Distracţie şi voie bună în hală moto

Şcoala moto de iarnă AMI şi-a deschis porţile la hală

Iarna şi-a făcut simţită prezenţa din plin, aşa că orele am început şi noi orele de Şcoală Moto în hală.

scoala-moto-ami-iarna-hală

Frigul şi zăpada de afară nu ne-au împiedicat sub nicio formă, pentru că ne-am distrat în hală, exersând exact ca într-un poligon.

scoala-moto-ami-iarna-hală

Primele şedinţe au adus cu ele exerciţii de bază, fericire şi multă distracţie, joaca printre jaloane a fost o adevărată plăcere.

scoala-moto-ami-iarna-hală

Acomodarea cu comenzile a fost facilă datorită confortului resimţit de motocicliştii aflaţi la început de drum, la distanţă de nămeţii de zăpadă.

pin-harta-scoala-moto-iarnaPoți ajunge foarte ușor.
Hala este la 5 minute de la stația de metrou Republica.

program-scoala-moto-iarnaProgramul orelor moto va fi de la 10:00 – 20:00
De Luni până Duminică, inclusiv.

echipament-scoala-moto-iarnaȘcoala AMI iți asigură echipamentul complet cu protecții moto de calitate (cască, armură, mănuși, genunchere)

Din luna martie, ne vom muta înapoi în poligonul din Șos. Electronicii. După ce te acomodezi cu noul poligon, vei începe ieșirile în trafic cu instructorul pasager și vei face orele de Enduro.

Dar nu ne crede pe cuvânt. Vino să vezi cu ochii tăi cum este să faci şcoala în hală, pentru că prima şedinţă este gratuită!

În plus, participă la tombolă şi poţi chiar să câştigi şcolarizarea gratuită.

Cuvinte relevante: scoala moto iarna, iarna moto, scoala hala, motocicleta iarna, scoala moto iarna, scoala hala, scoala moto hala, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto iarna

Pregătirea motocicletei pentru hibernare

Pregătirea motocicletei pentru iernat

Nu vrem iarnă. Nu ne place iarna şi am vrea să fie mereu sezon moto. Totuşi, inevitabilul a sosit oricum şi anul acesta, indiferent de voia noastră. Astfel că, băgăm la hibernat motocicletele pe durata anotimpului rece, iar pregătirea lor este foarte importantă.

Pregătirea efectivă a motocicletei

Lichidele proaspete (ulei, ambreiaj, frână, antigel)

Majoritatea motocicliştilor nu respectă această regulă, însă este recomandat să schimbi uleiul din motor cu tot cu filtru.

Ca o paranteză, dacă ai schimbat recent lichidul de frână şi antigelul, îţi recomandăm să schimbi doar uleiul de motor. Mulţi motociclişti nu schimbă des toate lichidele deşi este necesar, spunem noi, măcar de două ori pe an.

Curăţare

Spală, freacă, şterge şi usucă! Începem cu componentele cele mai murdare, precum lanţul de transmisie şi discurile de frână. Pentru curăţarea lanţului, cel mai indicat ar fi kerosenul, iar dacă nu găsim, merge şi un degresant care nu atacă o-ringurile.

Pentru discurile de frână sunt multe soluţii de curăţat în comerţ destul de ieftine. Următorul lucru pe care îl facem este să spălăm şi să uscăm foarte bine piesele deoarece umezeala este cel mai mare duşman în timpul anotimpului rece.

Protejează vopseaua cu ceară sau cu orice tratament care îţi place să foloseşti. Dacă ai piese din crom, nu uita nici de acestea. Unii motociclişti îşi tratează şi şeile.

Tratament pentru benzină

Acest pas este unul important deoarece te poate scăpa de rugina din rezervor. Pentru sistemele de benzină pe injecţie, tratamentul se adaugă pur şi simplu în rezervor şi se lasă motorul să funcţioneze pentru câteva minute.

Pentru sistemele de benzină pe carburator, se închide robinetul de la rezervor, în partea de jos a carburatoarelor fiind nişte sertăraşe de golire a benzinei. Li se dă drumul sau se lasă motorul pornit până rămâne fără benzină.

Lanţul

Ungeţi lanţul. În afară de intreţinerea lui din timpul sezonului, îi puteţi prelungi durata de viaţă dacă îl lubrifiaţi înainte de depozitare.

După ce sunteţi sigur că lanţul este curat, nu uitaţi să îl încălziţi înainte să aplicaţi spray-ul de uns (aderă mai rapid şi mai eficient). Cine are curea de transmisie poate uita de această etapă. Sunteţi norocoşi!

