Frânarea de urgenţă şi secretele ei

Analiză amănunţită – frânarea de urgenţă, în linie dreaptă

Franarea în regim de urgenţă a unei motociclete care circulă în linie dreaptă depinde nu numai de intensitatea frânării, ci şi de rapiditate şi de ordinea operaţiilor care o preced.

Sistemul de frânare

La motociclete, frâna faţă şi cea spate sunt acţionate prin comenzi separate – manetă pe ghidonul din dreapta pentru frâna faţă şi pedală pentru frâna spate. Aceste comenzi le vei învăţa încă din prima şedinţă la Şcoala Moto AMI.

Dacă la un automobil riscul e mic în cazul în care se acţionează la maxim pedala de frână, la o motocicletă riscurile sunt mai mari şi cer mai multă experieță.

În timpul decelerării, greutatea se transferă progresiv pe roata din faţă. Acest fenomen face ca forţa de frânare disponibilă să se diminueze progresiv în cazul frânei spate şi să se mărească pentru frâna faţă.

Riscurile care decurg din blocarea roţii din faţă

stoppie-moto-scoala-ami

Foto credits: Aprilia Motorcycles

Blocarea roţii faţă trebuie evitată cu orice preţ, deoarece poate duce la pierderea controlului direcţiei şi la accidente.

În general, este recomandat să se folosească frâna faţă într-o manieră fermă din momentul în care greutatea a fost transferată către roata din faţă.

Folosirea frânei spate și închiderea acceleraţiei sunt foarte importante pentru a iniţia transferul centrului de greutate din spate către faţă.

Riscurile care decurg din blocarea roţii spate

derapaj-spate-moto-scoala-ami

Foto credits: Rider Academy, Trainer Marius Băcilă

Blocarea spatelui conduce întotdeauna la mărirea distanţei de frânare şi deseori produce derapaje.

Dacă motorul a intrat în derapaj, nicio panică! Aminteşte-ţi că trebuie să eliberezi pedala de frână ușor şi roata spate îşi va recăpăta capacitatea de tracțiune.

Nefolosirea frânei spate

La Şcoala Moto AMI nu ţi se va recomanda să nu folosești frâna spate deloc, aşa cum poate ai auzit, pentru că este foarte important să înveţi încă din timpul cursurilor să lucrezi cu ambele frâne.

Faza de echilibru

Fiecare manevră de frânare bruscă e precedată de o fază de stabilizare a motocicletei. Cu toate că poate fi foarte scurtă, nu are o importanţă mai mică. În momentul frânării bruşte, echilibrul trebuie să fie perfect şi trebuie menţinut de-a lungul întregii manevre de frânare.

Distanţă vs. timp

Obiectivul frânării de urgenţă este de a reduce cât mai mult posibil viteza în cea mai mică distanţă şi nu în cel mai mic timp. Deşi există o corelaţie strânsă între ele, de fiecare dată când frânăm, există un obstacol sau o curbă la o distanţă X, nu la un timp Y.

Ambreiaj

Înainte de orice manevră, trebuie să înveţi să foloseşti ambreiajul. Orice întrebare referitoare la utilizarea acestuia, întreabă-ne la cursuri! Ambreiajul te va scăpa din multe situaţii neplăcute.

În cazul frânării de urgență, tragi maneta de ambreiaj maxim, deoarece nu te interesează să reduci treptele de viteză, ci să te oprești fără să blochezi motorul.

Video credits: DriveMag Riders, Trainer Buleandra Bogdan

Succesiunea ideală a manevrelor de frânare

Pentru o frânare eficace în regim de urgenţă trebuie urmaţi următorii paşi:
1. Închidere acceleraţie
2. Acţionare frână spate
3. Acţionare frână faţă
4. Debreiere completă

Frânarea ideală

Motociclistul observă o situaţie care face necesară oprirea bruscă. Ce trebuie să facă?

1.Decelerarea: închide acceleraţia şi acţionează frâna spate.

2.Etapa echilibrării: stabilizează ansamblul motociclist/pasager cu motocicleta în aşa fel încât să te asiguri că totul este în perfectă poziţie verticală, în timp ce ruleazi în linie dreaptă.

În acest timp scurt, poţi ajusta uşor poziţia de pilotare. Dacă motocicleta se mişcă în linie dreaptă, chiar înainte de frânare, această etapă poate fi foarte scurtă.

