Examen auto -scoala de soferi - scoala ami - categoria B 4

Explicatii detaliate pentru examen auto

Cum ar trebui sa te comporti cand esti examen auto?

Calmul:

Este cel mai important aspect al examenului, alături de răbdare.
Trebuie să ai răbdare la Cedează și la Stop, răbdare, la trecerile de pietoni, răbdare la plecarea de pe loc, răbdare la ocolirea obstacolelor.
Examinatorul vrea să vadă un viitor șofer calm și răbdător, care își ia timpul necesar pentru a face manevrele în deplină siguranță.

Elevul/candidatul îşi va menţine calmul în toate situaţiile şi nu se va grăbi în executarea manevrelor, riscând pierderea controlului asupra vehiculului, nici nu va aduce injurii la adresa celorlalţi participanţi la trafic, chiar dacă aceştia îl claxonează sau îi îngreunează circulaţia in trafic.
De asemenea, candidatul nu va efectua manevre care să determine ceilalţi participanţi la trafic să îşi modifice direcţia sau să încetinească pentru evitarea unei coliziuni.

Pregătirea:

Candidatul reglează scaunul, spătarul, oglinzile și centura de siguranță. Dacă acestea au fost deja reglate împreună cu instructorul, gesturile de reglare tot trebuie făcute.
Piciorul drept se așează pe frână, se scoate din viteză mașina și se pornește motorul. Apoi se coboară frâna de mână (frâna de asistență).

Plecarea de pe loc:

După ce examinatorul a dat comanda de pornire și punere în mișcare, candidatul dă semnal stânga, acţionează treapta întâi, se asigură în oglinda stângă şi întoarce capul pentru asigurare completă. Porneşte de pe loc lin, fără a brusca vehiculul, NUMAI când este liber și se poate pune în mișcare fără a incomoda pe nimeni.

Folosirea drumului drept:

La circularea pe un drum drept, candidatul trebuie să se încadreze pe banda 1 oricând este posibil.
Dacă observă că este depăşit, candidatul trebuie să îşi menţină viteza constantă şi să circule cât mai aproape de acostament.
În cazul în care pentru ocolirea unei gropi este necesară călcarea sau trecerea peste marcajul dintre benzile de circulație, atunci manevra se va semnaliza și se va trata ca o depășire de obstacol.

Depăşirea:

În cazul necesităţii unei depăşiri a altor vehicule, gropi, obstacole, maşini staţionate, se va acţiona semnalul stânga cu cel puţin 50m înainte de executarea manevrei. Candidatul se va asigura stânga spate atât în oglindă, cât şi întorcând capul pentru asigurare completă. Întotdeauna va reveni pe banda 1 după efectuarea depăşirii, semnnalizând dreapta şi asigurându-se.
În cazul în care banda 2 este ocupată, candidatul se va opri în spatele obstacolului, va menţine semnalul şi va aştepta până când poate efectua depăşirea în siguranţă, fără a incomoda alţi participanţi la trafic. Răbdare. Multă răbdare.

Schimbarea benzii de circulaţie:

În cazul schimbării benzii de circulaţie pentru încadrarea în vederea efectuării unui viraj, candidatul va semnaliza şi se va asigura ca la manevra de depăşire, încadrându-se succesiv pe fiecare bandă. De exemplu, pentru preselectarea benzilor înainte de efectuarea unui viraj la stânga într-o intersecţie, candidatul va efectua încadrarea de pe banda 1 pe banda 2 cu asigurare şi semnal, apoi de pe banda 2 pe banda 3 cu asigurare şi semnal. După efectuarea virajului, încadrarea pe noua stradă va fi pe banda 1.

Manevra de întoarcere:

Pentru a executa manevra de întoarcere, candidatul se va încadra lângă axul drumului, cu asigurare şi semnal şi va efectua manevra de întoarcere, cu încadrare pe banda 1, după ce a acordat prioritate de trecere vehiculelor care circulă din sens opus.

Pentru întoarcerea la nivel cu linia de tramvai, candidatul se va încadra, cu asigurare și semnal, pe banda de langă linia de tramvai. Se va opri în paralel cu linia de tramvai de pe sensul lui cu distanță laterală suficientă pentru ”fusta” tramvaiului. Se va asigura că din spate și din față nu circulă tramvai, se va încadra pe liniile de tramvai şi va acorda prioritate vehiculelor care circulă din sens opus, apoi va efectua manevra de întoarcere, cu încadrare pe banda 1.