Pregătirea evacuării

Odată ce galeriile şi toba finală sunt curăţate, se dă cu o cantitate mică de WD-40 în tobă, asigurându-ne că nu dăm pe exterior. WD înseamnă water displacement, protecţie împotriva apei.

După acest proces, se foloseşte o pungă de cumpărături pentru a acoperi gura evacuării. Această soluţie împiedică şoarecii să îşi facă cuib pe timpul iernii (în cazul în care o depozitezi într-un garaj unde există acest risc).

Întreţinerea bateriilor

Am auzit unele poveşti cum că unii au reuşit să menţină o baterie timp de nouă ani cu ajutorul unui redresor automat (dar poveştile sunt poveşti până la urmă). Fie că o ţii pe încărcător ori în casă, asta depinde de tine. Pe voi cât va ţinut cel mai mult acumulatorul?

Depozitarea motocicletei

Dacă nu ai unde să ţii motocicleta pe tipul ierni, ferită de temperaturile scăzute, umezeală şi alţi factori dăunători, cel mai bine este să o duci într-un hotel moto special, într-un garaj sau într-o hală. Preţul nu este ridicat, iar motocicleta îţi va mulţumi.

Cuvinte relevante: pregatire motocicleta, iarna moto, intretinere motocicleta, motocicleta iarna, scoala moto iarna, scoala hala, scoala moto hala, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, scoala moto iarna

Echipament de protecţie – curs teoretic moto

Şcoala moto AMI a participat alături de Asociaţia Moto Începători şi prietenii de la Mototehnica la cursul teoretic despre Echipamentul de protecţie.

Sâmbătă, 17 Decembrie, Şcoala Moto Ami a fost alături de Asociaţia Moto Începători la cursul care ne-a învăţat de ce este vital un echipament complet şi calitativ de protecţie.

Noţiunile au fost prezentate de importatorul echipamentelor Richa şi fondatorul service-ului Mototehnica.

scoala-moto-ami-curs-moto-echipament-protectie

La curs au fost prezentate diverse tipuri de căşti şi structura interioară a acestora, armuri, geci moto, genunchere şi pantaloni moto, cele mai noi tehnologii de protecţii moto, tipuri de ghete moto şi accesorii.

În cadrul cursului au fost prezenţi atât începători şi elevi, cât şi avansaţi.

Cursurile asociației Moto Începători sunt susținute de Woobicha și Scoala AMI.

scoala-moto-ami-curs-moto-echipament-protectie

Vă aşteptăm şi la următoarele cursuri teoretice ale Asociaţiei Moto Începători.

Cuvinte relevante: curs, curs moto, curs teoretic, echipament moto, echipament, echipament protectie, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti

Mecanica motocicletei – noţiuni de bază

Şcoala moto AMI a participat alături de Asociaţia Moto Începători şi prietenii de la Just Motors la cursul teoretic de mecanica moto.

Atât elevii şi începătorii, cât şi avansaţii, au aflat alături de Asociaţia Moto Începători aspecte de mecanica esenţiale care au îmbunătăţit cu siguranţă comunicarea om-motocicetă.

Scoala moto AMI - curs mecanica moto

Partenerii de la Just Motors, cel mai nou dealership moto din Bucureşti, ne-au fost gazdă weekend-ul ce a trecut şi ne-au oferit informaţii şi sfaturi legate de mecanica motocicletei.

Scoala moto AMI - curs mecanica moto

Pe scurt, am învăţat:

– Ce trebuie să conţină trusa de scule: şurubelniţă (în cruce şi dreaptă), chei, patent, siguranţe, cheie de bujii, inbusuri.

– Tot ce trebuie să ştim despre şoc: este pe partea stângă şi ajută la pornirea motorului la rece, dând mai multă benzină. Acesta trebuie să rămână tras până la încălzirea motorului (50-60 grade).

Probleme privind şocul: dacă turăm motorul cu şocul tras, putem cauza defecţiuni majore la motor sau se poate îneca motorul. Dacă plecăm cu şocul tras, creşte consumul de benzină.

Scoala moto AMI - curs mecanica moto

– Despre ambreiaj putem vorbi o zi întreagă, dar s-au discutat următoarele aspecte: ambreiajul umed lucrează în ulei, în interiorul motorului. Avantajul constă într-o cuplare mai fină şi o fiabilitate mai ridicată. Ambreiajul uscat lucrează în exteriorul motorului, iar principalul dezavantaj al acestuia este că are uzuri mari.