Dacă trunchiul tău este ridicat, presiunea aerului va produce decelerarea, accentuată de închiderea acceleraţiei.

Presiunea exercitată de piciorul drept pe pedala de frână va încetini roata din spate, care va avea ca efect compresia suspensiei spate. În acest moment, înainte ca majoritatea greutăţii să se transfere de la roata spate către cea din faţă, frâna spate are efectul cel mai pronunţat, care în curând se va diminua.

3. Frânarea: simultan, motociclistul strânge maneta frânei faţă cu o forţă corespunzătoare şi debreiază complet. El se concentrează mai întâi asupra forţei aplicate pe maneta frânei faţă şi apoi pe cea aplicată pe pedala de frâna.

4. Adaptarea/reglarea: motociclistul adaptează intensitatea frânării, în timp ce se concentrează asupra forţei aplicate manetei frânei faţă.

După ce îţi iei permisul şi o motocicletă, vino să te obişnuieşti cu ea şi să exersezi franarea de urgenţă, alături de experţi, la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy sau de Asociaţia Moto Începători.

Cuvinte relevante: franare, franare de urgenta, franare motocicleta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Cum să alegi o motocicletă second hand

Ghid complet de cumpărare a unei motociclete second hand

Întăi și întâi trebuie să alegi tipul de motocicletă care ți se potrivește. Din fericire, la Şcoala moto AMI testezi şi mersul pe stradă, dar şi off-road, la orele de enduro, iar pe piaţă sunt foarte multe modele de motociclete second hand, pentru toate buzunarele și pentru toate gusturile. Ai de unde alege, dar motocicleta nu e o jucărie, aşa că ţine cont de următoarele sugestii.

După ce te-ai hotărât ce vrei ar trebui să vezi dacă te încadrezi în buget. Dacă nu ai încă echipament moto trebuie să îl pui la socoteală și pe el când calculezi bugetul. Înainte de toate, cumpără echipamentul.

Acum că ţi-ai făcut socotelile, pune-te pe căutat. Unde vei găsi motocicleta second hand pe care ți-o dorești? Cel mai ușor e să începi cu niște căutări pe internet.

Fereşte-te de chilipiruri

Dacă găsești un anunț care pare prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa și este – conține mici (sau mari) neadevăruri. În schimb nu elimina din start motocicletele second hand care par mai scumpe. Poate au un motiv – sunt foarte bine întreținute sau, pe lângă motocicletă, vei primi și multe accesorii aftermarket.

Oamenii iau decizii emoționale. La fel vei face și tu. În momentul în care vei vedea în fața ochilor motocicleta pe care ți-ai dorit-o atât de mult vei fi tentat să o cumperi fără să mai stai pe gânduri.

Emoția cumpărării primei motociclete este neprețuită

Totuși ar trebui să ai grijă, ca să nu regreți mai târziu. Cel mai bine este să rogi un prieten să vină cu tine. Dacă prietenul tău se pricepe la motociclete și la mecanică, este cu atât mai bine. Dar chiar dacă nu se pricepe, tot este mai bine să vină cu tine. El nu va fi așa de implicat emoțional, ci va fi “vocea rațiunii” de care ar trebui să asculți.

Roagă-l pe proprietarul motocicletei să nu pornească motorul înainte să vii. Dacă un motor are probleme, cel mai ușor se vor vedea la pornirea la rece.

Ce ar trebui să verifici

Acte

Actul care atestă proprietatea asupra vehiculului. Asta înseamnă factură (dacă motocicleta e cumpărată de la o firmă sau un dealer) sau contract de vânzare-cumpărare (dacă e cumpărată de la un particular).

Verifică dacă seria înscrisă corespunde cu seria de pe motocicletă. Dacă motocicleta second hand a fost adusă din afară, vei avea nevoie și de acte vamale (pentru țări din afara UE) și de dovada felului în care a intrat motocicleta în țară (numere provizorii, factură de la firma de transport sau numărul de înmatriculare a dubei/remorcii cu care a fost adusă).

Aspect general al motocicletei

Ar trebui ca în prealabil să faci o mică cercetare și să vezi cum arată modelul standard (stock) al motocicletei. În felul acesta îți vei da seama ce a fost modificat la motocicletă și ce îmbunătățiri i-au fost aduse. În cazul în care motocicleta a fost modificată trebuie să te asiguri că nu vei avea probleme la R.A.R (în principiu este vorba despre: tobe de eșapament neomologate, faruri, stopuri, semnalizatoare neomologate, roți de altă dimensiune decât cele trecute în talon).