Pentru întoarcerea pe stradă cu o singură bandă pe sens se face Oprire pe Dreapta drumului, cu semnal. Apoi asigurare față+spate. Apoi întroarcere. La mașină e întroarcerea din 3 mișcări, la moto se poate face dint-o bucată.

Curbele:

Înainte de un viraj, candidatul va reduce viteza, mai ales dacă la intrarea în viraj nu are vizibilitate asupra continuării acestuia. Trebuie să fie pregătit să întâlnească obstacole, vehicule parcate sau oprite la semafor.
Fie executat viraj dreapta sau stânga, încadrarea se va face tot pe banda 1. În cazul în care aceasta este ocupată, candidatul va semnaliza, se va sigura şi se va încadra pe banda 2. Dacă banda 2 este circulată, atunci candidatul se oprește pe banda 1 în spatele obstacolelor și așteaptă ca banda 2 să se elibereze.

Intersecţiile de drumuri:

La orice intersecţie, fie că are sau nu prioritate, candidatul trebuie să încetinească. Încetinind, are mai mult timp la dispoziţie să vadă ce indicatoare are de respectat în intersecţie.
Dacă are prioritate, va trece cu ATENŢIE, deoarece pot exista vehicule care să nu îi acorde dreptul de trecere.
Dacă întâlneşte indicatorul STOP, se va opri în dreptul indicatorului sau la colţul intersecţiei, pentru a avea vizibilitate mai bună şi va ceda trecerea vehiculelor care circulă pe drumul cu prioritate.
Dacă întâlneşte indicatorul CEDEAZĂ TRECEREA, va încetini şi se va asigura, iar în cazul în care nu are vizibilitate bună asupra drumului, se va opri în dreptul indicatorului sau la colţul intersecţiei şi va ceda trecerea vehiculelor care circulă pe drumul cu prioritate.

Treptele de viteză:

Schimbarea treptelor de viteză se va face lin, fără a brusca vehiculul.
Reducerea treptelor de viteză se va face în combinaţie cu acţionarea frânelor. Oprirea la treceri de pietoni, intersecţii sau semafor, se va face în treapta 1, pentru a fi pregătit de plecare şi pentru a fi uşor de scos din viteză.

Viteza:

Viteza maximă admisă pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este: în localitate: cu 10 km/h mai puţin decât limita maximă admisă pe sectorul de drum, iar în afara localităţilor: cu 20 km/h mai puţin.

Trecerile de pietoni:

Înainte de trecerile de pietoni fără semafor, candidatul va reduce viteza. Dacă observă un pieton pe trotuar în apropierea trecerii de pietoni, candidatul va încetini și va opri la intenția de traversare.

Dacă este drum cu o singură bandă pe sens, cu sau fără linie de tramvai, candidatul va opri pentru a ceda trecerea atât pietonilor de pe sensul său, cât şi celor de pe sensul opus de circulaţie. Va rămâne oprit până ce pietonul ajunge pe trotuar.

Dacă este drum cu mai multe benzi de circulaţie pe sens, iar candidatul se află pe prima bandă pe sensul său de circulaţie, iar pietonul se află pe prima bandă pe sensul opus, nu este obligatorie oprirea. Însă dacă pietonul se află aproape sau la mijlocul drumului, candidatul va trebui să oprească. Va rămâne oprit până ce pietonul ajunge pe trotuar pe sensul său de circulaţie sau până va ajunge pe sensul opus.

În cazul trecerilor de pietoni cu semafor, candidatul va ceda trecerea pietonilor angajaţi în traversare la culoarea verde a semaforului ce se adreseaza acestora. Candidatul va rămâne oprit chiar dacă pietonii sunt pe trecere şi nu vor să traverseze, până când apare culoarea roşie a semaforului sau pietonii se retrag pe trotuar.