Acceleraţia măreşte debitul de aer şi, proporţional, debitul de benzină. Dacă motorul nu mai accelerează deloc, poate fi rupt cablul. Dacă acceleraţia revine greoi, poate fi pris cablul.

Cutia de viteze este nesincronizată. Se recomandă folosirea ambreiajului la schimbarea treptelor de viteză.

Scoala moto AMI - curs mecanica moto

Transmisia poate fi pe cardan sau pe lanţ. Motocicletele cu transmisie prin cardan au diferenţial, căruia i se schimbă uleiul periodic. Lanţul, pe de altă parte, se curăţă, se unge şi se reglează periodic. Kitul complet (pinioane şi lanţ) se schimbă când se văd dinţii ascuţiţi.

Robinetul de benzină se află în partea stângă, sub rezervor. Acesta deschide sau închide debitul de benzină din rezervor către carburator.

Uleiul nu trebuie să ajungă niciodată sub nivelul minim. Schimbul acestuia se face în funcţie de kilometri, motor şi stil de pilotaj.

Filtrul este obligatoriu să se schimbe la schimbarea uleiului.

Scoala moto AMI - curs mecanica moto

De asemenea, prietenii de la Just Motors au răspuns tuturor întrebărilor adresate de participanţi, abordând subiectul de la motocicletă ca ansamblu, până la cel mai mic detaliu de întreţinere.

Dacă vrei să afli mai multe sau să te perfecţionezi, te aşteptăm alături de noi la următoarele cursuri alături de Asociaţia Moto Începători. Până atunci, Şcoala Moto AMI îţi urează asfalt uscat!

Cuvinte relevante: mecanica, mecanica moto, curs moto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Evitarea obstacolelor şi menţinerea siguranţei

Evitarea lucrurilor periculoase pentru motociclişti

Motociclismul este o pasiune, aşa că Şcoala moto AMI vine în ajutorul tău cu sfaturi care îţi vor amplifica plăcerea fiecărei plimbări şi îţi vor face viaţa mai frumoasă şi mai uşoară.

Este bine să ştii că e importantă evitarea următoarelor lucruri pe drum:

Crengi, pietre, gunoaie

Acestea în mod normal nu au ce căuta pe asfalt, dar şansele sunt foarte mari să apară. Molozul rutier este în topul cauzelor accidentelor moto, reprezentând un real pericol.

Cu toţii am fost bombardaţi măcar o dată cu pietricele mici, aruncate de maşina din faţă. Acum imaginează-ţi că pietricelele ar avea cinci centimetri fiecare. Aproximativ 87% din motociclişti spun că au întâlnit astfel de probleme pe străzi mai ales dimineaţa.

Pantalonii de Yoga

Da, îi ştii şi tu, ei sunt cei care generează lungi crize de visare cu ochii deschişi pe motocicletă, mai ales la bărbaţi. Da, vorbim despre cum aceştia îi distrag pe motociclişti, prin toate formele lor glorioase.

Anumite lucruri pe sau lângă drum pot fi atât de periculoase pentru un motociclist, pe cât de inofensive ar părea, prin simplul fapt că distrag atenţia. Nu contează cât de îngustă este motocicleta, dacă într-un asemenea “derapaj” al privirii şi atenţiei eşti prea distras ca să poţi manevra motocicleta.

Asfalt lucios

Fluidele vitale pentru funcţionarea motorului pot fi câteodată fatale pentru tine. Ce e de făcut? Încearcă să rămâi pe o porţiune de asfalt uscată atunci când le zăreşti din timp.

În cazul în care te-a luat prin surprindere, evitarea este cheia: încearcă să te menţii într-o linie dreaptă. Dacă drumul sau traficul nu îţi permite să ocoleşti porţiunile sau să mergi în linie dreaptă, încearcă pe cât posibil să încetineşti, ajutându-te de frâna spate.

Adrenalina

Urmând un motociclist mai experimentat, în anumite circumstanţe te ajută să îţi dezvolţi abilităţile. Cu toate acestea, lupta pentru a putea urmări un motociclist mai rapid este ceea ce am descrie ca fiind un dezastru cu încetinitorul şi evitarea acestuia este foarte importantă.

Ceea ce se întâmplă în mod frecvent este că motociclistul din urmă este dus într-un punct prea îndepărtat vitezei căreia îi poate face acesta faţă, urmând exact atunci şi o curbă, care îl surprinde.