Uită-te dacă motocicleta pare dreaptă (totul se aliniază) din toate unghiurile din care o privești, dacă nu atârnă nimic, dacă furca față este dreaptă (amortizoarele perfect paralele), dacă nu există urme de lovituri și îndoituri evidente. Cadrul ar trebui să fie drept, fără urme de suduri în afară de cele din fabrică.

Dacă motocicleta este carenată, atunci carenele trebuie să fie bine prinse de motor, dar să nu stea tensionate (dacă se desface un șurub, carena ar trebui să rămână pe poziție).

Uită-te dacă motocicleta are vopseaua originală. Este des întâlnit ca motocicleta să fie personalizată – vopsea custom, stikere. Arată mai frumos, dar de multe ori motocicleta a fost personalizată după ce a fost zgâriată sau lovită. Dacă motocicleta nu mai are vopseaua orginală, întreabă-l pe proprietar ce l-a determinat să o schimbe.

Uită-te după zgârieturi, vopsea sărită, pete de rugină, crăpături, lipituri, leviere de frână și ambreiaj sau scărițe îndoite etc. Pentru fiecare problemă descoperită întreabă-l pe proprietar ce s-a întâmplat.

Verifică dacă sunt scurgeri de lichide de orice fel – amortizoare, lichid de frână, scurgeri de ulei sub motocicletă, motor murdar de ulei etc. Se zice că motocicletele cu personalitate își marchează teritoriul prin mici scurgeri de lichid, dar cel mai bine e să eviți așa “personalități”. O motocicletă bună nu trebuie să aibă scurgeri. De cele mai multe ori probabil că e vorba doar de o garnitură care trebuie înlocuită, dar e bine să fii atent pentru că poate fi și ceva grav.

Instalația electrică

Verifică dacă merg toate componentele – faruri, semnalizatoare, stop, lumini de bord. Apasă pe toate butoanele și vezi dacă merg. Întreabă când a fost schimbată ultima dată bateria. Ideal ar fi să măsori la bornele bateriei voltajul și dacă se încarcă atunci când motorul este pornit.

Motor

Ar trebui să pornească ușor la rece. Ascultă cu atenție dacă nu se aud zgomote suspecte (bătăi, țăcănituri) atunci când motorul merge la relanti sau este accelerat ușor. Un motor în 4 timpi nu ar trebui să scoată fum. Dacă e mai rece afară, se va forma abur (a nu se confunda cu fumul). Fumul de orice fel indică probleme la motor sau uzură mare.

Ambreiaj și cutia de viteze

Motocicleta ar trebui să intre ușor în viteză. La un test de drum ar trebui verificat dacă funcționează toate treptele de viteză, dacă nu sare din viteză și dacă intră ușor pe neutru. La o accelerație mai bruscă ar trebui ca acest lucru să se simtă – dacă se aude doar cum motorul crește în turație fără să se simtă și creșterea vitezei, înseamnă că ambreiajul nu funcționează corect. Nu e grav, dar ar trebui schimbat kitul de ambreiaj.

Suspensii

Apasă-te cât poți pe motocicletă și încearcă să comprimi amortizoarele. Dacă funcționează corect, ar trebui să aibă o comprimare progresivă și o revenire completă. N-ar trebui să existe zgomote ciudate și n-ar trebui să apară scurgeri de ulei.

Frâne

La apăsarea manetei de frână trebuie să se simtă o rezistență progresivă. Cu oricare din frâne apăsată motocicleta nu ar trebui să se poată mișca de pe loc. Când frâna este eliberată motocicleta ar trebui să se miște ușor (să nu dea senzația că e înfrânată)

Lichidul de frână

Proaspăt schimbat, acesta are o culoare gălbui deschis, iar cu cât e mai vechi, cu atât devine mai maroniu. Verifică starea plăcuțelor de frână și, mai ales, a discurilor. Discurile trebuie să fie plane, să nu aibă șanțuri adânci și urme de uzură excesivă. Pentru fiecare model de motocicletă este specificat în manual ce grosime ar trebui să aibă discurile de frână.

