Ulei moto, ulei auto sau Bunica?

Nu folosi ulei moto la salată!

Uleiul, de oricare ar fi, este uleios. :))
Mai departe de asta, trebuie să alegi uleiul potrivit pentru motocicleta ta. Proprietățile specifice uleiului special pentru motociclete sunt cheia pentru o viață fericită și mai lungă a motorului tău.

Proprietățile uleiului
Uleiul de motor lubrifiază piesele în mișcare, reduce uzura și răcește motorul.
De asemenea, uleiul oferă protecție împotriva oxidării, inhibând coroziunea prin protejarea pieselor metalice de aer.
În plus, uleiul colectează și reține resturile microscopice până când sunt depuse în filtrul de ulei.

Viscozitatea uleiului de motor
Viscozitatea este proprietatea unui fluid de a se opune mișcării relative a particulelor constituente. Viscozitatea este percepută ca o rezistență la curgere. În acest sens, apa, cu viscozitate mică, este fluidă, în timp ce uleiul, cu viscozitate mare, este vâscos.

Viscozitatea este afectată de temperatură, astfel încât diferite tipuri de ulei moto au vâscozități diferite și funcționează numai într-un interval destul de îngust de temperaturi.

Stratul subțire de ulei reușește să creeze o peliculă puternică de protecție și să mențină piesele în mișcare ale motorului în siguranță în condiții de căldură și presiune extremă.

Uleiurile Multigrade

Au fost infuzate cu molecule numite amelioratori VI. Acestea sunt, de obicei, olefine și polistirenuri (materialele plastice). La temperaturi scăzute, amelioratorii au un efect redus asupra vâscozității (fiind spiralizați în mici bile), dar când se încălzește uleiul, aceste molecule se despiralizează și se îmbină, prevenind pierderea vâscozității.

Ulei Sintetic sau Semi-sintetic
Combinații de uleiuri sunt de la ulei mineral și semi-sintetic până la uleiuri sintetice complet. Ulei moto este în principal: amestec sintetic sau complet sintetic. Aceste tipuri de ulei conțin aditivi anti-uzură și amelioratori VI.

Uleiul complet sintetic îndeplinește cele mai înalte cerințe. Principalele avantaje sunt : protecția sporită, performanța îmbunătățită, economia de combustibil, pretabil pentru convertor catalitic și intervale mai lungi de service, toate acestea într-o gamă largă de temperaturi.

Uleiul semi-sintetic are aproape aceleași caracteristici, dar cu performanțe mai scăzute în condiții de exploatare maximă și protecție ceva mai redusă. Desigur, exploatarea maximă e reprezentată de condițiile de curse, nu de grăbit la birou.

Trebuie să folosești cel puțin ulei semi-sintetic pentru protecția motorului tău. Uleiul mineral nu va fi suficient.

Cum citim abrevierile

abrevieri ulei moto - scoala moto ami

10W – Primul număr îți spune viscozitatea uleiului la temperatură joasă (W – Winter)
50 – Al doilea număr îți spune viscozitatea uleiului la temperatură ridicată. Testele sunt făcute la 100˚
SAE – Society of Automobile Engineers – sistem numeric pentru clasificarea vâscozității uleiului. Este echivalentul API.
JASO – Japanese Automotive Standard Organization – sistem de clasificare pentru uleiul moto.
Clasificarea JASO este în principal legată de capacitatea uleiului de a rezista fricțiunii ambreiajului. Autoturismele au cutia de viteze și motorul separate, deci uleiuri separate. Uleiul de motocicletă trebuie să suporte uzura specifică a cutiei de viteze.
Ratingurile JASO specifice motocicletelor sunt:
JASO MA – motoarele cu o singură unitate, în care cutia de viteze și motorul utilizează același ulei.
JASO MB – motoarele care folosesc diferite uleiuri pentru motor și cutie de viteze (BMW Boxer răcit cu ulei și Harley Davidson).
JASO MA2 – Acesta este un ulei de înaltă calitate, destinat în principal motocicletelor echipate cu convertizoare catalitice.

Schimbul de ulei
schimb ulei moto - scoala motot ami

Durata de viață a motorului este strâns legată de frecvența schimbului de ulei și de calitatea uleiului folosit. Acesta este principalul factor care poate prelungi durata de viață a motorului. Un ulei de calitate va duce la un randament bun al motorului, economie de combustibil și schimbarea rapidă a treptelor de viteză.

Producătorul stabilește planuri de service pentru fiecare model de motociclete. Schimbul de filtru și ulei moto trebuie să aibă loc la intervale specifice: anual sau la 6 – 10.000 km. Aruncă o privire în cartea tehnică a motocicletei tale și vezi exact ce interval de timp sau km îți recomandă producătorul.