Biciclişti

Sunt şi am fost şi noi biciclişti, să nu ne înţelegem greşit. În plus, mulţi profesionişti recunosc că, la un moment dat, s-au antrenat pe biciclete pentru performanţă şi forţă.

Cu toate acestea, chiar dacă bicicliştii au la fel de multe drepturi ca noi de a utiliza drumurile de orice fel, ei încă reprezintă un pericol pentru noi (şi noi pentru ei).

Sâcâiri din trafic

Te deranjează un şofer în trafic. Poţi lovi cu piciorul şi merge mai departe, să le dai flashuri şi să pleci, în timp ce ei rămân blocaţi în trafic. Dar ar trebui să faci asta? Nu, sigur că nu!

Ce ar trebui să faci când te confrunţi cu furia altui şofer sau motociclist din trafic este să nu te angajezi în conflict. Foloseşte rapiditatea şi capacitatea de a ocupa mai puţin spaţiu pentru a pleca de acolo.

Marcaje pe asfalt

Viaţa unui motociclist ar fi atât de simplă şi de lungă dacă am avea numai piste de curse… Substanţele utilizate pentru acestea sunt foarte aderente, chiar şi atunci când sunt ude.

Cu toate acestea, ne aflăm încă în lumea reală şi sunt şanse ca orice linie de pe asfalt să îţi înlăture aderenţa, iar dacă acestea sunt şi ude, efectul este sigur… Ar trebui să încerci să tai aceste linii la un unghi cât mai apropiat de 90 de grade.

Pentru a-ţi spori siguranţa şi a învăţa să conduci devensiv după obţinerea permisului, Şcoala AMI te încurajează să mergi şi la cursurile şi plimbările Asociaţiei Moto Începători și cursurile de perfecționare BMW Rider Academy

Cuvinte relevante: evitare, obstacole, siguranta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Siguranţa rutieră a motocicliştilor

Ca motociclist, trebuie să ştii să ai grijă de siguranţa ta şi să ştii de ce să te fereşti

Există o singură regulă care te poate ajuta să scapi 100% de riscurile motociclismului: să stai acasă. Dar cum acest sfat nu multumeşte pe nimeni, iată câteva, să le zicem, reguli care te pot ajută să eviţi situaţiile riscante din trafic şi să îţi sporeşti siguranţa.

Consideră-te invizibil

Presupune întotdeauna că nu poţi fi văzut. Nici tu şi nici motocicleta. Din cauza suprafeţei frontale mici, motocicletele sunt mai greu de reperat în trafic, mai ales în oglinzile retrovizoare. Astfel, vei fi întotdeauna obligat să te fereşti singur.

Patrează-ţi “spaţiul vital”

Pastrează întotdeauna suficient spaţiu faţă de celelalte vehicule. Fie că stai în spatele unei maşini, fie că o depăşeşti, păstrează suficient spaţiu de manevră pentru a putea evita orice situaţie periculoasă. Acest spatiu trebuie să crească proporţional cu viteza de deplasare.

Anticipează

Încearcă să prevezi din timp ce vor face ceilalţi participanţi la trafic. Astfel, un şofer care intenţionează să vireze la dreapta în faţa ta, chiar dacă nu va semnaliza, tot va arunca o privire în direcţia în care doreşte să meargă. Dacă vei reuşi să identifici această intenţie eşti ca şi salvat.

Depăşirea

Conform codului rutier, depăşirea se efectuează numai pe partea stângă. Este o regulă veche şi, de aceea, cel pe care îl depăşeşti nu se aşteaptă să fie depăşit prin dreapta. Nu depăşi niciodată înainte de a fi sigur că cel pe care vrei să îl depăşesti nu îţi ştie intenţia.

Vezi-ţi de drum

Nu te lăsa condus de grup. Este într-o oarecare măsură ruşinos să nu te poţi ţine de colegii tăi (care probabil au mai multă experienţă decât tine care abia ai luat permisul), însă îţi poţi depăşi limitele doar cât te simţi tu în siguranţă. Orice grup ar trebui să menţină ritmul celui mai încet membru.

Curbele

Nu forţa o curbă a cărei ieşire nu o poţi vedea, chiar dacă ştii configuraţia drumului. Nu ştii dacă la ieşirea din curbă nu vei întâlni un camion parcat aiurea, o maşină care taie curba pe sensul tău, o groapă sau o pată de ulei.