Transmisie

Transmisia se face prin cardan, curea sau lanț. Depinde de modelul de motocicletă ales. Cardanul necesită cea mai mică întreținere și e mai puțin probabil să fie ceva în neregulă cu el. Verifică dacă nu sunt zgomote ciudate, dacă nu sunt scurgeri de ulei, întreabă-l pe proprietar când a schimbat ultima dată uleiul de cardan.
Cureaua trebuie verificată dacă e bine întinsă și starea ei generală.
Lanțul ar trebui să fie corect întins, uns, fără urme de rugină. Verifică și pinioanele. În general, când se schimbă lanțul trebuie schimbat tot kit-ul, inclusiv pinioanelw. Un pinion subțiat va uza mult mai repede lanțul

Cauciucuri

Cu cât mai puțin uzate și schimbate mai recent, cu atât mai bine. Verifică dacă nu există urme de uzură neobișnuită. Verifică din ce an sunt cauciucurile (DOT-ul). Cauciucurile mai vechi de 5 ani ar trebui înlocuite chiar dacă nu sunt uzate. Poate mai merg un an, doi, dar un cauciuc foarte vechi nu mai are aderență bună și îți poți pune viața în pericol. Mai bine le schimbi.

Test de drum

Roagă-l pe proprietar să faceți o tură cu motocicleta (el la ghidon, tu pasager). În felul acesta îți vei da seama și cum se comportă motocicleta, dar și cum se comportă proprietarul cu motocicleta – dacă este grijuluiu sau dimpotrivă, dacă este un un motociclist agresiv și îi place să o bruscheze.

Pe drum asfaltat, drept, motocicleta ar trebui să meargă lin, să nu vobleze, să nu existe vibrații excesive, să nu scoată zgomote ciudate, să nu aibă tendința să tragă într-o parte sau alta.

Dacă totul este în regulă, probabil că vei fi noul și fericitul proprietar. Dar dacă sunt probleme? Aici depinde. Nimeni nu se așteaptă ca o motocicletă second hand să fie perfectă.

Dacă o motocicletă are probleme, dar nu sunt grave, se pot rezolva. Nu trebuie să o respingi. Întrebarea e cât costă reparațiile.

Ar fi bine să ai pregătit telefonul unui mecanic. După ce ai inspectat motocicleta, dacă ai descoperit probleme, îi dai mecanicului telefon și îl întrebi cât ar costa remedierea. Așa vei ști câti bani va trebui să dai în total ca să ai o motocicletă bună. În plus, vei mai putea negocia cu proprietarul o reducere față de prețul cerut inițial.

Cele expuse aici sunt doar câteva informaţii utile. Înainte de achiziție, e bine să fii informat. Dacă ai găsit o motocicletă, ştii câte ceva despre ea, dar nu eşti sigur ce decizie să iei, povesteşte-ne la cursurile şcolii moto şi vom încerca să te ajutăm.

Mult noroc și fii prudent: ca și cumpărător, dar şi ca (viitor) utilizator al celor două roți!

După ce îţi cumperi motocicleta, nu uita să te acomodezi cu ea. Poţi merge la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy sau de Asociaţia Moto Începători.

Cuvinte relevante: sh, motor second hand, motocicleta second hand, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Mersul cu pasager ca la carte

Totul despre mersul cu pasager în şi după şcoala moto

Vorbim despre modul de a conduce motocicleta având un pasager în spate, în diferite circumstanţe, în timpul şcolii, dar şi după, indiferent de sexul pasagerului, greutate sau înălţime.

La școala moto

Pentru că în timpul şcolii vei beneficia şi de şedinţe de condus în trafic, vei fi însoţit de instructor, ca pasager. Mai întâi, te vei obişnui cu mersul cu pasager în poligon, după care urmează ieşirea în trafic.

În timpul şedinţelor de trafic, instructorul te va sfătui în permanenţă ce trebuie să faci şi te va corecta când va fi cazul.

În timpul examenului pentru obţinerea permisului, instructorul îţi va fi alături şi la proba de trafic ca pasager, dar este interzis ca acesta să te influenţeze şi să te atenţioneze.

Foarte important este să nu te dezechilibrezi și să forțezi instructorul să pună piciorul jos pentru a te ajuta – intervenția instructorului se penalizeaza și pici examenul.

Indiferent cât de greu este un pasager, atât timp cât acesta își menține poziția, nu are de ce să te incomodeze.