Uzura cea mai pronunțată este la pornire, motorul se rotindu-se fără o lubrifiere corespunzătoare. Nu uita să aștepți cel puțin un minut după fiecare pornire pentru a permite pompei de ulei să răspândească uleiul în interiorul motorului.

Este important să verifici frecvent nivelul uleiului, deoarece insuficiența sau lipsa acestuia pot avea consecințe grave pentru sănătatea motorului tău.

Nu ai ce probleme să întâmpini dacă faci schimbul de ulei moto prea des. Dacă alegi greșit uleiul sau nu faci schimbul la timp, problemele nu vor întârzia să apară.

Vom vorbi despre asta în episodul următor 🙂

ulei moto - scoala moto ami

Cuvinte relevante: scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala soferi bucuresti, ulei moto, ulei motocicleta, schimb ulei moto, ulei sintetic.

Ghete moto – Unde nu-i cap, vai de picioare

Ghete moto – caracteristici specifice în funcție de motocicleta și stilul de mers adoptate.

De la prima ședință moto, bocancii sunt obligatorii. Orice fel de bocanci. De munte, de armată, de iarnă.
La Școala AMI ședința se reprogramează dacă nu vii cu încălțăminte rigidă deasupra gleznei. Nu, teneșii deasupra gleznei nu se încadrează.
Mai departe, în funcție de ce fel de motocicletă vei conduce și în ce condiții, variantele de ghete moto sunt cam așa:

Motociclete de stradă

ghete moto strada scoala ami

Dacă mergi cu o motocicletă de stradă, ai o gamă destul de largă de opțiuni. Mulți spun că este necesar să ai ghete moto din piele, dar există și alte variante, cum ar fi material cu protecție GoreTex.
În primul rând ghetele moto trebuie să aibă protecții la gleznă, călcâi și vârf și să fie rezistente la abraziune.
Șireturile se pot agăța în tot felul de chestii. Asigură-te că nu le faci fundițe care să atârne. Ghetele cu fermoar sunt mai ușor de încălțat și de dat jos și sunt adesea mai rezistente la apă.
Tălpile rigide au aderență bună în timpul opririlor și permit să te apeși bine pe scărițe cu mai puțin disconfort. Ar trebui să fie fară toc. Dacă au toc, acesta să fie mic și lat, să nu te incomodeze când pui picioarele pe scărițe sau când le cobori.
Degetul mare trebuie să încapă confortabil sub schimbător. Astfel, nu vei pierde timp cu poziționarea piciorului atunci când schimbi vitezele.
Poți vedea aici mai multe despre cele mai bune ghete din 2017.

Motocicletele de enduro

ghete moto enduro scoala ami

Dacă vrei să mergi în aventuri off-road, caută-ți cizme specializate cu protecții rigide și suport pentru gleznă epic. Talpa este destul de rigidă și trebuie să știi că va dura puțin până te acomodezi cu schimbatul vitezelor și călcatul frânei.
Întăriturile metalice din vârf te apără împotriva loviturilor dar și a pietrelor. Cataramele de tip ski (de obicei, patru) permit ajustare rapidă. O garnitură elastică superioară ține mizeria departe. Majoritatea au o gheată interioară separată ce asigură o mai bună potrivire și suficient confort.

Motociclete Adventure – Touring

ghete moto adventure scoala ami

Ghetele Adventure au multe din caracteristicile unei cizme de enduro, dar sunt mai scurte și mai ușoare.
Ai nevoie de o cizmă mai confortabilă pentru a putea merge și pe jos când e nevoie. Asta presupune o talpă mai flexibilă.
Ar trebui să fie și rezistente la apă, astfel încât puțină ploaie să nu îți deranjeze confortul pe motor.

Motociclete de circuit

ghete moto viteza scoala ami

Ghetele de circuit sunt un tip de încălțăminte specializată pentru a putea parcurge înclinare puternică. Sunt întărite și ventilate pentru a oferi protecție și confort în timpul curselor pe circuit. Ghetele bune vor oferi glisiere din plastic înlocuitoare pe partea exterioară a piciorului.
Dacă mergi cu o motociletă de viteză zilnic, există ghete moto de stradă adaptate pentru asta. Poți vedea în link-ul de mai sus.

Te vrem întreg și fericit. Poartă echipament! Este important.
Nu ne crede pe cuvânt. Caută pe Google ”motorcycle foot injury” și dacă poți, uită-te la imagini.

ghete moto scoala moto ami

Cuvinte relevante: scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala soferi bucuresti, echipament moto, ghete moto, protectii moto.