Stăpânirea de sine

Nu ceda impusurilor de moment. Dacă vei fi şicanat de cineva şi vei avea tendinţa să i-o plăteşti, gândeşte-te că ai putea cădea în plasa propriilor nervi. Cel mai probabil, motocicleta ta nu va ieşi cu bine dintr-o altercaţie cu un SUV.

Nopţile de weekend

Sâmbătă noaptea, şoselele sunt mai libere şi te îmbie să deschizi gazul mai mult decât de obicei, în schimb ascund un pericol foarte mare: şoferii care vin de la petreceri. Fie că au băut ceva, că sunt atenţi la pasagera din dreapta, sau doar sunt obosiţi, aceştia nu sunt întotdeauna atenţi la trafic, mai ales că nici nu sunt ţinuţi în priză de un trafic intens.

Sună trist, dar nu eşti Valentino Rossi

Aici poţi vedea un ghid detaliat despre cum să îţi alegi motocicleta.

Echipamentul

Ultimul, dar nu cel din urmă, echipamentul. Ai nevoie de el ca de aer şi am mai vorbit despre el. Afli mai multe despre alegerea echipamentului moto, echipament moto pentru vreme rece şi materialul echipamentului moto.

Desigur, există multe sfaturi utile pe care le poţi primi. Niciunul dintre acestea însă nu îţi va fi util dacă îl uiţi în momentul în care ai pus casca în cap şi ai răsucit cheia în contact. Nu te înspăimânta, motociclismul nu înseamnă condamnare la moarte şi nu dăunează vieţii, ba chiar din contră, noi am spune că aşa se trăieşte.

Pentru a-ţi spori siguranţa şi a învăţa să conduci devensiv după obţinerea permisului, Şcoala AMI te încurajează să mergi şi la cursurile şi plimbările Asociaţiei Moto Începători și cursurile de perfecționare BMW Rider Academy.

Cuvinte relevante: siguranta, siguranta motociclisti, siguranta trafic, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Accidente des întâlnite şi cum le evităm

Cele mai des întâlnite accidente şi modul de a le evita

Siguranţa pe motocicletă nu se “întâmplă” din greşeală şi dacă vrei să fii stâpân pe situaţie trebuie să te educi. Acest articol nu se referă la motocicleta pe care o vei avea sau o ai în stăpânire, ci despre cum să conduci acea motocicletă în siguranţă.

Maşina îţi taie calea prin viraj

Poţi da vina pentru accidente pe neatenţie sau unghuri moarte: un şofer care se uită după o maşină, percepe că nu este nicio maşină, nu caută prezenţa unei motociclete. Dezastrul poate fi evitat simplu. Cum?

Când te apropii de o situație nesigură, încetineşte, pentru a avea mai mult timp să înțelegi ce se întâmplă. Ține două degete pe maneta de frână.

Ca motociclist, trebuie să îţi dezvolţi al şaselea simţ, acela de a prevedea: maşina care aşteaptă la intersecţie pentru a face la stânga, orice spaţiul gol ce poate fi considerat o cale de acces de către alte maşini etc.

Schimbarea benzii la semafor

Cel mai bun exerciţiu pentru a fi pregătit în asftel de situaţii este jocul “ce ar fi dacă?”. Ce ar fi dacă acea maşină iese din coloană fix în faţa mea? Odată ce ai indentificat potenţialul pericol, poţi determina ce decizie poţi lua.

Uită-te la roţile maşinilor în ce direcţie sunt îndreptate, nu la şofer, acestea îţi vor indica direcţia maşinii. În tot acest timp, trebuie să fii atent şi la traficul din spate şi cel lateral pentru a şti ce rută poţi alege în caz de urgenţă.

Capcanele din interiorul curbei

Ai învăţat să frânezi înainte de curbă, să înclini motocicleta, aplicând presiunea pe partea din interior a ghidonului, să accelerezi pentru a menţine viteza.

Simţi că despre asta este motociclismul. Dar nu ştii că, în curbă, dintr-o basculantă a căzut pietriş. Înainte să îţi dai seama, roata faţă îţi fuge instantaneu.

Scanează tot timpul schimbări ale suprafeţei pe care rulezi, şinele de tramvai, dungile albe de vopsea sau petele de ulei. Nu te lăsa surprins și nu te baza că ție nu ți se poate întâmpla.

Schimbarea direcţiei de mers pe bandă

Este o situaţie des întâlnită, deoarece motocicleta intră cu uşurinţă în unghiul mort al maşinii. Nu uita! Dacă nu poţi vedea capul şoferului, înseamnă că nici el nu te poate vedea.