Instructorii şcolii moto AMI sunt: Diana Ştefan (Porumb), Cristi Anghel (Ştrumf), Robert Necsulescu și Ciacaru Alex

Diana şi Ştrumf

După şcoala moto

Comunicarea cu un pasager nou

Dacă pasagerul este unul începător, va trebui să îi explici cum trebuie să se urce pe motocicletă (să te anunțe sau să îi dai tu voie), cum să ţină picioarele în scăriţe, de ce să se ţină cu mâinile şi, cel mai important, poziţia pe care ar trebui să o aibă.

Obligatoriu trebuie explicat pasagerului faptul că trebuie să stea liniştit şi să se ţină ferm, să nu ajute în viraje prin aplecare, dar şi să nu pună picioarele jos la opriri. Pe scurt, pasagerul va sta ca un rucsac. Nu se înclină nici mai mult nici mai puțin decât tine și nu își schimbă poziția brusc. Este bine să te anunțe la orice reașezare pe șa.

Înaintea plecării la drum, trebuie să stabileşti câteva semnale simple cu pasagerul: o bătaie pe umăr poate însemna, spre exemplu, “încetineşte” sau “hai să oprim”.

Echipamentul

Având în vedere că pasagerul îşi încredinţează viaţa ţie, ca motociclist, atunci când se urcă pe motocicletă, trebuie să pui siguranţa pasagerului pe acelaşi plan cu siguranţa ta.
Dacă pasagerul refuză să poarte echipamentul de protecţie, trebuie să insişti ferm. Tu eşti, în fond, cel care trasezi reguli pentru tine şi pasager.

Chiar dacă, legal vorbind, obligatorie este doar casca, un echipament adecvat şi complet este o necesitate.

Dacă pasagerul nu deţine propria-i cască, trebuie să îi asiguri tu una şi să verifici că îi este potrivită mărimea. O geacă moto sau o amură, pantalonii cu protecţii sau genuncherele, încălţămintea peste gleznă şi mănuşile sunt obligatorii pentru siguranţa pasagerului.

Concluzie

Aşa cum înveţi în timp să conduci motocicleta, la fel şi pilotarea cu pasager cere exerciţiu şi pregătire. Plimbările cu pasager pot fi o experienţă nemaipomenită, dar, în aceeaşi măsură, acestea trebuie să fie făcute în siguranţă şi cu multă responsabilitate.

Echipa AMI îţi doreşte asfalt uscat şi drumuri frumoase!

După ce îţi cumperi motocicleta, nu uita să te acomodezi tu cu ea, înainte de a lua un pasager cu tine. Poţi merge la cursurile de perfecţionare organizate de Rider Academy sau de Asociaţia Moto Începători

Cuvinte relevante: pasager, mersul cu pasager, instructor pasager, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Cum alegi motocicleta potrivita

Acum poti afla care e motocicleta potrivita fara sa te sui pe ea

Ai luat de curand permisul moto si vrei sa afli daca motocicleta visurilor tale ti se potriveste?
Chiar daca esti ponderat, iar raportul capacitate – greutate este unul bun pentru cunostintele acumulate, mai ramane problema posturii.

Este recomandat ca spatele si bratele sa fie relaxate, sa poti braca ghidonul cat mai comod, sa ajungi cu talpile pe pamant, macar pe jumatate. Ce mai, pozitia pe motor este importanta.

Un elev la Scoala Moto AMI a gasit si a impartasit cu noi, un site care iti arata postura pe motocicleta aleasa in functie de inaltimea ta si lungimea picioarelor.

Se numeste cycle-ergo. Iti poti selecta marca si modelul de motocicleta, apoi completezi masurile in centimetri, iar imaginea iti arata postura pe care o vei avea.

cum-aleg-motocicleta-potrivita-scoala-moto-ami

Desigur, recomandarea noastra este sa faci si un test, sa afli cum te simti pe motor, dar site-ul de mai sus reprezinta o varianta 🙂

In plus, e bine sa fii ponderat si sa nu cauti capacitate mare. Ai vazut din scoala cam ce fel de greseli faci ca incepator. Alege-ti o motocicleta pentru nivelul tau. Nu sari direct la 1000.

