de orice fel indică probleme la motor sau uzură mare.

    Ambreiaj și cutia de viteze

    Motocicleta ar trebui să intre ușor în viteză. La un test de drum ar trebui verificat dacă funcționează toate treptele de viteză, dacă nu sare din viteză și dacă intră ușor pe neutru. La o accelerație mai bruscă ar trebui ca acest lucru să se simtă – dacă se aude doar cum motorul crește în turație fără să se simtă și creșterea vitezei, înseamnă că ambreiajul nu funcționează corect. Nu e grav, dar ar trebui schimbat kitul de ambreiaj.

    Suspensii

    Apasă-te cât poți pe motocicletă și încearcă să comprimi amortizoarele. Dacă funcționează corect, ar trebui să aibă o comprimare progresivă și o revenire completă. N-ar trebui să existe zgomote ciudate și n-ar trebui să apară scurgeri de ulei.

    Frâne

    La apăsarea manetei de frână trebuie să se simtă o rezistență progresivă. Cu oricare din frâne apăsată motocicleta nu ar trebui să se poată mișca de pe loc. Când frâna este eliberată motocicleta ar trebui să se miște ușor (să nu dea senzația că e înfrânată)

    Lichidul de frână

    Proaspăt schimbat, acesta are o culoare gălbui deschis, iar cu cât e mai vechi, cu atât devine mai maroniu. Verifică starea plăcuțelor de frână și, mai ales, a discurilor. Discurile trebuie să fie plane, să nu aibă șanțuri adânci și urme de uzură excesivă. Pentru fiecare model de motocicletă este specificat în manual ce grosime ar trebui să aibă discurile de frână.

    Transmisie

    Transmisia se face prin cardan, curea sau lanț. Depinde de modelul de motocicletă ales. Cardanul necesită cea mai mică întreținere și e mai puțin probabil să fie ceva în neregulă cu el. Verifică dacă nu sunt zgomote ciudate, dacă nu sunt scurgeri de ulei, întreabă-l pe proprietar când a schimbat ultima dată uleiul de cardan.
    Cureaua trebuie verificată dacă e bine întinsă și starea ei generală.
    Lanțul ar trebui să fie corect întins, uns, fără urme de rugină. Verifică și pinioanele. În general, când se schimbă lanțul trebuie schimbat tot kit-ul, inclusiv pinioanelw. Un pinion subțiat va uza mult mai repede lanțul

    Cauciucuri

    Cu cât mai puțin uzate și schimbate mai recent, cu atât mai bine. Verifică dacă nu există urme de uzură neobișnuită. Verifică din ce an sunt cauciucurile (DOT-ul). Cauciucurile mai vechi de 5 ani ar trebui înlocuite chiar dacă nu sunt uzate. Poate mai merg un an, doi, dar un cauciuc foarte vechi nu mai are aderență bună și îți poți pune viața în pericol. Mai bine le schimbi.

    Test de drum

    Roagă-l pe proprietar să faceți o tură cu motocicleta (el la ghidon, tu pasager). În felul acesta îți vei da seama și cum se comportă motocicleta, dar și cum se comportă proprietarul cu motocicleta – dacă este grijuluiu sau dimpotrivă, dacă este un un motociclist agresiv și îi place să o bruscheze.

    Pe drum asfaltat, drept, motocicleta ar trebui să meargă lin, să nu vobleze, să nu existe vibrații excesive, să nu scoată zgomote ciudate, să nu aibă tendința să tragă într-o parte sau alta.

    Dacă totul este în regulă, probabil că vei fi noul și fericitul proprietar. Dar dacă sunt probleme? Aici depinde. Nimeni nu se așteaptă ca o motocicletă second hand să fie perfectă.

    Dacă o motocicletă are probleme, dar nu sunt grave, se pot rezolva. Nu trebuie să o respingi. Întrebarea e cât costă reparațiile.

    Ar fi bine să ai pregătit telefonul unui mecanic. După ce ai inspectat motocicleta, dacă ai descoperit probleme, îi dai mecanicului telefon și îl întrebi cât ar costa remedierea. Așa vei ști câti bani va trebui să dai în total ca să ai o motocicletă bună. În plus, vei mai putea negocia cu proprietarul o reducere față de prețul cerut inițial.