Cum poţi evita? Fii vizibil cât de mult poţi şi nu sta foarte mult în unghiul mort al maşinilor, pentru a evita eventuale accidente. Fii atent dacă traficul de pe o bandă este aglomerat şi pe celalată mai liber, şoferii vor vrea să meargă pe acolo. Fii atent la semnalizări şi la şoferi.

Maşina intră în spatele tău

Ai ajuns la o intersecţie unde trebuie să frânezi. Nu se intamplă des, dar câteodată, şoferii care vin în urma ta nu sunt atenţi şi intră în tine. Poate fi foarte periculos.

Cum evităm? Ai în faţă o maşină? Oprește la distanță de o motocicletă. Dacă ai nevoie, poți ocoli mașina şi o poți folosi ca scut. Nu este nicio maşină? Mai sigur este să stai mai în marginea drumului decât în mijloc. Stai cu mâna pregătită pe frână şi nu scoate din viteză până nu te asiguri că mașina ce vine în spatele tău încetineşte.

Ai blocat frâna faţă

Trebuie să opreşti brusc. Strângi foarte tare frâna față şi în următoarea secundă te uiţi la motocicletă cum alunecă pe asfalt.

Învaţă să foloseşti frâna faţă combinată cu frâna spate. Dacă viteza este de 100 km/h, învaţă să frânezi de la acea viteză. Găseşte o parcare goală şi exersează frânarea începând cu viteze mici, continuând până la viteze mai mari şi vezi exact ce distanţă este necesară până la oprire folosind frânarea combinată.

Portiere deschise în faţă

Legislația prevede că motocicliștii și bicicliștii au voie să circule ”între parcare sau bordură și mașinile de pe banda 1 oprite în coloană la semafor – dacă spațiul permite”. Asta înseamnă că între banda 1 și banda 2 nu ai voie, când e coloană la trecere de pietori sau la cale ferată, nu ai voie.

Cu toate astea, este cea mai periculoasă zona. Din cauza uşilor deschise, dar şi a pietenonilor care pot sări dintre mașini, au fost multe accidente. Mergi pe lângă coloana oprită și dintr-o dată, se deschide o uşă in faţa ta.

Cum poţi evita? Când depăşeşti pe partea dreaptă, mergi încet. 20 km/h NU e încet.

Cel mai des accident

Conform statisticilor, cauza cea mai des întâlnită într-un studiu al accidentelor de motociclete, a fost alcoolul.
Ce e de făcut? Nu consuma alcool atunci când mergi cu motorul!

Cuvinte relevante: accidente, accident moto, evitare accident, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Echipament moto pentru vreme rece

Echipament special pentru vreme rece, de la A la Z

Ca începător, este foarte important să nu îţi distragă nimic atenţia de la condus. Dacă ai degetele îngheţate, nu mai simţi bine cum acţionezi comenzile. Dacă tremuri, nu mai eşti la fel de atent la ce se întâmplă în jurul tău. Dacă ţi se abureşte viziera, nu mai vezi ce se întâmplă în trafic.

Cât costă?

Cu toţi știm că echipamentele de motor nu sunt deloc ieftine. Dar sunt unele echipamente speciale de vreme rece, care sunt impermeabile și păstrează căldură. Şi îşi merită din plin preţul.

Majoritatea vin cu dubluri interioare, cu care poţi merge şi la drum întins fără să îngheți și au protecţii complete, atât la jachetă, cât și la pantaloni.

Ce conţine echipamentul de vreme rece?

Niciodată să nu mergi cu motorul fără un echipament special! Pentru că gecile de vară nu sunt bune dacă ninge afară. Sau dacă plouă. Nu degeaba le zice de vară, pentru că sunt din material subțire, că să te aerisești, așa că mai bine folosești un echipament din piele sau textil, care să aibă eventual și mesadă.

De preferat, echipamentul pentru vreme rece este izolat, eventual cu fermoar între pantaloni și geacă, pentru a nu permite aerului rece să intre.

Mănușile groase sunt la fel de importante, dar și ghetele speciale, înalte.

Pentru un plus de confort, alege haine termice, mesadă şi cagulă groasă, termică.

Chiar dacă ţi se va părea că ai o cagulă suficient de lungă încât să îţi protejeze şi gâtul de frig şi curent, te sfătuim să ai la tine şi un windstopper pentru gât.

Alege mănuşi cu lamă pentru şters viziera de sus în jos şi nu din stânga în dreapta, pentru că în al doilea caz creează microfisuri, care nu mai permit degajarea apei peste casca.