De asemenea, gandeste-te bine ce fel de drumuri vei parcurge. Vei face naveta prin orasul aglomerat pana la servici? Vei face drumuri lunigi si excursii multe? Ai nevoie doar de un top-case pentru laptop, genti pentru bagaje, sau iti va fi suficient un rucsac?

Echipa AMI iti doreste asfalt uscat si drumuri frumoase!

Dupa ce iti cumperi motocicleta, nu uita sa te acomodezi cu ea. Poti merge la cursurile de perfectionare organizate de Rider Academy sau de Asociatia Moto Incepatori

Cuvinte relevante: motocicleta, cum alegi motocicleta, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Programeaza-te online la Scoala AMI

Am dezvoltat pentru tine o modalitate simpla si interactiva de programare a orelor de practica moto: PrograMotor

PrograMotorul online iti ofera un mod usor de a rezerva sedintele moto pentru dobandirea permisului de conducere pentru categoria A, A2, A1.

Programarile online se pot face numai in baza unui cont cu user si parola, primit odata cu inscrierea la scoala moto AMI.

Parola poate fi schimbata din meniu, din rubrica Schimbare parola, fiind necesara introducerea parolei vechi. In cazul in care ai pierdut parola, poti folosi butonul “Am uitat parola” din pagina de logare. Noua parola va fi trimisa pe e-mail si este recomandat sa o schimbi la prima logare.

Programarile pot fi facute in pagina “Calendar” din PrograMotor.

evolutia ta programotor scoala ami

Vei putea face maxim 3 programari pe saptamana, dand click pe ziua dorita, alegand ora si validand programarea.
In functie de numarul de sedinte, programatorul va aloca automat motocicleta corespunzatoare nivelului curent si categoriei la care te-ai inscris.

Anularea unei sedinte o poti face tot in PrograMotor, dand click pe ziua in care ai programarea. Daca nu poti anula online sedinta, anunta-ne prin SMS la numarul de scoala moto 0724264264. Dupa anulare, poti reprograma sedinta. Daca nu anulezi cel tarziu cu 3 ore inainte sedinta la care nu te poti prezenta, sistemul iti va bloca accesul la caledarul de programari pentru o saptamana.

Evolutie

In PrograMotor iti vei putea urmari evolutia pe masura ce parcurgi sedintele alese de tine.

programotor scoala moto ami

validare programare programotor scoala ami

Ne vedem la cursurile moto 😉

Cuvinte relevante: PrograMotor, instructor moto, programare online, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Proba teoretica pentru categoria A

Prezentam pe scurt normele de examinare teoretica pentru categoria A, A2, A1, conform ORDINULUI privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.

criteriile de promovabilitate și valabilitate la Proba teoretică

a) pentru categoriile A, A2, A1, AM, testul cuprinde 20 întrebări, timpul de soluţionare fiind de 20 minute. Se declară „admis” candidatul care răspunde corect la cel puţin 17 întrebări;
b) proba teoretică rămâne valabilă până la expirarea dosarului de școlarizare.

În cazul în care proba teoretica nu este promovată, aceasta poate fi susținută din nou după 16 zile calendaristice, cu achitarea unei noi taxe administrative de 6 lei.

În cazul în care proba practică nu este promovată, proba teoretica nu se repetă. O nouă programare la proba practică poate fi efectuată după 16 zile calendaristice, cu achitarea unei noi taxe administrative de 6 lei.

După 3 examene de teorie sau practică picate, taxa administrativă pentru reexaminare sau reprogramare este de 84lei.

Candidații declarați admişi la proba teoretică, care nu se prezintă la proba practică într-un termen de cel mult un an de la data înregistrării în aplicația informatică de examinare, sunt declarați respinşi.

Este interzis

  • să folosească în sala de examinare înscrisuri ajutătoare, echipamente tehnice de comunicare ori
    înregistrare audio/video sau orice alte obiecte.
  • desfăşurarea probei teoretice atunci când în sala de examinare nu sunt prezenți cel puțin doi candidați. În cazul în care nu se poate asigura această cerință, examinarea candidatului se va desfăşura în prezența a doi lucrători desemnați de şeful serviciului, făcându-se mențiuni în acest sens într-un registru special constituit.
Proba teoretica va cuprinde întrebări particularizate pentru fiecare categorie

Testele teoretice trebuie sã cuprindă noțiuni generale şi noţiuni specifice categoriilor pentru care se susţine examinarea, după cum urmează:

  • noțiuni generale privind circulația pe drumurile publice, conduita preventivă, prim ajutor, mecanică și conducere ecologică
  • noţiuni specifice categoriilor AM, A1, A2 şi A:
  1. folosirea echipamentelor de protecţie, cum ar fi: mănuşile, cizmele, îmbrăcămintea şi casca;
  2. vizibilitatea motocicliştilor pentru ceilalţi participanţi la trafic;
  3. riscurile legate de diferitele condiţii de circulaţie, acordându-se atenţie şi porţiunilor alunecoase de şosea, gurilor de canal, marcajelor rutiere aplicate pe carosabil, şinelor de tramvai etc;
  4. elementele mecanice legate de siguranţa conducerii auto, acordându-se atenţie şi comutatorului pentru întreruperea curentului în cazuri de urgenţã, curelei de transmisie şi nivelului de ulei;
Scoala moto AMI îți poate oferi un suport de curs pentru proba teoretica

Cartea Curs complet pentru proba teoretica si practica îți ofera toate informațiile necesare pentru buna cunoaștere a legislației rutiere în vigoare. De asemenea, ai la dispoziție întrebări pentru proba teoretica și sfaturi pentru proba practica de poligon și trafic.

curs de legislatie pentru proba teoretica si practica

După ce ai învățat legislația, poți face chestionare online și simulari de examen pe site-ul drpciv.

Sursa: www.mai.gov.ro

Cuvinte relevante: examen moto, examen auto, examen legislatie, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Procentaj promovabilitate Scoala AMI

Scoala de soferi AMI are un procentaj de promovabilitate intre 85 si 91 %

Scoala Moto AMI a avut un procentaj mare de promovabilitate in anul 2015, conform statisticilor publicate de Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor pe site-ul oficial drpciv.ro.

promovabilitate scoala moto ami cup

Rezultatele sunt publicate pentru obtinerea permisului de conducere la prima examinare, in functie de instructorul care a semnat dosarul de scolarizare.

Instructor Cristian Anghel: 91,94%
Instructor Diana Stefan Porumb: 85,71%

Felicitari motociclistilor !

Va dorim asfalt uscat, plimbari multe si frumoase si va asteptam cu drag la cursurile gratuite de perfectionare organizate de Asociatia Moto Incepatori.

Cuvinte relevante: instructor moto, promovabilitate, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.

Sala – valabila un an. Examen – cu orice scoala de soferi.

Examenul de sala e valabil un an iar examenul moto si auto poti il da cu orice scoala de soferi vrei

Incepand cu 5 octombrie 2015 s-a stabilit ca examenul de legislatie (sala) ramane valabil timp de un an de zile.

Astfel, candidatii declarati “respins” la examen auto sau examen moto (proba practica) pot fi programati pentru sustinerea unui noi examen cu orice scoala de soferi doreste candidatul.

  • dupa o perioada de cel putin 15 zile (incepand cu a 16-a zi),
  • cu prezentarea unei noi taxe de 6 lei (taxa sala, sau taxa administrativa)
  • cu o adeverinta care atesta efectuarea a cel putin 6 ore suplimentare de pregatire practica auto sau moto (cu bon fiscal in original pentru achitarea orelor) emisa de o scoala de soferi autorizata

Primul examen moto sau auto, cat si urmatoarele, pot fi sustinute cu orice scoala de soferi auto moto, nu neaparat cea initiala, in baza unei adeverinte de ore suplimentare.

Daca un candidat este declarat “respins” la examenul teoretic, va trebui sa astepte 16 zile si sa plateasca o noua taxa sala (6 lei), pentru a putea sustine din nou examenul de legislatie rutiera.

Desigur, iti dorim sa iei permisul de conducere din prima si sa ai parte de drumuri frumoase !

Iata un exemplu de traseu pentru examen moto pregatit de Scoala Auto Moto Incepatori AMI, in Bucuresti.

Va asteptam la cursurile Scolii AMI si la cursurile de perfectionare gratuite organizate de Asociatia Moto Incepatori.

Cuvinte relevante: examen moto, examen sala, examen auto, scoala moto, scoala moto bucuresti, scoala moto bucuresti ami, scoala soferi bucuresti, reducere scoala de soferi, reducere scoala moto, scoala moto categoria a, scoala categoria a, scoala moto ami, scoala categoria a bucuresti, permis de conducere categoria A.