Carosabil ud:

Pe drum ud, se reduce viteza şi se merge uşor subturat, astfel încât dacă se accelerează din greşeală, roțile nu vor pierde brusc aderenţa.
Aderenţa scade, iar spaţiul de oprire creşte considerabil pe carosabil ud. Este indicat să se mărească distanţa de siguranţă.

Ploaia :

Atunci când plouă se aprind luminile de întâlnire chiar și în localitate.
Luminile de ceață se aprind numai când vizibilitatea este semnificativ redusă din cauza ceții, ploii sau ninsorii abundente.
Dacă plouă abundent, vizibilitatea asupra drumului va fi redusă. Astfel, va trebui redusă şi viteză, iar atenţia asupra celorlalţi participanţi la trafic va trebui sporită, întrucât este posibil să nu aproximeze corect viteza de deplasare a mașinii de școală.
La auto, se vor porni sistemul de ventilație cu direcționare către parbriz și sistemul de dezaburire.

Oprirea şi plecarea de la semafor:

La culoarea roşie sau galbenă a lămpii semaforului, candidatul se va opri.
Oprirea în coloană la semafor va fi făcută de candidat în spatele vehiculelor, nu intercalat între benzi sau între vehiculele de pe banda 1 şi trotuar sau parcare.
Plecarea de pe loc se va face lin, fără a brusca vehiculul şi fără grabă, deoarece trebuie menţinută distanţa de siguranţă, iar coloana se poate opri brusc.
Atunci când candidatul este oprit primul la semafor, la plecarea de pe loc trebuie să se asigure că nu sunt încă pietoni angajaţi în travesare şi să nu plece primul în grabă, deoarece pot trece încă vehicule care au forţat culoarea galbenă a semaforului.
Dacă unii participanţi la trafic vor claxona pentru a grăbi plecarea candidatului de la semafor, acesta nu trebuie să se grabească şi să rişte să oprească motorul. Nu ar face decât să piardă şi mai mult timp.

Oprirea:

Manevra de oprire se va semnaliza cu cel puţin 50m înainte şi va fi efectuată numai în zone unde este permisă.

Parcarea Auto:

După oprire, candidatul va anula semnalul, va opri mașina din cheie. Va menține piciorul drept pe frână. Se va asigura că este acționată treapta I sau Marșarier-ul și va ridica frâna de mână. Abia apoi va putea lua piciorul de pe frână și își va putea da jos centura de siguranță.

In cazul în care examinatorul solicită parcare laterală sau garare cu spatele, candidatul trebuie să semnalizeze intenția și să meargă foarte încet, pentru a avea timp să își ia distanța laterală corespunzătoare. Pentru efectuaarea acestor manevre este foarte important ca elevul să nu se grăbească și să meargă încet. Astfel va putea să își dea seama din timp dacă sunt necesare corecturi. Dacă se greșește manevra, candidatul la fi penalizat conform grilei – nu este probă eliminatorie.

Comunicarea Auto:

Proba practică de examen auto este înregistrată în totalitate audio și video, iar datele vor fi păstrate 6 luni. Tableta înregistrează tot traseul pe care îl parcurge candidatul, dar și indicațiile pe care le primește de la examinator. In cazul unei contestații, înregistrările vor fi folosite în instanță.
Camerele de monitorizare sunt instalate de examinator pe fiecare mașină folosită la susținerea probei, iar datele vor fi stocate astfel încat să permită identificarea înregistrărilor.

Nu este permis examinatorului să dea comenzi de efectuare a unor manevre care ar încălca regulile de circulație sau semnalizarea rutieră.
Cu toate acestea, dacă primești comanda ”Prima posibilitate la stânga”, este de datoria ta să te asiguri că Strada cu nr. 1 din stânga nu are cumva indicator de Interzis. In acest caz, Prima posibilitate nu coincide cu Strada nr. 1.

Nu uita, cuvântul cheie este Răbdare

Noi suntem alături de tine și îți urăm succes la examenul auto!

Vezi si articolele Ce verifica examinatorul la examenul auto si Penalizari examen auto.

Articol publicat de Diana Fota (Porumb) – instructor moto – Scoala Moto AMI

Examen auto -scoala de soferi - scoala ami - categoria B 4

Cuvinte relevante: examen auto, scoala auto, scoala de soferi, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala moto ami, categoria B, permis de conducere categoria B.