    Cele expuse aici sunt doar câteva informaţii utile. Înainte de achiziție, e bine să fii informat. Dacă ai găsit o motocicletă, ştii câte ceva despre ea, dar nu eşti sigur ce decizie să iei, povesteşte-ne la cursurile şcolii moto şi vom încerca să te ajutăm.

    Mult noroc și fii prudent: ca și cumpărător, dar şi ca (viitor) utilizator al celor două roți!

    După ce îţi cumperi motocicleta, nu uita să te acomodezi cu ea. Poţi merge la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy sau de Asociaţia Moto Începători.

    Cuvinte relevante: sh, motor second hand, motocicleta second hand, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

    Mersul cu pasager ca la carte

    Totul despre mersul cu pasager în şi după şcoala moto

    Vorbim despre modul de a conduce motocicleta având un pasager în spate, în diferite circumstanţe, în timpul şcolii, dar şi după, indiferent de sexul pasagerului, greutate sau înălţime.

    La școala moto

    Pentru că în timpul şcolii vei beneficia şi de şedinţe de condus în trafic, vei fi însoţit de instructor, ca pasager. Mai întâi, te vei obişnui cu mersul cu pasager în poligon, după care urmează ieşirea în trafic.

    În timpul şedinţelor de trafic, instructorul te va sfătui în permanenţă ce trebuie să faci şi te va corecta când va fi cazul.

    În timpul examenului pentru obţinerea permisului, instructorul îţi va fi alături şi la proba de trafic ca pasager, dar este interzis ca acesta să te influenţeze şi să te atenţioneze.

    Foarte important este să nu te dezechilibrezi și să forțezi instructorul să pună piciorul jos pentru a te ajuta – intervenția instructorului se penalizeaza și pici examenul.

    Indiferent cât de greu este un pasager, atât timp cât acesta își menține poziția, nu are de ce să te incomodeze.

    Instructorii şcolii moto AMI sunt pregatiti de Diana Fota Porumb

    examen moto in trafic - scoala moto ami

    După şcoala moto

    Comunicarea cu un pasager nou

    Dacă pasagerul este unul începător, va trebui să îi explici cum trebuie să se urce pe motocicletă (să te anunțe sau să îi dai tu voie), cum să ţină picioarele în scăriţe, de ce să se ţină cu mâinile şi, cel mai important, poziţia pe care ar trebui să o aibă.

    Obligatoriu trebuie explicat pasagerului faptul că trebuie să stea liniştit şi să se ţină ferm, să nu ajute în viraje prin aplecare, dar şi să nu pună picioarele jos la opriri. Pe scurt, pasagerul va sta ca un rucsac. Nu se înclină nici mai mult nici mai puțin decât tine și nu își schimbă poziția brusc. Este bine să te anunțe la orice reașezare pe șa.

    Înaintea plecării la drum, trebuie să stabileşti câteva semnale simple cu pasagerul: o bătaie pe umăr poate însemna, spre exemplu, “încetineşte” sau “hai să oprim”.

    Echipamentul

    Având în vedere că pasagerul îşi încredinţează viaţa ţie, ca motociclist, atunci când se urcă pe motocicletă, trebuie să pui siguranţa pasagerului pe acelaşi plan cu siguranţa ta.
    Dacă pasagerul refuză să poarte echipamentul de protecţie, trebuie să insişti ferm. Tu eşti, în fond, cel care trasezi reguli pentru tine şi pasager.

    Chiar dacă, legal vorbind, obligatorie este doar casca, un echipament adecvat şi complet este o necesitate.

    Dacă pasagerul nu deţine propria-i cască, trebuie să îi asiguri tu una şi să verifici că îi este potrivită mărimea. O geacă moto sau o amură, pantalonii cu protecţii sau genuncherele, încălţămintea peste gleznă şi mănuşile sunt obligatorii pentru siguranţa pasagerului.

    Concluzie

    Aşa cum înveţi în timp să conduci motocicleta, la fel şi pilotarea cu pasager cere exerciţiu şi pregătire. Plimbările cu pasager pot fi o experienţă nemaipomenită, dar, în aceeaşi măsură, acestea trebuie să fie făcute în siguranţă şi cu multă responsabilitate.

    Echipa AMI îţi doreşte asfalt uscat şi drumuri frumoase!

    După ce îţi cumperi motocicleta, nu uita să te acomodezi tu cu ea, înainte de a lua un pasager cu tine. Poţi merge la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy sau de Asociaţia Moto Începători

    Cuvinte relevante: pasager, mersul cu pasager, instructor pasager, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.