Nu intră în categoria echipament, dar manşoanele încălzite vin în ajutorul mănuşilor şi te pot salva din a-ţi amorţi degetele de frig.

În plus, alege o cască dotată cu pin lock. Acest sistem îl poţi găsi chiar şi la preţuri scăzute şi previne aburirea vizierei, pentru ca tu să te poţi concentra la drum.

Caută în magazinele de echipamente sportive şosete termice. De obicei, le găseşti la raionul de drumeţii montane (denumit şi hiking).

Dacă ţii la confortul tău chiar mai mult de atât, îţi poţi achiziţiona şosete şi branţuri cu încălzire electrică.

Dacă tot am vorbit despre echipament cu încălzire electrică, poţi să te interesezi chiar şi de pantaloni sau chiar un combinezon întreg cu o astfel de opţiune.

Mai multe sfaturi folositoare pentru mersul cu motocicleta în sezonul rece oferite de Asociaţia Moto Începători, găseşti aici.

Sperăm să îţi fie utile aceste sfaturi şi îți dorim, pe cât posibil, asfalt uscat!

Cuvinte relevante: echipament moto iarna, vreme rece, echipament vreme rece, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Enduro – perfecţionare continuă şi distracţie garantată

Ieşirile enduro şi secretele lor

Aşa cum probabil ştii, şcoala de şoferi AMI nu este singura şcoală moto care organizează pregatire Enduro, dar cu siguranţă te vei distra de minune.

De ce enduro?

Arta offroad este o sursă inepuizabilă de distracţie. Nu ai poliţişti pe traseu, nu ai limită de viteză, şi, daca eventual cazi, nu ai colţuri de borduri de care să te loveşti sau maşini în faţa cărora să cazi.

După distracţie şi antrenamente, gropile din asfalt, petele de nisip sau liniile de tramvai nu îţi vor mai creea momente de panică şi nu ţi se vor părea greu de abordat.

Dar acestea nu sunt singurele aspecte prin care condusul offroad se diferenţiază de cel de pe stradă. Următoarele sfaturi te vor ajuta să devii mai rapid şi să fii în siguranţă.

Nisip, nămol sau gropi

Pe aceste suprafeţe, accelerează şi mută-te mai în spate pe şa. De fapt eşti mai stabil când când ai o anumită viteză, dar nimeni nu zice să sari cu 100 km/h peste o groapă.

Forţa giroscopică (de rotaţie) a roţilor te va ajuta să te menţii în poziţie verticală, iar momentul forţei te va ajuta să te deplasezi pe suprafeţele greu accesibile.

Mutarea greutăţii în spate poate avea ca efect:
– adăugarea tracţiunii pe roata din spate;
– partea din faţă a motocicletei devine mai uşoară.

Virajele

Pentru a vira, împinge motocicleta în jos. În offroad, unghiul de înclinare este prietenul tău. Ca să virezi, trebuie să împingi motocicleta în jos pe cât posibil de mult, păstrându-ţi corpul în poziţie verticala cât mai în spate pe şa.

Acest lucru face cauciucurile de offroad să îşi arate calităţile şi îţi permite să controlezi cu uşurinţă alunecările.

Privirea

Uită-te unde vrei să mergi, niciun caz unde nu ai vrea să ajungi. Acest lucru se aplică şi la condusul pe asfalt. Încearcă să îţi intre în reflex să întorci capul unde vrei să se ducă motocicleta, şi nu la vaci, stânci, bolovani, pe care nu ai vrea să le loveşti.

Corpul tău va urma traiectoria privirii, iar motocicleta va urma corpul. Poţi practica asta şi în poligon, cu jaloanele.

Ridicarea

Greutatea corpului este direcţionată prin picioare şi nu prin şa. Pentru o amortizare mai bună, ridică-te în picioare şi împinge uşor cu genunchii în rezervor, ţinând picioarele un pic îndoite.

Greutatea de pe interiorul piciorului

Vrei să iei un viraj la dreapta? Apasă în interior cu piciorul drept, în timp ce schimbi greutatea spre exterior, iar acest lucru va ajuta la tracţiune şi la o greutate distribuită uniform pe centrul de greutate al motocicletei.

Mersul în grup

Când te urmează o persoană, este responsabilitatea ta atât să avertizezi persoana din spatele tău cu privire la obstacolele care se apropie, cât şi pentru a te asigura că nu se pierde de grup.

Dacă toată lumea din grup urmează această regulă, atunci toate persoanele din grup sunt avertizate de următoarele pericole şi nimeni nu va rămâne în urmă.