Prim ajutor – informatii de baza

Ce e de făcut? Iată pașii principali în acordarea de prim ajutor

prim ajutor scoala moto ami
Pentru a preveni un accident ai de bifat câteva aspecte importante
– Poartă echipament de protecție
– Nu îți forța limitele
– Condu preventiv, nu agresiv

Dacă se întâmplă să ai totuși un accident și ești singur? Dacă tu ești singurul salvator al unui prieten cu care ai ieșit la plimbare? Dacă ești primul care vede pe drum un accident auto?

Siguranţa salvatorului

Atunci când salvăm, devenim salvatori. Indiferent de tipul accidentului, siguranţa salvatorului este principală. Asigură-te că, înainte de a salva pe cineva, nu te vei pune pe tine în pericol.

Stabilirea nivelului de conştienţă

Stabilim dacă victima este conştientă, pentru a şti ce avem de făcut mai departe. Cum? Prin două metode (în această ordine şi mereu ambele metode): verbal şi tactil.

Strigăm după ajutor

Dacă am stabilit nivelul de conştienţă al victimei, vom striga să ne ajute cineva. Indiferent că victima este conştientă sau nu, o persoană în plus poate fi utilă pentru a suna la 112, în timp ce tu vei acorda un prim ajutor.

Eliberăm, verificăm şi curăţăm căile respiratorii

Acest pas se face prin hiperextensia capului. Dacă victima este inconştientă, îi vom face hiperextensia capului, pentru a putea să verificăm respiraţia, prin metoda ASV (aud, simt, văd), timp de 10 secunde.

Dacă victima respiră, o vom întoarce în poziţia laterală de siguranţă, asigurând menţinerea căilor respiratorii deschise. După 20 de minute, victima va fi întoarsă pe partea opusă.

Accesul – sunăm la 112

După ce am stabilit aceste detalii, sunăm la 112. Rugăm persoana care ne-a sărit în ajutor să sune sau, dacă nu este nimeni lângă noi, sunăm şi punem telefonul pe difuzor, în timp ce vom acorda prim ajutor.

Resuscitare cardio-pulmonară (RCP)

Dacă victima nu are puls şi nu respiră, aceasta fiind o persoană adultă, îi vom face RCP – 30 de compresii cu 2 ventilaţii, 100-120 pe minut, amplitudine 5-6 centimetri.

RCP se face în treimea inferioară a pieptului, cu două mâini, folosindu-ne de podul palmei, iar umerii să fie paraleli cu axul victimei.

Manevrele RCP se opresc în trei situaţii: victima îşi revine, soseşte ambulanţa sau savatorul este epuizat.

Este important să intervenim cănd este cazul cu RCP, întrucât aşa se vor menţine în funcţiune organele vitale, până la sosirea ambulanţei.

Scoaterea căştii moto

Dacă victima este conştientă, casca nu se va scoate de pe cap, întrucât aceasta poate juca rolul de guler cervical. Aceeaşi situaţie atunci când victima este inconştientă, dar respiră.

Fractura închisă

Dacă nu avem la îndemână o atelă pentru a imobiliza braţul fracturat, procedăm astfel: mâna se poate imobiliza de corp cu o eşarfă, iar piciorul va fi legat de celălalt picior.

Fractură deschisă

Aceasta se imobilizează cu atelă, iar rana trebuie acoperită cu o compresă sterilă sau ceva cât mai curat. Imobilizarea fracturilor se face incluzând articulaţia superioară şi pe cea inferioară.

Hemoragiile

Hemoragiile sunt de două tipuri:
– artriale – sângele ţâşneşte concomitent cu bătăile inimii
– venoase – sângele se prelinge.

Hemoragiile se opresc prin aplicarea compreselor sterile apăsat pe rană. Membrul afectat va fi ridicat mai sus. Dacă pansamentul se îmbimă, adăugăm altul peste, dar nu îl vom da la o parte.

Durere toracică

Vom întreba pacientul cum simte durerea şi dacă radiază (se lasă în mână sau în spate). Nicio durere toracică nu trebuie ignorată.

Trebuie liniştit pacientul, aşezat comod şi sunat la 112. Trebuie să se observe dacă acesta transpiră sau are respiraţia zgomotoasă.

Accidente vasculare

Ne dăm seama că o persoană a suferit un accident vascular, atunci când: are deficit facial, nu poate mişca, se bâlbâie. Test: să ridice ambele mâini, cu ochii închişi.

Legea bunului samaritean

Poate nu aţi auzit de această lege, dar ea există şi spune că nu există implicaţii legale împotriva celui care nu prezintă rea voinţă. Cu alte cuvinte: dacă încerci să acorzi prim ajutor, dar nu reuşeşti sau i se agravează starea, tu nu vei putea păţi nimic, din punct de vedere legal.