Enduro la şcoala moto

Instructorii AMI îţi vor arăta cum să te poziţionezi corect pe motocicletă pentru a o controla cât mai precis.

Exerciţiile din programa şcolii AMI cuprind: slalom printre jaloane, opturi (pentru încălzire), abordări de gropi şi denivelări, plecarea din rampă şi coborârea pantelor, evitări de obstacole şi multe altele.

Cuvinte relevante: enduro, enduro incepatori, offroad, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Ghidul motociclistului începător

Ghid pentru începutul plimbărilor cu motorul în trafic

Sfaturi din Ghidul Motociclistului Incepator

Important este să te bucuri de drum şi să te plimbi în siguranţă cu motocicleta. Pentru asta, trebuie să îţi acorzi timpul necesar pentru crearea reflexelor şi să nu îţi forţezi limitele. Vezi mai jos un scurt ghid.

Echipamentul

Echipamentul complet te va ajuta să mergi mai relaxat, chiar dacă e incomod la început. În caz de nevoie, îşi va face datoria: să te protejeze.

În timp ce te echipezi, porneşte motorul să se încălzească. Nu pleca cu şocul tras sau cu motorul rece.

Acomodarea

Ia-ţi repere. Cu motorul îndreptat, te uiţi pe rând în fiecare oglindă la un obiect/maşină din spate. Apoi te uiţi în spate să vezi dimensilunile reale.

Nu uita să ridici cricul înainte să pleci de pe loc, cu asigurare şi semnal. În mers, semnalizează orice schimbare de direcţie şi nu uita să opreşti semnalul.

Cu motorul pe cric, ridici picioarele în scăriţe şi simulezi plecarea: dai semnal, te asiguri şi opreşti semnalul.

Ridici cricul şi laşi greutatea motorului când pe un picior, când pe altul, să îţi dai seama cât îl poţi susţine fără probleme.

Chestiuni tehnice

Încearcă să ocoleşti gurile de canal, deoarece pot fi instabile, dar şi gropile. Daca nu poţi ocoli, treci peste, dar drept, nu în diagonală.

Este valabil şi pentru limitatoare de viteză şi calea ferată. Acţionează frânele înainte de obstacol, nu în timp ce treci peste el. Astfel, vei trece mai lin şi nu vei risca să pierzi aderenţa.

Depăşirea coloanelor

Dacă mergi pe lângă maşinile oprite la semafor, mergi pentru început cu picioarele jos, pentru mai bună stabilitate. Asigură-te ca ai suficient spaţiu şi nu tura motorul în gol. Este deranjant pentru restul participanţilor la trafic şi dacă scapi puţin ambreiajul, rişti ca motorul să te arunce. Atenţie la pietonii care merg printre maşini, gunoaie aruncate pe geam şi uşi deschise fără asigurare.

Nu pleca cu viteză foarte mare de la semafor. Un pieton rătăcit sau o maşină care a trecut pe roşu te pot forţa să frânezi prea brusc şi să pierzi controlul. Dacă pleci mai încet, ai timp să te asiguri că drumul este liber.

Depăşirea

Mergi pe partea stângă a primei benzi, iar dacă depăşeşti, revino pe prima bandă. Atenţie când depăşeşti transportul în comun – pietonii pot ieşi pe stradă din faţa autobuzului.

Menţine-ţi poziţia pe urma roţii stângi a maşinii din faţa ta şi lasă suficientă distanţă între voi. Astfel, dacă maşina trece peste o groapă, nu vei fi surprins.

Frânarea şi oprirea

Frânează din timp şi ajută-te de frâna de motor. Redu treptele de viteză succesiv, iar pentru început, nu te forţa să scoţi motorul pe liber din mers. Opreşte în treapta 1 sau 2 şi apoi scoate pe N.

La oprire, lasă motorul în viteza şi, foarte important, ia cheia cu tine!

Consideră-te invizibil

Iată ce ai de făcut:

  • asigurare permanentă
  • anticiparea mişcărilor celorlalţi
  • claxon scurt înainte de manevră
  • Nu te lăsa antrenat în curse cu alţi motociclişti sau maşini. Bucură-te de plimbare şi nu îţi forţa limitele.

    Sperăm să îţi fie util acest ghid. Cu timpul va deveni mai simplu, iar dacă întâlneşti motociclişti în trafic, nu uita să saluţi. Vezi aici cum.

    Diana Porumb

    Cuvinte relevante: ghid, motociclist incepator, ghid motociclist incepator, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.