Vă aşteptăm la cursurile teoretice ale Asociaţiei Moto Începători, pentru a afla cum ne facem viaţa mai uşoară şi frumoasă în plimbările cu motocicleta.

Saluturi între motocicliști

Motocicliştii sunt uniţi, deci se salută în trafic.

Saluturi intre motociclisti

Pentru a şti cum să saluţi în trafic sau pentru a înţelege ce semn tocmai ţi-a făcut un alt motociclist, care seamănă a salut, dar nu prea, cel mai bine citeşti următoarele tipuri de salut dintre motociclişti.

Salutul de întâlnire

Salut de intalnire

Primul salut al motocicliştilor, efectuat la întâlnire, constă într-un semn cu mâna stangă, niciodată cu mâna dreaptă. Semnul poate fi făcut cu două degete în V sau cu toată palma.

Semnul la depăşire

Semn la depasire

Salutul cu mâna stângă la întâlnire este înlocuit la depăşire cu un salut efectuat cu piciorul drept, atunci când depăşim un motociclist. În plină accelerare şi depăşire, acest semn evită lăsarea liberă a ghidonului, lucru important pe motocicletă.

Un semn făcut cu capul

Semn cu capul

Primele două semne sunt adeseori înlocuite de un semn din cap, mai ales în oraş. Din păcate, nu este un semn foarte vizibil, dar este cel mai sigur (mai ales pentru începători). Din păcate, în oraşele mari, majoritatea motocicliştilor uită să răspundă la salut, dar tu trebuie să îţi faci datoria.

Semnal cu farul

Semn cu farul

Este de ajuns un flash pentru salut, dacă nu vrei să iei mâna de pe ghidon. Două flash-uri pot fi înțeles prin „atenție, poliție“. Avertizează asupra unui pericol şi este înţeles de toată lumea. Combinat cu balansarea mâinii de sus în jos, înseamnă “încetiniţi”.

La dreapta

Semn la dreapta

Un mijloc bun pentru a semnaliza o oprire viitoare, în special în plimbările de grup, este prin semnalizare luminoasă şi un semn cu mâna, pentru a arăta spre indicatorul care arată apropierea de o staţie de benzină, o parcare sau alt loc de odihnă.

Semnalul de alimentare

Semn de alimentare

Dacă rămâi fără benzină, nu mai e nevoie de o semnalizare specială. E suficient un semn cu degetul arătând spre rezervor pentru a indica celorlalţi motociclişti că ar fi bine să opriţi la prima benzinărie. Vei utiliza apoi semnalizarea motocicletei, după cum s-a explicat anterior.

Asfalt alunecos

Asfalt alunecos

Drumurile sunt adeseori periculoase pentru motociclişti şi, în caz de aderenţă scăzută datorată nisipului, uleiului, pietrişului, este politicos să prevenim motocicliştii care vin din spate, lăsând un picior aproape de pământ. Acest semnal poate fi în mod egal şi o bună modalitate de a anticipa apropierea unei porţiuni cu aderenţă proastă.

Atenţie, pericol

Semnal pericol

Din seria semnelor preventive, se foloseşte mâna pentru a indica un pericol iminent, cum ar fi o groapă sau gură de canalizare. Acest semn îl completează pe cel precedent, putându-se folosi împreună. Un motociclist avertizat de două ori, înseamnă un motociclist la verticală şi fericit.

Întoarcere

Semn intoarcere

În mers, concentrându-te la ceas, se poate întâmpla să ratezi ieşirea de pe drum. Există un singur semn: cu mâna în sus, roteşti degetul arătător pentru a arăta că trebuie să întorci.

Când ţi-e sete sau foame

Semn sete

Când rezervorul este plin, trebuie umplut şi stomacul. Un mic semn cu palma deschisă, de jos în sus (spre gură) va fi repede înţeles ca un semnal pentru stomacul care plânge. În caz de sete intensă, palma deschisă se va înlocui cu pumnul strâns şi degetul mic în sus (doar băuturi fără alcool, desigur).

Oprire pentru odihnă

Pilot automat

Din nefericire, acest sistem este încă testat în mare secret. Ultimul semn este de siguranţă: pleacă odihnit la drum, opeşte-te la primele semne de oboseală (ochii clipesc des, pleoapele sunt grele). Testele dovedesc că în caz de oboseală avansată, organismul poate adormi câteva fracţiuni de secundă! Aşadar, o mica oprire pentru odhină este întotdeauna binevenită.

Sperăm să ne vedem şi să ne salutăm în trafic şi la plimbările organizate de Asociația Moto Începători!